Meditația zilei: Neprevăzutul care ne încearcă

Nu cunoaştem adevărata măsură a puterilor noastre aşa cum nu cunoaştem măsura harului lui Dumnezeu sau a lucrării păcatului în noi. Aşa cum arată psihologia, există în fiinţa omului o lume ascunsă la care nu avem acces direct, conştient. Nu e o constatare nouă. Aristotel spunea "dacă omul s-ar elibera de acea parte din sine care scapă raţiunii, atunci el ar rămâne doar cu raţiunea şi s-ar asemăna zeului" (Protrepticul, B28). Aşadar, "acea parte din sine care scapă raţiunii"... Ea este cea care răbufneşte adeseori în acţiunile şi cuvintele noastre. Se întâmplă zi de zi. Credem că am calculat totul la milimetru şi iată că, puşi în faţa unei situaţii neprevăzute, răbufnim, zicând cuvintele pe care le voiam ţinute ascunse. Ne amăgim spunându-ne că suntem calculaţi şi prevăzători, dar deprinderea păcatului nu ţine cont de strategiile minţii. Trăiam sub impresia că ne stăpânim la perfecţie orice emoţie şi iată, într-o clipă, am izvorât un iureş de gesturi reprobabile. Niciodată nu ştim dinainte cum vom reacţiona atunci când suntem puşi în faţa unei situaţii inedite. În faţa neprevăzutului, unii, care păreau creştini, se comportă mai rău decât cei nebotezaţi; alţii, care nu au auzit în viaţa lor de Hristos, arată virtutea cuvenită unui creştin. În faţa neprevăzutului, mulţi, din mieluşei, devin fiare; alţii, care păreau bărbaţi neînfricaţi, se fac mici, înrobiţi de frică. Căile bătătorite ale păcatului prind viaţă atunci când ne aşteptăm mai puţin. În momentul încercării se face o triere a noastră; atunci iese la iveală adâncul inimii noastre. Uneori, în acest adânc se află o scânteie care aştepta un moment prielnic să devină foc mistuitor; alteori, ceea ce noi numeam lumină se arată a fi întuneric de catran.

Aceeaşi încercare poate avea efecte diferite pentru mai mulţi oameni care sunt confruntaţi de ea. Unul devine o iudă, altul devine un Pavel. În urma ispitei, unul va păşi spre Ierihon, altul spre cetatea naşterii în Duhul. O astfel de situaţie întâlnim şi în cartea lui Graham Greene, "Sfârşitul unei iubiri". Ceea ce părea a fi un roman despre adulter se dovedeşte a fi romanul unei convertiri. Neprevăzutul intervine în viaţa celor doi, Maurice şi Sara, sub chipul unui raid aerian. Puteau fi morţi, îngropaţi sub dărâmături; puteau fi banalele victime ale unui alt raid, un număr trecut la rubrica "victime". Dar năpasta a avut rolul său maieutic. Maurice o găseşte pe Sara îngenunchiată, rugându-se Dumnezeului de a Cărui existenţă nu dorise să ştie până atunci. Din acel moment sufletul ei nu-şi mai găseşte liniştea; evidenţa tot mai clară a unui Dumnezeu personal Care o iubeşte, o determină să pună capăt unei relaţii nelegitime. În sufletul ei se va duce o luptă cu nimic mai prejos decât cea dintre Iacob şi înger. Şi totuşi, doar aceasta contează: a ajuns din nou pe cale; nu mai rătăceşte. Nu îi mai este frică "de acel punct de unde începe deşertul". Acum nu mai doreşte "acel lucru uman searbăd pe care noi îl numim frumuseţe", ci se întreabă precum odinioară Fericitul Augustin: "L-am iubit vreodată pe Maurice înainte de a Te iubi pe Tine? Sau ai fost, de fapt, Tu cel pe care l-am iubit tot timpul?". Însă, mulţi chemaţi, puţini aleşi: Maurice rămâne acelaşi; sufletul lui e împietrit, incidentul nu l-a schimbat. Vedem că doar Sara a înţeles că raidul, elementul neaşteptat, a fost, de fapt, o mână întinsă de Dumnezeu, un prilej de întoarcere la pocăinţă.

Aceste situaţii neaşteptate ne triază, ele sunt cu adevărat examenul nostru. Încercările "la limită" prin care trecem ne arată că lupta duhovnicească nu se opreşte după ce facem o milostenie sau după ce se termină perioada postului. Fapta bună făcută calculat nu are valoare dacă nu ne luptăm cu pornirile noastre, cu răutatea instinctuală. Ispita vine ca un fur, securea este la rădăcina trunchiului. Neprevăzutul clipei viitoare - un cutremur, un război, un gest reprobabil din partea aproapelui - oricând poate lovi. Dacă Petru, unul din cei doisprezece, s-a lepădat de Hristos, deşi fusese avertizat, noi ce siguranţă avem că neprevăzutul clipei viitoare nu va aduce şi lepădarea noastră?