Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate“
La Drobeta-Turnu Severin au debutat luni, 12 mai, lucrările Simpozionului internaţional „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate“. Activitatea, organizată cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, prin Sectorul cultural al Centrului eparhial, în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Craiova, se încheie astăzi, 14 mai.
Peste 135 de invitaţi, printre care se numără ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, au susţinut diverse comunicări în cadrul Simpozionului internaţional „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate“, editat şi publicat de Editura Didahia a Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
Prima zi a simpozionului a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti de către chiriarhul locului în paraclisul Catedralei episcopale din municipiu. A urmat slujba Te Deumului, oficiată în deschiderea lucrărilor de către Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, la care au luat parte invitaţii simpozionului şi angajaţii Centrului eparhial. Cei prezenţi au ascultat apoi cuvântul de binecuvântare al PS Nicodim, care a amintit şi despre Sfântul Mare Mucenic Ioan Valahul, serbat pe 12 mai, martirizat de către turci, asemenea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Părintele Episcop a prezentat şi temele generale ce vor fi aduse în discuţie zilele acestea. Astfel, manifestările culturale de la Turnu Severin sunt prilejuite de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2014 ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Pe lângă aceste două teme sunt vizate şi altele cu rezonanţe locale sau naţionale: aniversări de personalităţi, parohii, mănăstiri, localităţi, 100 de ani de la moartea lui Carol I.
Evenimente editoriale
Înainte de prezentarea propriu-zisă a lucrărilor ştiinţifice, corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a susţinut înaintea auditoriului un recital de muzică bizantină, prezentând un buchet de alcătuiri psaltice închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Formaţia severineană de muzică sacră, condusă de arhid. Adrian Cristian Maziliţa, a oferit o interpretare de excepţie a unor fragmente din slujba Sfinţilor Brâncoveni, încheiate monumental cu balada Brâncovenilor, creaţie muzicală neegalată ca frumuseţe şi conţinut. După momentul artistic, invitaţii au dat curs comunicărilor pregătite.
În prima zi a simpozionului a avut loc şi lansarea numărului 6 al volumului „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate“, care conţine comunicările ştiinţifice prezentate în cadrul aceluiaşi program cultural din anul 2013. De asemenea, conf. univ. dr. Tudor Răţoi a lansat oficial volumul VIII al publicaţiei „Documente ale municipalităţii severinene (1928)“, iar prof. Florin Epure şi-a prezentat lucrarea „Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia“. În cursul zilei de marţi, 13 mai, au avut loc încă două lansări de carte, de această dată de muzică bizantină. Este vorba despre „Vecernia şi Utrenia Adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu“, compoziţie muzicală aşezată pe notaţie psaltică de arhid. Adrian Maziliţa, şi „Noul Doxastar: Triodul şi Penticostarul“, prelucrat în româneşte de Anton Pann şi reeditat pentru întâia dată după 161 de ani de un colegiu redacţional format din 5 membri ai Grupului psaltic „Sfântul Nicodim“, sub coordonarea arhid. Adrian Olarean.
Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la eveniment
Dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române care au susţinut în aceste zile comunicări ştiinţifice, amintim pe: Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, Preasfinţitul Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Daciei Felix, Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.