În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Memorial artistic şi mărturisire a credinţei
Spectacolul de teatru „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi Neam”, organizat de Protopopiatul Sector 2 Capitală şi Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români, filiala Sector 2, în parteneriat cu Compania teatrală „Zona”, ne ajută să înțelegem că cinstirea şi comemorarea marilor eroi ai credinței, a marilor simboluri și valori ale neamului românesc sunt un act de cult şi de cultură, o datorie morală şi o creștere spirituală, pentru că doaro mai bună cunoaștere a identității şi a demnității naționale ajută un popor să se dezvolte şi să dăinuie în istorie, promovând un dialog demn şi creator cu alte popoare.
Pentru conștiința creștină și națională a poporului român, Domnitorul Martir Constantin Brâncoveanu, pe care Biserica Ortodoxă Română l‑a cinstit în mod deosebit în anul 2014, la împlinirea a 300 de ani de la sfârșitul său martiric (1714), rămâne un simbol al dăruirii jertfelnice și totale față de Dumnezeu și de neamul românesc, un reper viu al curajului mărturisirii credinței în Hristos și al demnității naționale. El a fost un adevărat om de stat, diplomat înțelept și vizionar în politica promovată într‑un context internațional extrem de dificil, marcat de presiuni multiple şi interese antagonice ale marilor imperii vecine (otoman, rus şi habsburgic). În condițiile dificile din acea perioadă istorică, domnitorul Constantin Brâncoveanu a urmărit consecvent interesele Țării Românești, dovedind înțelepciune, echilibru și capacitate de a evalua nuanțat legăturile cu diferitele puteri din acea
vreme.
Sfântul Constantin Brâncoveanu, ctitor de locașuri sfinte în țară și peste hotare, promotor al culturii creștine şi al artei românești, apărător al Ortodoxiei românești din Transilvania și sprijinitor al creștinilor ortodocși din Patriarhiile Răsăritene (Alexandria, Antiohia, Ierusalim) şi din Balcani, iar mai presus de toate, martir pentru credința creștină, rămâne în memoria sufletului românesc ca o icoană luminoasă de mărturisitor al credinței creştine ortodoxe şi a demnității românești, dar și de promotor al valorilor specifice culturii şi artei creștine românești, pe care a îmbogățit‑o cu „stilul brâncovenesc”.
În acelaşi timp, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, pe care Biserica Ortodoxă Română îl cinstește în mod deosebit anul acesta, 2016, la împlinirea a 300 de ani de la sfârșitul său martiric (1716), avea o conștiință puternică privind responsabilitatea pastorală, precum şi un mare zel misionar în răspândirea cuvântului lui Dumnezeu şi întărirea credinței ortodoxe în vremuri grele, când majoritatea creștinilor ortodocși din Orient şi din Balcani se afla sub stăpânire otomană.
Grație rodnicei sale activități tipografice, Biserica Ortodoxă Română a fost înzestrată cu principalele cărți de cult în limba română, cu lucrări apologetico‑polemice pentru combaterea prozelitismului catolic agresiv, dar și cu valoroase lucrări pastoral‑misionare pentru cler şi popor. Ca tipograf misionar, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a tipărit peste 60 de cărți de cult în limbile: greacă, slavonă, română, arabă şi georgiană, sprijinind astfel şi alte popoare ortodoxe.
Iubirea de Biserică şi Neam a Sfinților Constantin Brâncoveanu şi Antim Ivireanul, până la moartea lor martirică, precum şi rugăciunile lor înălțate înaintea Preasfintei Treimi constituie un luminos şi bogat izvor de inspirație şi înnoire pentru viața de astăzi a credincioșilor noștri, dar şi de întărire a comuniunii noastre în jurul sfinților care au apărat Ortodoxia în vremuri grele.
Astăzi, într‑o lume tot mai secularizată şi globalizată, suntem chemați să cunoaștem mai bine şi să apărăm mai mult credinţa noastră creștină bimilenară şi unitatea noastră națională, pentru un dialog demn şi folositor cu alte popoare.
Spectacolul de teatru din această seară, inspirat de viața şi jertfa martirică a celor doi mari sfinți iubitori de Biserică şi Neam, Constantin Brâncoveanu şi Antim Ivireanul, ne‑a făcut părtași unui act artistic major, luminat de credinţă şi mărturisitor al credinţei creştine, o adevărată elevație spirituală!
De fapt, arta creștină autentică nu ne înalță doar emoțional, ci ne înalță şi relațional: în relația omului cu Dumnezeu‑Creatorul şi cu generațiile umane anterioare şi viitoare, în timp şi dincolo de timp.
În acest sens, tot ce este autentic, curat şi sfânt în istoria şi cultura unui popor profund credincios şi creator de valori perene, harnic şi darnic, devine cunună sau coroană de lumină a acestuia în Împărăția lui Dumnezeu, unde „neamurile (etniile) își vor aduce slava şi cinstea lor” - după cum spune ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa (21, 26).
Astfel, în lumina valorilor spirituale artistice împărtășite prin evenimentul prezent, dorim să apreciem în mod deosebit personalitatea talentaților artiști actori:Ana Calciu, Damian Victor Oancea, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu, Alexandru Ionescu şi Constantin Codrescu. Le mulțumim pentru contribuția lor atât de luminoasă la realizarea acestui memorial artistic.
Felicităm, de asemenea, pe părintele Bogdan Aurel Teleanu, preot slujitor la Parohia „Sfântul Pantelimon”‑Foișorul de Foc din București, autorul textului acestei piese de teatru, precum şi pe regizoarea Ivona Boitan şi pe creatoarea decorului şi a costumelor de epocă, Ileana Zirra.
Totodată, mulțumim tuturor organizatorilor şi susținătorilor acestui spectacol, în special preacucernicului părinte protopop Ion Popescu, de la Protoieria Sector 2 Capitală, precum şi Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși Români, filiala Sector 2, în parteneriat cu Compania teatrală „Zona”.
Mulțumim și tuturor participanților la acest spectacol organizat, așa cum a fost anunțat, în scop social‑filantropic: ajutorarea unor persoane aflate în dificultate, de care se ocupă Sectorul social‑filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum şi a unor tineri care au rămas în tratament prelungit în urma incendiului de la Clubul Colectiv din București.
Vă dorim tuturor multă sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, precum şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt rostit la spectacolul de teatru „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi Neam”, organizat de Protopopiatul Sector 2 Capitală şi Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români, filiala Sector 2, în parteneriat cu Compania teatrală „Zona”, la Palatul Patriarhiei, duminică, 13 noiembrie 2016.