Metania, semnul dorinţei de îndreptare, simbolul smereniei

În cuvântul rostit marţi seara la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, oficiată în Catedrala patriarhală din Bucureşti, Patriarhul Daniel a vorbit despre înţelesurile duhovniceşti ale metaniilor, ale închinăciunilor şi ale îngenuncherilor din timpul Postului Mare.

Metaniile însoţesc rugăciunea de pocăinţă a Bisericii, pe lângă postul prescris de aceasta, a spus, la începutul cuvântului, Preafericirea Sa. Ele sunt, în primul rând, un semn şi o lucrare duhovnicească, semnul dorinţei de schimbare a stării noastre duhovniceşti. „În limba greacă, metanoia înseamnă schimbarea minţii, a felului de a gândi. Or, schimbarea gândirii aduce cu sine schimbarea felului de a voi şi de a făptui“.

Metania este schimbarea du-hovnicească a vieţii. Spusa Mântuitorului: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor“ semnifică schimbarea modului de a fi şi de a făptui, de a gândi, de a voi şi de a lucra.

În al doilea rând, metania este semnul smereniei şi al capacităţii de a ne recunoaşte greşelile în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor. În mănăstire, dacă cineva greşeşte faţă de altcineva, frate sau părinte, face metanie în faţa lui, arătând prin smerenie că îşi recunoaşte greşeala.

Metania este, însă, şi un semn al speranţei, al respectului faţă de Dumnezeu. Ea mărturiseşte nădejdea noastră în învierea şi mântuirea proprie.

Această întreită semnificaţie a metaniei străbate întreg cultul ortodox şi toată spiritualitatea Postului Mare.

Metania exprimă dorinţa schimbării noastre duhovniceşti

În prima accepţiune, metaniile arată că omul păcătos nu se simte fericit şi împlinit, ci căzut. Păcătosul este o fiinţă căzută dintr-o stare la care a fost chemat, dar nu a ajuns. Sau, dacă a ajuns, a ajuns în unele momente, şi apoi iarăşi a căzut în păcat. Metania cuprinde trei acte sau gesturi care, fiecare, reflectă înţelesuri adânci duhovniceşti.

Prima mişcare, descendentă sau de coborâre, ne aduce aminte că suntem oameni păcătoşi. Păcatul este o cădere din starea de permanentă legătură de iubire, recunoştinţă şi ascultare faţă de Dumnezeu şi o cădere din iubirea faţă de aproapele.

Vorbind despre condiţia omului căzut, Părintele Patriarh a explicat că „păcatul nu este o stare naturală, chiar dacă ne-am obişnuit cu el. După cum se mărturiseşte la Sinodul al VI-lea Ecumenic, păcatul este o boală a sufletului, iar păcătosul este un bolnav duhovniceşte, pentru că nu poate să rămână tot timpul în starea de comuniune cu Dumnezeu şi se comportă ca şi când Dumnezeu ar fi absent. Oamenii imită pe Adam şi Eva care au căzut în păcat pentru că foarte adesea uită de Dumnezeu sau consideră că El este în ceruri, departe, undeva. Ne-simţirea prezenţei Lui în noi, în jurul nostru şi în creaţie aduce uitarea şi neîmplinirea voii Lui, ci a voii noastre, căzute, sau a demonilor care ne ispitesc. Prin metanie se recunoaşte că viaţa noastră este plină de căderi din starea de iubire faţă de Dumnezeu sau de semeni, arătând nemulţumirea stării în care ne aflăm“.

Prin semnul Sfintei Cruci, care semnifică ajutorul lui Dumnezeu, ajutorul lui Hristos Mântuitorul, Care a venit în lume, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt, ne exprimăm dorinţa de ridicare, de îndreptare.

În această perioadă de pocăinţă, recunoaştem greşelile noastre, dar, pe de altă parte, dorim schimbarea, îndreptarea, a continuat Întâistătătorul Bisericii noastre. Sfântul Ioan Damaschinul defineşte pocăinţa ca întoarcerea de la rău la bine, de la păcat la virtute, de la lucrările diavolului la lucrările lui Dumnezeu.

Centrul metaniei îl constituie Hristos cel răstignit şi înviat

Gestul metaniei spune că, deşi suntem căzuţi, dorim să ne ridicăm. Suntem păcătoşi, dar dorim să ne schimbăm viaţa.

Canonul ne arată pe Hristos care vindecă păcatul, Care ridică din păcat, Care ne înviază din moartea păcatului. De aceea metaniile au în centrul lor pe Hristos cel răstignit şi înviat. Învierea lui Hristos ne arată că omul este făcut nu pentru mormânt, ci pentru viaţă cerească veşnică. „Metaniile fără semnul Sfintei Cruci sunt un simplu exerciţiu sportiv. Numai când ele sunt însoţite de semnul crucii prin care mărturisim iconomia mântuirii, planul lui Dumnezeu-Tatăl, realizat în Fiul şi împărtăşit în Duhul, atunci omul face din metanie mărturisire. Mărturisire nu doar a greşelilor noastre şi a dorinţei de ridicare, ci mărturisire a credinţei. Numai prin credinţă în Hristos şi Sfânta Treime ne putem ridica din păcat şi îndrepta viaţa.

Canonul exprimă, în conţinutul lui, prin cuvinte ceea ce metaniile spun prin semn, gest, şi anume că mântuirea şi ridicarea noastră se săvârşesc în Hristos şi cu Hristos“, a subliniat Părintele Patriarh.

Metaniile sunt şi un semn al smereniei, pe care Hristos a arătat-o prin postul de 40 de zile şi prin umilirile îndurate din partea oamenilor păcătoşi. Smerenia este o stare de mare realism, deschiderea noastră ca fiinţe limitate spre Dumnezeu cel nelimitat, spre bogăţia iertării şi milostivirii Lui, după cum a mai spus Preafericirea Sa.

Metania, semn al speranţei şi al învierii

„Ca semn al smereniei, metania ne arată că mai avem de crescut duhovniceşte. Înclinarea şi ridicarea omului de la pământ, în metanie, arată dorinţa lui de a creşte duhovniceşte, fiindcă nu a crescut niciodată îndeajuns în raport cu sfinţenia nesfârşită, negrăită, necuprinsă a lui Dumnezeu.

Metania este şi un semn al speranţei, al învierii. În limba greacă, învierea înseamnă ridicare, cuvântul anastasis traducând această mişcare.

Ori de câte ori ne aplecăm în metanie, făcându-ne semnul Sfintei Cruci, ne şi ridicăm, ne îndreptăm spre înviere, spre ridicarea din moartea păcatului şi avem speranţa că vom învia şi din stricăciunea mormântului.

▲ Săptămâna duhovnicească a început şi în bisericile din Cetatea Băniei

Programul liturgic al slujbelor din săptămâna duhovnicească (2-8 martie) a început şi în bisericile din Cetatea Băniei. La Catedrala „Sfântul Dumitru“ din Craiova, IPS Mitropolit Irineu a oficiat, luni seara, Canonul Sfântului Andrei Criteanul, unit cu Pavecerniţa mare. Marţi seara, Înalt Preasfinţia Sa a fost prezent în mijlocul studenţilor teologi ai Facultăţii de Teologie din Craiova, la Biserica Madona Dudu, pentru a lua parte la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul. La slujbă au fost prezenţi, de asemenea, şi părinţii profesori. La sfârşit, IPS Irineu a adresat un cuvânt de învăţătură tinerilor teologi, subliniind importanţa deosebită a acestei perioade liturgice.

La Catedrala „Sfântul Dumitru“ slujbele sunt oficiate după următorul program: dimineaţa se săvârşeşte slujba Utreniei, unită cu Ceasurile (1, 3, 6, 9) şi cu slujba Vecerniei din ziua de rând; seara - Canonul cel Mare (al Sfântului Andrei Criteanul), unit cu Pavecerniţa mare. În zilele de miercuri şi vineri se va oficia, de dimineaţă, Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul (a Darurilor mai înainte sfinţite). Sâmbătă, de dimineaţă, va fi oficiată Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar duminică-dimineaţă - Utrenia şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. La Biserica Madona Dudu, programul slujbelor se adresează în mod direct studenţilor teologi, aceştia fiind prezenţi aici pe tot parcursul săptămânii duhovniceşti începând cu ora 17:00, pentru slujba Canonului cel Mare, precum şi în zilele de sâmbătă şi duminică-dimineaţă pentru slujba Sfintei Liturghii.

La paraclisul Seminarului Teologic din Craiova, slujbele de seară sunt precedate de un cuvânt de învăţătură rostit, pe rând, de părinţii profesori. Vineri, după slujbele de dimineaţă, se va face Molitva pentru Spovedanie, urmând ca elevii ce vor primi dezlegare să se împărtăşească în cadrul Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, ce va fi săvârşită sâmbătă dimineaţa. (I.A.)