Mihai Eminescu - mărturii braşovene

"Arătaţi-mi un oraş mai patriotic ca Braşovul." Este mărturia de recunoştinţă a marelui poet Mihai Eminescu pe care a pronunţat-o de repetate ori, când îşi aducea aminte de Braşov. Mânat de aceste sentimente pentru oraşul de la poalele Tâmpei, Eminescu a dedicat braşoveanului Andrei Mureşanu celebrul său poem, iar în poezia "Epigonii" îi dedică frumoase versuri.

Nu avea decât 14 ani când Mihai Eminescu soseşte la Braşov (între 9 iulie şi 21 septembrie 1864) cu trupa de teatru "Fani Tardini Vlădicescu". În sala de festivităţi de la Gimnaziul "Andrei Şaguna" sunt prezentate mai multe piese de teatru, între care şi "Răzvan şi Vidra" a lui B.P. Hasdeu, iar Eminescu juca rolul ciobanului din această piesă. Documentele braşovene confirmă un nou popas al tânărului poet în anul următor. Cunoscând Biserica "Sfântul Nicolae" şi obiceiul Junilor din Şcheii Braşovului, scrie o frumoasă poezie, una din primele sale poezii, după cea dedicată altui braşovean, Aron Pumnul (originar din Cuciulata), care i-a fost profesor la Cernăuţi. Acum, la Braşov, scrie poezia "Învia-vor voievozii", cunoscută doar dintr-o obscură publicaţie a istoricului braşovean Nicolae Sulică de la Târgu Mureş, din care se constată referinţa directă la biserica şcheiană şi obiceiul Junilor.

În stagiunea anilor 1867-1868, Eminescu se găseşte din nou la Braşov, însoţind trupa lui Mihai Pascali. În Sala "Reduta" din Braşov au loc mai multe spectacole, între care şi celebra piesă a lui Dimitrie Bolintineanu "Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni".

Braşoveanul Constantin Popazu - "doctorul" lui Mihai Eminescu

Fiu al negustorului braşovean Constantin Popazu, nepot al cunoscutului protopop Ioan Popazu şi văr primar al lui Titu Maiorescu, viitorul doctor Constantin Popazu se naşte în Şcheii Braşovului în 1858 şi după absolvirea Gimnaziului Şaguna, ridicat de unchiul său Popazu, continuă studiile universitare la Viena în cadrul Facultăţii de Medicină, devenind membru al societăţii "România Jună", fiind cel care a organizat una din cele mai frumoase manifestări ale societăţii, în iunie 1882, pentru care a primit mulţumiri publice din partea membrilor "Junimii" de la Iaşi. Prietenia cu vărul său primar, Titu Maiorescu, favorizează şi legăturile lui Constantin Popazu cu Eminescu.

În toamna anului 1883, când se declanşează boala marelui poet, Constantin Popazu se afla la Bucureşti, la vărul său Maiorescu, şi vizitând pe marele poet în Spitalul Caritas al doctorului Şuţu din Bucureşti constată tratamentul insuficient al bolnavului şi propune vărului său Maiorescu să-l interneze în spitalul de lângă Viena.

Eminescu, trimis la sanatoriul din Viena

Iniţial, Maiorescu nu credea că sanatoriul vienez poate însemna mai mult decât cel bucureştean şi doar la insistenţele surorii sale şi ale vărului Popazu se convinge. "Am găsit şi găsesc ducerea lui (Eminescu) la Viena cu totul nefolositoare - scria surorii sale, Emilia Maiorescu (căsătorită Humpel), care deschisese la Braşov un institut francez) (…) Dar fiindcă erai de altă părere şi o ducere a lui Eminescu la Viena nu strică, ţi-am îndeplinit dorinţa fără împotrivire, după cum ţi-am spus-o dela Iaşi. Între timp am adunat fondurile, până acum sunt disponibili 3.000 franci, cea mai mare parte din ei de la mine. Mâine la orele 9 Eminescu pleacă la Viena în compania prietenului său Chibici şi a gardianului de la Şuţu…" (Buletinul Mihai Eminescu, Cernăuţi-Piatra Neamţ, an XII, 1941, nr. 19, p. 25).

Într-adevăr, plecarea are loc în compania prietenului Chibici şi a gardianului de la spitalul doctorului Şuţu în 20/1 noiembrie 1883, dar cu un popas braşovean. Coborând din tren este aşteptat la Braşov de doctorul Constantin Popazu pentru a-l însoţi într-un alt tren spre Viena.

La Braşov, după cum mărturiseşte Sextil Puşcariu, invocând mărturiile lui Constantin Popazu, "coborând din tren, făcea odată în aer cu geamantanul său zicând: Trăiască România Unită!" (Sextil Puşcariu, Memorii, Bucureşti, 1978, p. 758). Dacă Eminescu îşi ducea personal geamantanul cu care cobora la Braşov, însemna că se găsea în deplină cunoştinţă, iar strigătul său unionist pornea dintr-o trăire patriotică autentică, chiar dacă acesta se emitea cu 35 de ani înainte de Marea Unire. Ajuns la Viena, crezându­se tot într-o localitate transilvăneană strigă din nou la coborârea din tren: "România liberată, România liberată!".

Scrisoarea lui Eminescu de la Şcheii Braşovului

Internat în ospiciul doctorului Obersteiner, la Ober Dobling, prin intermedierea doctorului Constantin Popazu, după două săptămâni, revenindu-şi din starea letargică, scrie o impresionantă scrisoare prietenului său Chibici Râvneanu, "un minunat document psihologic", cum aprecia Maiorescu.

Ne-a fost dat să aflăm în Şcheii Braşovului această scrisoare, dar spre surprinderea noastră constatăm că un alt exemplar a fost cunoscut de George Călinescu. Ceea ce ne îngăduie să credem că acesta este originalul este faptul că filigranul hârtiei (de Câmpulung) este similar cu cel al scrisorilor emise de Constantin Popazu. Bănuim că Titu Maiorescu a trimis scrisoarea la Braşov surorii Emilia tocmai pentru a-i dovedi starea psihologică a poetului şi a observa "câtă limpezime are", cerându­i chiar să o păstreze. (Buletinul Eminescu, op. cit. p. 25) "Sufăr cumplit, iubite Chibici, de lovitura morală pe care mi-a dat-o boala, o lovitură ireparabilă care va avea influenţă rea asupra întregului rest al vieţii mele, ce voiu avea­o de trăit. Asemenea, nu ştiu nimic asupra poziţiei pe care mi-aţi creat-o în acest institut. Cine plăteşte pentru mine aici şi cine are grijă de mine?", se arată în scrisoarea datată 12/24 ianuarie 1884.

În timp ce Eminescu era internat, Maiorescu urmărea cu atenţie, dar din umbră, soarta marelui poet, iar Constantin Popazu îl vizita şi raporta vărului său toată situaţia. Maiorescu însuşi îl vizitează pe Eminescu de mai multe ori însoţit de Constantin Popazu. Într-o scrisoare adresată lui Maiorescu (30 ianuarie 1884) Popazu arată: "De la plecarea d-tale am văzut pe Eminescu de mai multe ori. Starea lui se ameliorează din zi în zi şi dacă progresul spre bine se va face, tot aşa de grabnic ca până acum, atunci este bună speranţă că peste puţin timp va putea eşi din institut".

Alături de alte mărturii braşovene, prietenia poetului naţional cu doctorul braşovean Constantin Popazu se înscrie în şiragul de mărturii care au înzestrat scurta şi puţin fericita viaţă a marelui nostru poet.