Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, luni, 25 noiembrie, a avut loc Sinaxa monahală a stareților și starețelor din Arhiepiscopia Craiovei. Ședința de lucru a sinaxei a f
Mii de credincioşi în pelerinaj în Ardeal
La sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Sânmărtinul de Câmpie din judeţul Mureş şi-a serbat hramul, primind vizita Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Mii de credincioşi ortodocşi au participat la hramul Mănăstirii Izbuc din Eparhia Oradiei pentru a o cinsti pe Maica Domnului, prilej cu care s-au închinat la o părticică din Sfânta Cruce a Domnului Iisus Hristos, adusă de la Catedrala episcopală din Oradea.
Înalt Preasfinţitul Irineu, înconjurat de 20 de preoţi, a oficiat Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură la Mănăstirea Sânmărtinul de Câmpie, aşezământ monahal întemeiat la începutul secolului al XIV-lea. De-a lungul timpului a suferit vicisitudinile istoriei, fiind distrusă şi refăcută de mai multe ori. Mănăstirea din apropierea Târgu Mureşului a fost readusă la forma originară prin reconstrucţia din 1977, fiind reînfiinţată în 1992. În fiecare an, la jumătatea lunii august, mănăstirea îşi serbează hramul, prilej de mare bucurie sufletească şi loc de pelerinaj pentru mulţi creştini ortodocşi din întreaga Transilvanie. Emoţia sărbătorii, fiorul împreună-rugăciunii Înalt Preasfinţitului Irineu cu soborul de părinţi şi cu miile de credincioşi participanţi la Sfânta Liturghie, precum şi ambientul natural au realizat un tot memorabil. Maica Domnului, cinstită la Mănăstirea Izbuc Mii de credincioşi ortodocşi din Bihor, din judeţele limitrofe, dar şi din alte colţuri ale ţării, au participat, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, la hramul Mănăstirii Izbuc din Eparhia Oradiei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită, cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, de pr. arhim. Mihail Tărău, exarh şi stareţ al Mănăstirii Izbuc, înconjurat de un sobor de 33 de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în altarul de vară. Slujbele au început în ajunul sărbătorii, cu slujba Privegherii şi a Prohodului Maicii Domnului, cu Taina Sfântului Maslu şi cu rugăciuni de dezlegare, precum şi Sfânta Liturghie de la miezul nopţii. Anul acesta, prin grija PS Sofronie, pelerinii au avut posibilitatea să se închine şi la o părticică din Sfânta Cruce a Domnului Iisus Hristos, adusă cu prilejul hramului de la Catedrala episcopală din Oradea. După Sfânta Liturghie s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, apoi toţi pelerinii au primit şi merinde pentru trup, bucate tradiţionale alese. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a marcat şi aniversarea 80 de ani de la târnosirea primei biserici de lemn a mănăstirii, săvârşită de episcopul Andrei Magier Crişanul. Hramul Sfinţilor Brâncoveni la Gherla şi Lăpuşna Capela Liceului "Petru Maior" din Gherla şi-a sărbătorit hramul, al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Constantin Voievod şi cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi pe sfetnicul Ianache. Deşi elevii se bucură încă de vacanţă, mulţi dintre ei, împreună cu profesorii lor, au fost prezenţi în capelă pentru a participa la slujbe. Miercuri seara s-a oficiat slujba Vecerniei cu Litie, iar în dimineaţa zilei de joi s-a oficiat Sfânta Liturghie. "Capela a fost pictată şi amenajată în 2002 şi sfinţită de vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu spre folosul sufletesc al generaţiilor de elevi şi profesori din această şcoală cu tradiţie în viaţa comunităţii. Îi rugăm pe Sfinţii Brâncoveni ca, alături de Maica Domnului, să mijlocească pentru obştea gherleană şi pentru întreg neamul românesc cel iubitor de Hristos şi cinstitor de sfinţi", a spus pr. Petru Băgăcean. A urmat un Parastas pentru profesorii liceului care au trecut la cele veşnice. În ziua de pomenire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Mănăstirea Lăpuşna din judeţul Mureş şi-a prăznuit cel de-al doilea hram. Obştea monahală de la Lăpuşna se află sub îndrumarea părintelui stareţ protosinghelul Arsenie Boariu şi a fost resfinţită pe 16 august 2009. (Pr. Cristian Rus, pr. Florin Croitoru, pr. Florin Cătălin Ghiţ)