De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Milostenia, cale a mântuirii şi a vieţii veşnice
Biserica Ortodoxă s-a aflat ieri, 27 noiembrie, în Duminica a 30-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie a fost rostită pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, cap. 18, vers. 18-27 (despre dregătorul bogat şi păzirea poruncilor). Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.
Tânărul dregător din Evanghelia Duminicii a 30-a după Rusalii era unul evlavios şi virtuos, însă avea o nelinişte, o întristare, o căutare mai profundă, a ceva ce nu putea afla în multele sale bogăţii materiale. De aceea, el a întrebat pe Mântuitorul Iisus Hristos un fapt esenţial pentru viaţa pământească, şi anume: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” (Luca 18, 18). Fericirea vieţii veşnice nu depinde de o bogăţie de ordin material, pentru că sufletul omului este făcut pentru o bucurie şi o iubire infinită, care se dobândeşte prin legătura omului trecător cu Dumnezeu Cel netrecător, Cel veşnic, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de învăţătură, rostit la finalul Sfintei Liturghii.
Pentru acest tânăr bogat, a avea însemna mai mult decât a fi mai bun, mai milostiv. Din cauza acestui fapt s-a întristat când Mântuitorul Iisus Hristos i-a cerut să vândă averea sa, să o împartă săracilor şi apoi să-I urmeze Lui. „În sufletul acestui dregător a început o luptă cu el însuşi, care adesea este cea mai grea, şi anume lupta schimbării modului de a gândi, de a fi şi de a făptui. [...] Mântuitorul, deşi apreciază căutarea sinceră a acestui tânăr, viaţa lui morală şi evlavia lui religioasă, a văzut în adâncul sufletului acestui dregător bogat un idol ascuns, o patimă ascunsă, adică prea marea lui alipire de bunurile materiale, de averi trecătoare. Tânărul nu ştia că nemulţumirea lui venea tocmai dintr-un ataşament excesiv faţă de lucrurile materiale. De aceea, milostivirea, ca stare a sufletului, şi milostenia, ca faptă a milostivirii, devin cale a mântuirii şi a vieţii veşnice. De ce? Pentru că este începutul asemănării omului cu Dumnezeu Cel milostiv, şi numai cine este milostiv intră în Împărăţia milostivirii Preasfintei Treimi, în Împărăţia iubirii milostive şi smerite a Preasfintei Treimi. Aici, constatăm că nu este suficient să ne rugăm mult, să fim corecţi, să împlinim formal poruncile, ci este necesară şi o transformare sufletească interioară, care ne face mai umani, milostivi, aplecaţi spre suferinţele, necazurile şi lipsurile celor din jur. De aceea, Biserica a rânduit ca această Evanghelie să fie citită acum, în Postul Naşterii Domnului”, a precizat Patriarhul României.
Dificultatea schimbării este determinată de libertatea voinţei omului de a renunţa sau nu la starea sa egoistă, la modul pătimaş de a avea lucruri materiale trecătoare. De aceea, Mântuitorul a spus: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27), în sensul că schimbarea se poate realiza numai prin harul lui Dumnezeu. „Mântuitorul a constatat dificultatea schimbării lui pe moment, dar l-a lăsat să se lupte cu el însuşi, ştiind că după o vreme de luptă interioară, va împlini ceea ce i-a zis. De aceea, a spus că ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu, adică se poate realiza prin harul lui Dumnezeu care converteşte, care schimbă, înnoieşte viaţa oamenilor. Prin smerenie multă, prin rugăciune în genunchi, primim harul lui Dumnezeu de a ne schimba. [...] Domnul Hristos respectă libertatea omului. El propune tânărului, dar nu impune. El recomandă, dar nu comandă. El povăţuieşte, dar nu face presiuni asupra lui, asupra conştiinţei dregătorului bogat, ci-l lasă să decidă el, în mod liber, când şi cum va urma sfatul Său”, a mai explicat Părintele Patriarh Daniel.
Potrivit Tradiţiei Bisericii noastre, tânărul bogat din Evanghelia acestei duminici a biruit egoismul din sine, a urmat Mântuitorului Iisus Hristos, iar apoi a ajuns episcop în Asia Mică.
De-a lungul timpului, mulţi bogaţi şi-au vândut averile făcându-se monahi, pentru a dobândi comoara în ceruri, precum dregătorul bogat din Evanghelie. „Cum adunăm noi comoară în cer, folosind averile materiale? Când se face milostenie din lucruri materiale, acestea se transferă la ceruri sub formă de lumină în suflet. Omul bun are faţa luminoasă şi sufletul luminos. Această lumină a milosteniei, a faptei bune este comoara pe care o ia cu el în ceruri după despărţirea de trup, după dezlipirea totală de lumea materială; şi Dumnezeu, când judecă pe oameni, îi judecă într-o clipită, după lumina din sufletul lor, care este nemuritor. Lumina adunată din Sfintele Scripturi, din rugăciune, din Sfintele Taine şi din faptele iubirii milostive este comoara pe care nu o fură nimeni, pentru că ea nu se află în jurul omului, ca şi comorile materiale, ci înlăuntrul omului, în sufletul său. Aceştia care au renunţat la bunuri materiale au renunţat la ceva pentru Cineva, au renunţat la ceva material pentru Cineva veşnic, necuprins, cu o iubire nesfârşită, infinită şi veşnică. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi când citim Evanghelia aceasta, deoarece Mântuitorul nu i-a spus ca să vândă averile, să le împartă săracilor ca să aibă comoară în cer, fiindcă, dacă se oprea aici, lăsa un om păgubaş, care doar renunţă la ceva. Aici este esenţa Evangheliei, când Mântuitorul îi propune să vină după El, adică: renunţă la lucrurile materiale de care te-ai legat ca de un idol, ca să faci o legătură directă cu Dumnezeu, Izvorul vieţii, al fericirii şi al iubirii veşnice pe care tu o cauţi. Această trecere de la modul de existenţă posesiv la modul de existenţă milostiv este răsplătită cu însăşi Comoara Hristos”, a subliniat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.