„Milostenia este însăşi lucrarea harului lui Dumnezeu în inima omului”

În Duminica a 22-a după Rusalii, în bisericile ortodoxe a fost citit, în cadrul Sfintei Liturghii, pasajul evanghelic de la Sfântul Evanghelist Luca, în care este relatată parabola spusă de Mântuitorul Iisus Hristos, despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr (Luca 16, 19-31). Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, în care a subliniat importanţa milosteniei, „deoarece prin milostenie o mulţime de oameni au dobândit mântuirea”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat faptul că cei doi oameni diferiţi, bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, reprezintă două moduri de viaţă diferite: „Vedem două moduri de a trăi viaţa pe pământ: unul în veselie, în bogăţie, în ospeţe fastuoase şi altul în sărăcie, în boală, în singurătate. Contrastul acesta ne arată că Dumnezeu respectă libertatea omului, respectă modul în care omul îşi organizează viaţa. Evanghelia de astăzi este una ce arată mai mult decât două feluri de vieţuire. Ea este importantă în privinţa adevărurilor pe care le descoperă referitor la legătura dintre viaţa omului trăită pe pământ şi viaţa sufletului omului care se desparte de trup prin moartea fizică. Este Evanghelia în care Mântuitorul Iisus Hristos ne dă cele mai multe detalii despre viaţa sufletului de dincolo de mormânt. De aceea, această Evanghelie are o importanţă deosebită şi în ceea ce priveşte cinstirea celor care au trecut din această viaţă, prin rugăciunile pentru ei”.

Părintele Patriarh Daniel a enumerat apoi trei adevăruri mari ce se desprind din Evanghelia Duminicii a 22-a după Rusalii: „În primul rând, ea ne arată că sufletul omului după ce se desparte de trup ajunge fie în comuniunea şi bucuria drepţilor care au împlinit în viaţa lor voia lui Dumnezeu, fie în izolarea şi nefericita existenţă din iad, unde nu există bucuria comuniunii cu Dumnezeu şi întreolaltă. În al doilea rând, vedem că sufletul omului după despărţirea sa de trup se află într-o stare conştientă. El nu se află într-o stare de adormire, de amorţire, ci sufletul omului după moarte are conştiinţa luminată şi îşi aminteşte toate faptele pe care le-a săvârşit în timpul vieţii pământeşti. În al treilea rând, Evanghelia ne arată că sufletul omului după despărţirea de trup este capabil să distingă starea spirituală proprie în care se află şi starea în care se află alţii care au trecut din această viaţă pământească”.

În continuare, Preafericirea Sa a explicat semnificaţia expresiei „sânul lui Avraam” (Luca 16, 22). „Părintele Avraam este părintele credinţei şi al multor popoare care cred în Dumnezeu. A fi dus în sânul lui Avraam înseamnă, deci, a intra în fericita comuniune a drepţilor. Evanghelia spune că după ce a murit bogatul nemilostiv, el a fost înmormântat. Nu se spune nimic despre sufletul său. Cu alte cuvinte, el nu are un suflet preocupat de cele duhovniceşti, ci un suflet care a trăit mai mult trupeşte decât duhovniceşte, un suflet care a fost atât de ataşat de lucrurile materiale limitate şi trecătoare, încât s-a îngropat în trup, iar trupul a fost înmormântat. Din iad, adică din starea aceasta de singurătate veşnică, sufletul bogatului nemilostiv l-a văzut pe săracul Lazăr stând în bucuria comuniunii drepţilor, în sânul lui Avraam (...). Bogatul nemilostiv este conştient de starea în care se află. El poate, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, să comunice cu alţii, dar mai ales cu Avraam, care-i reprezintă pe cei care au ascultat de Dumnezeu în timpul vieţii pământeşti”, a arătat Întâistătătorul Bisericii noastre.

Părintele Patriarh Daniel a vorbit apoi despre valoarea unică a vieţii omului pe pământ: „De modul în care omul a trăit pe pământ, în timp, depinde modul de vieţuire a lui în veşnicie. Dacă omul a fost recunoscător faţă de Dumnezeu, de la care a primit darul vieţii şi toată binefacerea, atunci sufletul său este unul apt pentru comuniune cu Dumnezeu. Dacă el a fost milostiv faţă de cei aflaţi în suferinţe, în necazuri, în lipsuri, în boală, atunci se pregăteşte încă din lumea aceasta să intre în Împărăţia celor milostivi a lui Dumnezeu Cel milostiv. Fericirea Raiului sau singurătatea şi suferinţa iadului depind de sufletul omului. Dacă în timpul vieţii pe pământ omul adună în sufletul său, în inima sa, iubire milostivă şi smerită, va avea parte de iubirea smerită şi milostivă a lui Dumnezeu şi se va bucura de comuniunea celor drepţi. Dacă, însă, omul a fost pe pământ cu totul nepăsător şi nerecunoscător faţă de Dumnezeu şi nemilostiv faţă de semenii aflaţi în nevoi sau în necazuri, atunci el nu poate comunica dincolo de mormânt cu cei milostivi”.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Raiul sau iadul încep în sufletul omului încă din lumea aceasta. „Aici se împlinesc cuvintele Mântuitorului, Care a spus: «Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru» (Luca 17, 21), adică în sufletul şi în inima voastră. Sfântul Isaac Sirul spune că omul care se roagă mult lui Dumnezeu vede îngerii, vede Împărăţia lui Dumnezeu prin arvună, printr-o pregustare. Această Evanghelie este o temelie puternică pentru rugăciunile pe care Biserica le face în favoarea celor adormiţi în Domnul, care sunt pomeniţi la Sfânta Liturghie, sau în alte rugăciuni ale Bisericii, întrucât iubirea milostivă este singura mai tare decât moartea (...). Evanghelia ne îndeamnă să ne pocăim, să ne îndreptăm viaţa şi să facem multă milostenie. Milostenia, ca bunătate arătată celor aflaţi în nevoi, este însăşi lucrarea harului lui Dumnezeu Cel milostiv în inima omului”, a spus Patriarhul României.