Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Minunatul meşteşug al împletirii metaniilor
Tinerii zilelor noastre au diferite alternative pentru care pot opta în vederea petrecerii timpului liber. Ascoriştii craioveni au optat pentru împletirea metaniilor bisericeşti, pe care mai apoi le împart colegilor de facultate, prietenilor şi apropiaţilor.
Eludând tentaţiile ademenitoare specifice vârstei, aceşti tineri iubitori de Hristos se întâlnesc câteva ceasuri din zi şi împărtăşesc bucurii pe care ceilalţi nu le înţeleg întru totul sau le cataloghează ca fiind "depăşite" de timp şi modă. Astfel, dacă veţi veni marţi, la ora 4:00 a după-amiezii, veţi găsi un mănunchi de tineri adunaţi în sediul din str. Matei Basarab, de lângă Catedrala "Sfântul Dumitru", care împletesc metanii. S-ar crede că doar călugării din mănăstiri "au dreptul" să se îndeletnicească cu o astfel de rucodelie, sau că metanierul este un "accesoriu" specific şi nelipsit monahilor. Însă lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Rugăciunea cu metanierul este pentru toţi oamenii, de la mic la mare, "de la vlădică până la opincă". Ucenicie la mănăstire Poate vă întrebaţi cum le-a venit ideea tinerilor din ASCOR să împletească metaniere. Era o dorinţă mai veche a câtorva dintre ei, dar nu ştiau cum şi de unde să înceapă. A fost de-ajuns să înveţe două dintre fete meşteşugul la Mănăstirea Lainici, şi apoi s-au deschis porţile Atelierului de metanii. Coordonaţi de Veronica Dragu, prima iniţiată dintre ei, tinerii s-au pus pe treabă. În fiecare săptămână, cu multă răbdare şi rugăciune, au învăţat etapele prin care firul de aţă ajunge metanier. A fost greu începutul, dar mulţi dintre ei au reuşit. Bobiţele s-au adăugat una câte una şi aşa au obţinut şiragul mult visat. Acum, cei iniţiaţi îi instruiesc cu drag pe alţi doritori, care s-au adăugat, pe parcurs, grupului iniţial de 10 tineri. În atelier se împletesc, pe lângă metanii de diferite tipuri, şi cruciuliţe. Până acum, tinerii ascorişti nu au comercializat produsele muncii lor, oferind doar în dar câte un metanier sau o cruciuliţă, realizată de mâna lor, unui membru nou-venit. Acestea şi alte asemenea preocupări veţi găsi la tineri ca şi alţii, care se întâlnesc seară de seară şi se bucură simplu şi curat: împletesc metanii, cântă colinde, melodii vechi, aproape uitate, citesc, se roagă împreună, povestesc întâmplări, vizionează filme, pictează icoane, cercetează bolnavii din azile, copiii din penitenciare şi orfelinate, merg în parc, în pelerinaje, luptându-se să rămână aproape de Cel ce este "Lumina lumii".