Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Miros de busuioc şi lumânări aprinse

Miros de busuioc şi lumânări aprinse

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Adriana Mihalcea - 26 Oct, 2010

Era duminică dimineaţa şi pe Dealul Patriarhiei se urca pe două căi. Pelerinii, treziţi dis-de-dimineaţă, stăteau în grupuri compacte, despărţite de garduri păzite de jandarmi, pe dreapta, în timp ce alţi credincioşi urcă încet, pe stânga, spre slujbă. Toţi caută calea.

Dealul Patriarhiei miroase a busuioc, a crizanteme colorate de toamnă şi a lumânări aprinse. Slujba se aude de jos, din Piaţa Unirii, şi îi însoţeşte pe pelerini în drumul lor, pentru unii anevoios, pentru alţii mai uşor, către moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, dar şi către părtica din Lemnul Sfintei Cruci adusă din Grecia.

Îmbrăcaţi gros, ca pentru o toamnă ale cărei temperaturi se apropie de zero, oamenii aşezaţi la coadă citesc rugăciuni şi îşi ridică privirea doar atunci când jandarmii le fac semn că pot înainta. Cară după ei plase cu apă, cu ceva de-ale gurii, haine mai groase, poate o pătură, o şubă, lumânări şi flori.

Alţii, care s-au trezit deja sub razele timide ale soarelui, cântă aşa cum au învăţat la parohiile lor, sperând să îşi încălzească sufletele unii altora. Sunt femei cu baticuri negre pe cap, care şi-au adus cu ele copiii sau nepoţii. Sunt bătrâne încărunţite de vârstă, împuţinate de boli sau încovoiate de spate, dar care privesc senin înainte ca şi când nu ar avea nici o durere. Sunt bărbaţi veniţi cu soţiile lor, cu câte un buchet de crizanteme în mână, cu fularele strânse în jurul gâtului, cu şubele de iarnă. La fiecare popas au vreme să îşi povestească unii altora necazurile şi bucuriile. Se plâng de boli, de bătrâneţe, de singurătate. Dar cei mai mulţi se plâng de sărăcie. I-a atins pe ei, pe copiii lor plecaţi peste hotare, pe vecini, pe toţi românii. Au venit să se închine la sfintele moaşte şi să se roage. Pentru ei, dar şi pentru alţii care nu au putut să ajungă.

"Numai asta ne mai salvează"

Doamna Silvia din comuna Nuci, judeţul Ilfov, a plecat de acasă cu microbuzul când abia răsărea soarele. A luat-o pe fata ei şi a venit în Capitală pentru a se închina. Drumul i-a fost anevoios, căci femeia, care are aproximativ 60 de ani, a suferit deja două accidente vasculare minore, iar acum este în refacere. "Vin de cinci ani, în fiecare an. Mă rog pentru mântuirea sufletului", spune doamna Silvia, iar ochii ei albaştri lăcrimează uşor, aproape imperceptibil. "Numai asta ne mai salvează", îşi continuă fraza, după o scurtă pauză, ca de gândire. Dar nu a stat pe gânduri femeia, ştia bine de ce a aşteptat de la ora 7:00 la coada pelerinilor. Pauza din vorbire este din cauza accidentelor vasculare pe care le-a suferit. S-a rugat pentru sănătate, căci în urmă cu cinci ani se simţea foarte rău, a luat şi tratament între timp, dar acum nu mai are bani pentru toate pastilele şi nici putere. Se roagă şi se luminează la faţă, iar privirea ei nu trădează încetineala cuvintelor pe care le rosteşte.

Urcă din nou Dealul Patriarhiei către slujba care are loc lângă catedrală şi o aşteaptă pe sora ei, care vine cu trenul de la Galaţi. Împreună au fost, nu în urmă cu mult timp, la Iaşi, la sărbătoarea Sfintei Parascheva. "Am plecat pe 13 cu microbuzul din Ilfov, am ajuns acolo seara, iar dimineaţa, chiar de ziua Sfintei, am ajuns în faţa raclei".

O mamă cu un copil de mână şi cu unul în cărucior urcă pe dalele de piatră de pe Dealul Patriarhiei. "El e mic şi bolnăvior", spune despre copilul din căruţ, care priveşte în gol.

Credincioşii se închină pentru sănătate, pentru înţelegere, pentru vremuri mai bune. Tradiţionalul pelerinaj organizat anual în preajma sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, adună pelerini din toată ţara. Mulţi sunt cei veniţi din provincie special pentru această sărbătoare. Au venit pregătiţi, deoarece ştiu că este nevoie de răbdare pentru a ajunge la baldachinul din apropierea Catedralei patriarhale, pentru a săruta Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou.

Realitatea de dincolo de lume

Un teolog apusean descria participarea oamenilor într-un loc de pelerinaj cu aceste cuvinte: "Locurile de pelerinaj atrag turistul şi pelerinul, tânărul şi bătrânul, omul sănătos şi bolnavul, familiile şi indivizii, evlaviosul şi curiosul, cel care face milostenie şi hoţul de buzunare, cel ce caută de suflet şi negustorul. Natura însăşi a pelerinajului face ca diferenţele sociale obişnuite să dispară, căci pelerinii în marea lor diversitate trăiesc experienţa unui loc comun, bazat pe experienţa unificatoare a pelerinajului. Pelerinajul însuşi reflectă nu numai realitatea fundamentală a Bisericii, popor al lui Dumnezeu efectuând pelerinajul vieţii, ci încă mai mult realitatea umanităţii însăşi, totalitatea oamenilor în drum spre tainicul de-dincolo de lume. Acest misterios de-dincolo al umanităţii se poate vedea şi trăi oarecum în pelerinaj". Această realitate este căutată şi de către credincioşii care ajunseseră ieri în jurul prânzului pe strada 11 Iunie, înconjurând practic aproape jumătate de Patriarhie. Doreau să fie mai aproape de Dumnezeu, de sfinţi.