Misiunea social- filantropică a Bisericii

În "Aula Magna Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei s-a desfăşurat ieri, 3 noiembrie, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, conferinţa pastoral-misionară cu preoţii din protopopiatele I, II şi III Capitală, Ilfov Nord şi Ilfov Sud din Arhiepiscopia Bucureştilor. Tema conferinţei a fost "Misiunea social-filantropică a Bisericii - vocaţie spirituală şi necesitate pastorală". La conferinţă au mai participat şi preoţii de caritate din spitale, armată, penitenciare, orfelinate, cămine pentru vârstnici şi alte instituţii social-filantropice din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Conferinţa pastoral-misionară semestrială de toamnă a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum la biserica Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti de către Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a deschis lucrările conferinţei şi i-a îndemnat pe preoţi să se implice mai mult în activităţile social-filantropice. "Fiecare trebuie să contribuie la manifestarea aceasta a dragostei frăţeşti pentru aproapele care se află în suferinţă, întrucât este vorba de o lucrare misionară pastorală a Bisericii. Nu e problemă de modă, ci e o problemă de respiraţie normală a Bisericii prin rugăciune şi în acţiune pastoral-misionară", a spus Preafericirea Sa.

În continuare, părintele de caritate Mircea Marian Pintică de la Institutul Naţional de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală şi coordonator al preoţilor de caritate de spitale din Bucureşti a evidenţiat că acţiunile social-filantropice trebuie făcute dintr-o chemare sinceră. "Acţiunile social-filantropice necesită o vocaţie deosebită, ca şi vocaţia pentru preoţie. Oamenii care sunt ajutaţi simt dacă ajutorul vine din tot sufletul şi cu dragoste faţă de aproape sau dacă este un ajutor formal, din obligaţie de serviciu. Mulţi apelează la ajutorul Sfintei Biserici ca la o ultimă salvare, iar sensibilitatea sufletească faţă de ei este mai importantă chiar decât ajutorul material", a arătat părintele Mircea Marian Pintică.

Biserica promovează incluziunea socială şi eliminarea sărăciei

Părintele Mihnea Susan de la Parohia "Sfântul Visarion" a vorbit despre activitatea Bisericii Ortodoxe Române după anul 1990 şi despre categoriile de oameni care au beneficiat de ajutorul Bisericii, potrivit statisticilor. De asemenea, a arătat că cea mai presantă dintre problemele sociale o reprezintă sărăcia şi excluziunea socială, cu toate că ele fac subiectul politicilor sociale ale Statului încă din 1990. "În Biserică nu putem vorbi despre excluziune socială şi marginalizare, oricât de săraci ar fi membrii ei, oamenii sunt primiţi cu aceeaşi dragoste în Sfânta Biserică şi primesc aceeaşi atenţie din partea slujitorilor Bisericii. Dacă în privinţa nivelului de trai al unei comunităţi, Biserica este limitată în oferirea unei soluţii, în ceea ce priveşte educaţia familiilor şi a tinerilor, aceasta posedă mijloace şi soluţii care pot conduce la rezultate deosebite, chiar şi într-o zonă dezavantajată. Biserica este un partener serios, care dispune de forţă în atenuarea rezultatului creat de impactul social al crizelor economice asupra unor categorii expuse. Biserica a fost şi este întotdeauna deschisă în promovarea unor programe de incluziune socială şi eliminare a sărăciei", a spus părintele Mihnea Susan.

Părintele Gheorghe Dincă, de la Parohia Buda, Protoieria Ilfov Sud, a prezentat situaţia asistenţei religioase din unităţile militare, spitale şi penitenciare. "Noi, astăzi, nu facem decât să împlinim porunca Mântuitorului: "Daţi-le voi să mănânce!", atât hrana duhovnicească, cât şi hrana materială. Prin urmare, taina altarului nu trebuie să fie separată de taina fratelui, a operei filantropice a Bisericii în lume. Biserica este continuatoarea acţiunilor filantropice din primele secole creştine. Filantropia trebuie văzută ca împlinire a poruncilor Mântuitorului Iisus Hristos: "Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unul faţă de altul"", a exemplificat părintele Gheorghe Dincă.

De asemenea, părintele Florin Cătălin Dabu de la Parohia "Sfântul Andrei" Militari, Protoieria I Capitală, a evidenţiat că misiunea social-filantropică a Bisericii este, în acelaşi timp, o vocaţie spirituală şi o necesitate practică. "Nu indiferenţa, nepăsarea de adaptare la nevoile oamenilor împiedică o operă social-filantropică de mare anvergură a Bisericii, ci lipsa posibilităţilor materiale. Din punct de vedere al disponibilităţilor financiare, Biserica este săracă, cu toate acestea a arătat dintotdeauna o grijă deosebită a persoanelor aflate în dificultate: copii orfani, săraci, văduve, bolnavi, bătrâni, persoane cu dizabilităţi, victime ale violenţei în familie sau ale traficului de persoane fie prin ajutorarea directă a acestora, fie prin înfiinţarea de aşezăminte speciale", a spus părintele Florin Cătălin Dabu.

Cinci principii de filantropie socială creştin-ortodoxă

La final, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a prezentat cinci principii ale filantropiei sociale creştin-ortodoxe:

1. Lucrarea filantropică a Bisericii este continuarea lucrării filantropice, vindecătoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor S-a făcut Om, ca omul să poată participa la viaţa şi iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.

2. Filantropia socială nu trebuie despărţită de Liturghia eclesială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită şi jertfelnică. În Sfânta Liturghie este celebrată Filantropia divină sau iubirea dumnezeiască pentru oameni, iar Filantropia socială a Bisericii este mărturie concretă a acestei iubiri dumnezeieşti, harice, prezentă în viaţa şi lucrarea Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos.

3. Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o filantropie pastorală, adică ea are în vedere îndrumarea omului pe calea mântuirii. Iubirea Bisericii faţă de om trebuie să fie în primul rând grija pentru hrănirea lui cu hrana spirituală a Sfintei Evanghelii, vindecarea lui cu harul Sfintelor Taine şi creşterea omului prin cultivarea virtuţilor şi săvârşirea faptelor bune. Iar împreună cu această filantropie pastorală sau spirituală se dezvoltă şi filantropia materială a hranei şi îmbrăcămintei trupeşti, a vindecării medicale, a îngrijirii de cele necesare vieţii biologice.

Această atitudine a Bisericii se inspiră din lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, Care hrăneşte spiritual mulţimile cu binevestirea Evangheliei mântuirii, vindecă pe cei bolnavi şi apoi înmulţeşte pâinile. Urmând lui Hristos, Biserica acordă prioritate rugăciunii sau vieţii spirituale ca fiind izvor de lumină şi iubire sfântă pentru opera ei socială. Aşa se explică prezenţa preoţilor de caritate în spitale, unităţi militare, penitenciare etc. Însă, dacă filantropia socială se separă de spiritualitate, ea se secularizează, iar omul suferind nu mai este privit ca fiind chipul tainic al lui Hristos, ci un simplu individ social.

4. Lucrarea filantropico-socială ortodoxă are ca izvor de inspiraţie viaţa parohială şi viaţa monahală, deoarece scopul filantropiei sociale este în primul rând cultivarea comuniunii frăţeşti în Biserică şi societate, nu doar rezolvarea unor nevoi materiale imediate. În acest sens, deodată cu solidaritatea faţă de cei în nevoi trebuie cultivată şi recunoştinţa faţă de binefăcători, pentru întărirea comuniunii între oameni.

5. Cooperarea Bisericii cu diferite asociaţii, fundaţii şi organizaţii umanitare este benefică dacă Biserica nu-şi pierde identitatea sau vocaţia ei pastorală şi sfinţitoare, întrucât ea priveşte sănătatea ca dar al lui Dumnezeu şi viaţa omului pe pământ ca timp de pregătire pentru viaţa cerească veşnică. În acest sens, iubirea faţă de aproapele este criteriul principal al mântuirii omului, iar judecata finală priveşte mai ales binele pe care puteam să-l facem aproapelui nostru, dar nu l-am făcut.

Deci, oricât de mare ar fi filantropia noastră socială, trebuie să recunoaştem, în smerenie, că n-am făcut tot ceea ce era necesar.