La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Mitropolia Munteniei şi Dobrogei va realiza o lucrare despre mitropoliţii şi domnitorii Ţării Româneşti
Sectoarele Cultural, Învăţământ, Economic, Social-Filantropic, Patrimoniu, Construcţii şi Monumente ale Arhiepiscopiei Bucureştilor vor realiza o amplă lucrare, în două volume, despre domnitorii Ţării Româneşti (cu ctitoriile şi mormintele lor) şi despre mitropoliţii Ţării Româneşti (cu ctitoriile şi mormintele lor), întrucât este nevoie de o prezentare obiectivă şi detaliată a contextului politic şi social în care şi-au desfăşurat activitatea domnitorii şi mitropoliţii Ţării Româneşti, dar şi a stilului de construcţie a lăcaşurilor de cult, precum şi a colecţiilor aflate în patrimoniul Bisericii sau al Statului. Această hotărâre a fost luată marţi, 16 septembrie, în cadrul şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Trebuie reliefată implicarea extraordinară a unora dintre domnitori şi ierarhi, în vremuri vitrege, în realizarea unor adevărate bijuterii arhitectonice. S-a hotărât discutarea acestei propuneri şi în şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei din data de 29 septembrie 2008, pentru ca şi celelalte eparhii din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei să poată colabora pentru realizarea acestui amplu proiect“, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În aceeaşi şedinţă, desfăşurată la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost dezbătute şi aprobate, printre altele, şi alte propuneri ca: propunerea de continuare a înfrăţirii şi întrajutorării dintre parohiile din protopopiatele Arhiepiscopiei Bucureştilor, dar şi a parohiilor ce aparţin de protopopiate diferite din cadrul eparhiei, în scopul realizării unui mediu prielnic de desfăşurare a activităţilor în parohiile cu posibilităţi materiale şi financiare reduse; propunerea Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor de a dota cu aparate de utilitate casnică cele 11 case construite de către Arhiepiscopia Iaşilor pentru sinistraţii din zonele încercate de inundaţiile din vara acestui an.