„Moartea, pragul dintre vieţi“, apărută la „Andreiana“

Editura Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent lucrarea „Moartea, pragul dintre vieţi. Gânduri despre moarte“ a părintelui Vasile Gafton, protopopul de Avrig, judeţul Sibiu. Lucrarea cuprinde meditaţii teologice cu privire la trecerea de la viaţa pământească la cea veşnică, în Hristos Cel Înviat.

Cartea părintelui Vasile Gafton este o colecţie de eseuri şi meditaţii cu privire la moarte şi la înţelesurile creştine ale acestei treceri la o nouă existenţă, a comuniunii depline cu Sfânta Treime, în Împărăţia Cerească, o stare făcută posibilă prin opera de răscumpărare a Mântuitorului Iisus Hristos, prin moartea şi Învierea Sa. Publicate în diverse periodice, sau rostite la diferite ocazii, meditaţiile părintelui Vasile Gafton cu privire la moarte şi la viaţa veşnică văd lumina tiparului într-un volum, adresat atât teologilor, cât şi credincioşilor fără studii de specialitate, dar care doresc să cunoască mai multe despre învăţătura creştină asupra trecerii spre veşnicie.

Văzută din tipuri străvechi drept un mare mister, o taină de nepătruns, moartea devine în creştinism o trecere, un prag între două existenţe. Durerea provocată de moarte se transformă în creştinism într-o bucurie a întâlnirii cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a călăuzit viaţa mundană a creştinului şi care cheamă la o infinită împărtăşire din harul ce izvorăşte din Fiinţa divină. Toate răspunsurile la întrebările înţelepţilor din timpuri străvechi cu privire la moarte se găsesc în Hristos.

„Pentru noi, creştinii, însă, întunericul acesta al necunoaşterii, al fricii în faţa tainei morţii s-a luminat şi şi-a găsit toate răspunsurile în şi prin Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Biruitorul morţii. Învierea din morţi pe care a dăruit-o fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16), fiicei lui Iair (Luca 8, 41-56), prietenului Său Lazăr din Betania (Ioan 11, 1-46), şi peste toate propria Sa Înviere din morţi este răspunsul cel veşnic care luminează nu numai „taina“ morţii omului, ci mai ales taina vieţii în această lume, care, în lumina Învierii Domnului Hristos, se umple de sens, iar trăită în Biserică devine un „paşte“ (trecere) către „taina“ vieţii de dincolo de moarte către comuniunea de viaţă şi iubire veşnică a Persoanelor Sfintei Treimi“, spune Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în „Prefaţă“.

Hrană spre viaţa veşnică

Firul roşu al meditaţiilor părintelui Vasile Gafton din acest volum este legătura vieţii pământeşti cu cea de dincolo. Fără această continuare a vieţii mundane, existenţa umană nu ar avea sens, iar oamenii s-ar vedea puşi în faţa unei realităţi crunte: viaţa se sfârşeşte odată cu moartea. Or, viaţa de dincolo de moarte continuă într-un mod absolut existenţa pe pământ, în trup, a fiinţelor umane. Sensul vieţii de pe acest pământ capătă astfel un sens deplin, acela de pregătire pentru existenţa cerească. Moartea este depăşită prin jertfa de iubire a lui Hristos şi prin acceptarea de către noi a darurilor Învierii lui Hristos. Dacă păcatul originar avea să aducă moartea ca întrerupere a comuniunii cu Dumnezeu, Învierea lui Hristos reface această legătură de har, şi moartea devine o simplă trecere de pe pământ la cer. „În rai, mâncarea era împărtăşire de / cu / prin Dumnezeu, spre viaţă. După căderea în păcat însă, împărtăşirea cu Dumnezeu este înlocuită de om cu hrănirea din cele ale lumii. Astfel, prin căderea în păcat, mâncarea devine unul dintre procesele ce duc în cele din urmă la moartea omului. Doar la plinirea vremii (cf. Gal. 4, 4), prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, are loc prefacerea naturii hranei omului, aceasta devenind din nou din simplă mâncare spre moarte, împărtăşire din Însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos, spre Viaţa cea veşnică. Lumea însăşi şi cele ale ei nu este / nu sunt viaţă şi nici scop în sine. Lumea este mijlocul de a dobândi viaţa. Oamenii doar trăiesc un timp mai îndelungat sau mai scurt în lume, apoi mor, sau lumea moare pentru ei“, spune autorul.

Moartea, în viziune patristică

Teoriilor ştiinţifice asupra morţii, de o diversitate şi imaginaţie adesea duse la extrem, părintele Gafton le juxtapune învăţături ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur. Astfel, teoriile unor oameni de ştiinţă ca Stephen Hawking, care afirmă că nu există Dumnezeu şi că după moarte, asemenea unui computer stricat, creierul uman nu percepe nimic şi se va afla în întuneric, sau teoriile referitoare la particulele subatomice, diferite în comportament de cele atomice şi deci, deschizătoare a unor realităţi multiple, sunt puse faţă în faţă cu viziunea patristice.

„Problema morţii trebuie tratată de către om, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cu maximă seriozitate, deoarece comportă o complexitate deosebită. Această complexitate se poate observa din înrâurirea pe care o au credinţa sau necredinţa în înviere şi în viaţa veşnică, asupra întregii vieţi a omului în lume. Credinţa sau necredinţa noastră în Dumnezeu şi în continuarea vieţii de după moarte determină modul în care ne trăim viaţa pe pământ. Sfântul Ioan arată, în acest sens, că atunci când nu crede în înviere, omul are tendinţa de a-şi irosi viaţa, de a şi-o umple cum mii şi mii de rele şi de a şi-o întoarce pe dos“,  subliniază părintele Gafton.

Volumul abordează şi alte aspecte alte temei precum „Omul şi vocaţia vieţii. Viaţa umană, ca şi construire de sine conştientă şi liberă“, „Despre ce câştigăm şi ce pierdem prin moarte“, „Moartea ca obişnuinţă cu fericirea“, „Moartea, pragul dintre teamă şi îndrăzneală“ sau „Despre moarte împreună cu Hristos“. Nu sunt trecute cu vederea de autor nici aspecte mult mai profunde legate de moarte. În eseul intitulat „Moartea, momentul maximului adevăr“, părintele Vasile Gafton prezintă acest moment dintre două vieţi ca o finalitate a alegerilor făcute de noi înşine pe pământ.

„Moartea este momentul maximului adevăr şi al lipsei totale de falsitate, de dedublare. Este momentul în care respectăm o rânduială şi o tradiţie pe care n-o putem modifica după bunul nostru plac. Ceea ce putem modifica însă este conţinutul sau firea morţii. Putem să o facem să fie o moarte spre înviere sau să ne lăsăm măcinaţi de păcat şi să murim definitiv. Dar lucrul acesta se poate face doar la interior, nu la exterior; nu se vede. Doar când suntem în viaţă putem să conştientizăm marginea sau marginile vieţii noastre“, spune pr. Vasile Gafton.