La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Moaştele Sfântului Pantelimon, la Moineşti
Biserica „Sf. Pantelimon“ din incinta Spitalului Municipal de Urgenţă din Moineşti şi-a serbat, ieri, hramul. Cu această ocazie, joi, 24 iulie, au fost aduse de la Mănăstirea Durău, din judeţul Neamţ, moaştele Sfântului Mucenic Pantelimon. Acestea au rămas la biserica Spitalului de Urgenţă din Moineşti până ieri, timp în care, zeci de credincioşi le-au atins, rugându-se cu evlavie Sfântului tămăduitor. Parohul bisericii, părintele Gheorghiţă Turcu, a declarat că acest fericit eveniment s-a datorat şi serbării primului hram al micuţei biserici, sfinţite în Duminica Floriilor a acestui an.
În cuvântul rostit la aducerea sfintelor moaşte, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a menţionat că noua biserică este „un laborator al Învierii, şi cei care suferă aici înţeleg că, în Iisus Hristos, suferinţa nu desfigurează, ci transfigurează. Acum ne întâlnim cu o părticică din sfintele moaşte ale celui care a fost, într-adevăr un tămăduitor de boli sufleteşti şi trupeşti“. Despre această părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Pantelimon, Preasfinţitul Ioachim a spus că vin tocmai din Muntele Athos, de la Mănăstirea Pantelimon. De acolo, au ajuns în Rusia, iar, în timpul Primului Război Mondial, au fost primite de obştea Mănăstirii Neamţ, care le-a dat Mănăstirii Durău, unde se află până în ziua de astăzi. Moaştele au fost aduse la Moineşti cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către două maici din obştea Mănăstirii Durău. Odată cu hramul bisericii, managerul Spitalui de Urgenţă din Moineşti, Adrian Cotârleţ, împreună cu echipa de conducere au hotărât să se organizeze şi zilele spitalului. În cadrul acestor serbări, au fost invitaţi chirurgi specialişti din Franţa, care au făcut operaţii şi au susţinut diferite conferinţe. (George Aniculoaie)