Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Modelul rugăciunii stăruitoare
În Duminica a XVII-a după Rusalii, a femeii cananeence, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dumitru" din Craiova. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a subliniat importanţa credinţei stăruitoare.
Sute de credincioşi au fost prezenţi la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dumitru" din Craiova pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Irineu în sobor de preoţi şi diaconi. La final, IPS Părinte a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat cât de importantă este credinţa pentru viaţa noastră: "Din Evanghelia de astăzi trebuie să ştim că credinţa este virtutea cea mai de seamă în viaţa noastră. Un exemplu în acest sens îl dă patriarhul Avraam, care l-a adus pe fiul său ca jertfă lui Dumnezeu, cu toate că primise făgăduinţa că neamul lui se va înmulţi ca nisipul mării. Dar şi femeia cananeeancă poate fi considerată un simbol al statorniciei în credinţă. Ea cere ajutor de la Dumnezeu pentru fiica ei care era bolnavă şi se străduieşte cât poate de mult să-l primească. Pentru aceasta parcurge cu demnitate această distanţă de la strigătul în urma ucenicilor Domnului la răspunsul Mântuitorului: "Mare este credinţa ta, fie ţie după cum voieşti!". Evident, ea se ruga Domnului înainte de primirea harului, ceea ce înseamnă că noi, care ne-am botezat în numele Preasfintei Treimi, spre deosebire de ea, Îl purtăm pe Duhul Sfânt în inimile noastre, care se roagă înlăuntrul nostru cu suspinuri negrăite, şi strigă către Dumnezeu Tatăl: "Avva Părinte!". Faptul că uneori Domnul nu ne răspunde imediat intră într-o pedagogie divină prin care înţelegem că statornicia în rugăciune este mult mai importantă decât răspunsul la cererea noastră. Aşadar, cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atât simţim mai intens dulceaţa prezenţei Lui, chiar dacă în urcuşul acesta duhovnicesc suntem uneori nevoiţi să trecem prin încercări grele". În continuare, IPS Irineu a mai spus: "Trebuie să ştim că Dumnezeu este mereu alături de noi şi nu ne lasă să rătăcim fără mângâiere. În acest context, femeia cananeeancă constituie un model pentru fiecare în parte. Ea ne îndeamnă să îndrăznim şi să cerem ajutor de la Dumnezeu pentru sufletul nostru, care este de multe ori bolnav şi plin de gânduri rele. În felul acesta ne rugăm aşa cum ne învaţă psalmistul, care spune: "Dintru adâncuri am strigat către Tine Doamne, auzi-mă!"", a conchis Înalt Preasfinţia Sa. Tot în cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Alexandru Mateescu a fost hirotonit întru diacon pe seama Parohiei Tămăşeşti din Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj.