În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Moldova sub nămeţi
Prima zăpadă a acoperit întreaga Moldovă, însă, pe lângă bucurie, a adus şi o serie de neplăceri, mai ales în rândul conducătorilor auto. În Suceava, Bacău, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila şi Neamţ a nins abundent. Pe mai multe drumuri din judeţul Suceava, s-au format blocaje din cauza gheţii. Pe unele drumuri judeţene, viscolul a creat nămeţi de aproape un metru. În zonele unde au fost probleme, poliţia rutieră a organizat filtre, iar maşinile neechipate au fost întoarse din drum.
O autofreză a rămas blocată la Iaşi O autofreză a Serviciului Public de Administrare a Drumurilor Judeţene (SPADJ) a rămas, sâmbătă seară, înzăpezită în zona Mănăstirii Hadâmbu. De sâmbătă, drumul dinspre Hadâmbu către comuna Mogoşeşti este practic blocat. Autofreza trebuia să elibereze drumul la un microbuz şi un autoturism Dacia care au derapat pe zăpadă şi au rămas, de asemenea, înzăpezite. Câteva persoane au fost cazate, peste noapte, la Mănăstirea Hadâmbu, deoarece SPADJ nu a mai avut utilaje să trimită la Hadâmbu pentru a scoate autofreza din şant. Stratul de zăpadă a atins 35 cm în unele localităţi din judeţ, respectiv Ipatele şi Sireţel, din cauza viscolului. Pe de altă parte, potrivit Serviciului Public de Administrare a Drumurilor Judeţene, mai multe maşini au rămas înzăpezite în zona Mănăstirii Hadâmbu. „Circulaţia în judeţ se desfăşoară în condiţii de iarnă. Nu s-au făcut ambuteiaje, iar stratul de zăpadă pe unele părţi din carosabil atinge maximum 6 cm. La noapte, cred că va fi mai greu, deoarece va îngheţa“, a spus şeful SPADJ, Romeo Stoica. Viscole puternice la Botoşani Administratorii drumurilor naţionale şi judeţene au fost nevoiţi, ieri, să intervină cu mai multe utilaje pentru a deszăpezi drumurile din nordul judeţului, unde vântul a viscolit zăpada. Directorul Secţiei Drumuri Naţionale, Vasile Gherase, a precizat că viscolul creează cele mai mari probleme în zona râului Prut, pe drumul naţional care leagă oraşul Darabani de localitatea Horodiştea. „Aici apar probleme şi suntem nevoiţi să patrulăm mai des. Este bine că, deocamdată, vântul este suportabil, de doar circa 25 km/h, şi putem face faţă situaţiei“, a declarat Gherase, care a subliniat că pe restul drumurilor naţionale asfaltul nu este acoperit cu zăpadă. Două drumuri închise în Suceava Două drumuri judeţene, respectiv DJ 157 A Făurei-Climeşti şi DJ 157 A David-Văleni, sunt închise traficului rutier, din cauza viscolului puternic care a creat suluri de zăpadă pe carosabil. Potrivit dispeceratului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, mai multe utilaje de deszăpezire acţionează în zonă pentru deblocarea drumurilor. În tot judeţul se află 40 de utilaje ale societăţilor Drumuri Naţionale şi Drupo, pentru a îndepărta stratul de zăpadă şi a împrăştia material antiderapant. Circulaţia rutieră se desfăşoară anevoios, pe drumuri cu polei şi acoperite cu un strat de zăpadă de 3-4 centimetri. Sate izolate în Vaslui Patru drumuri judeţene din Vaslui sunt blocate din cauza zăpezii abundente căzute în cursul nopţii, iar sate întregi au rămas izolate, deoarece autorităţile nu au intervenit pentru deblocarea drumurilor comunale, anunţă Rompres. De asemenea, peste 1.000 de oameni din localitatea Murgeni au rămas fără energie electrică, din cauză că ninsoarea a afectat o linie de înaltă tensiune. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Mihalache, a declarat că, începând de dimineaţă, toate echipele de la „Lucrări, Drumuri şi Poduri“ se află pe teren pentru rezolvarea problemelor create de condiţiile nefavorabile ale vremii. Zeci de tamponări pe toate străzile Autostrada Bucureşti-Piteşti a fost patinoarul şoferilor. Din cauza zăpezii şi a poleiului, zeci de maşini au ajuns în şanţuri. Poliţia rutieră a numărat 42 de tamponări. Între timp, la Ministerul Transporturilor abia se organiza licitaţia pentru deszăpezirea acestui drum. Autorităţile spun, totuşi, că nu aceasta a fost problema, ci mai degrabă şoferii nepregătiţi şi două utilaje de deszăpezire care s-au stricat noaptea trecută. Circulaţia interzisă fără echiparea corespunzătoare a maşinii Conform prevederilor legale, este interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a avea montate pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate. Totodată, poliţiştii rutieri recomandă şoferilor să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei), să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h - în localităţi, sau 50 km/h - în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă. De asemenea, şoferii sunt sfătuiţi să folosească sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi pe cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic. Legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei.