În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Monahi de la Chilia Cuviosului Dionisie Ignat la Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit sâmbătă, 20 mai, în Salonul Sfinților Români din Reședința Patriarhală, o delegație a Chiliei „Sfântul Gheorghe”-Colciu de la Muntele Athos, formată din ieroschimonahul Dionisie Alb, starețul așezământului monahal, și ieroschimonahul Dionisie Florea. Aceștia au dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un fragment din cinstitul cap al Cuviosului Dionisie Ignat de la Colciu.
Delegația athonită a sosit pe Dealul Patriarhiei la orele amiezii, cei doi monahi vizitând, înainte de întâlnirea cu Patriarhul României, Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Sala Sinodală și Sala „Muzeul Patriarhilor” din Reședința Patriarhală. În continuare, aceștia au fost primiți de Părintele Patriarh căruia i-au oferit, cu multă dragoste și recunoștință, un fragment din moaștele Cuviosului Dionisie Ignat, așezat într-o raclă de argint special confecționată.
Preafericirea Sa și-a exprimat bucuria pentru acest gest și a subliniat importanța canonizării acestui mare duhovnic român de la Muntele Athos pentru întreaga lume ortodoxă: „Mulțumim părintelui Dionisie Alb, starețul Chiliei Colciu de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, și părintelui Dionisie Florea, care ni l-au adus pe Cuviosul Dionisie Ignat, ce urmează să fie trecut în rândul sfinților de către Patriarhia Ecumenică, la solicitarea Patriarhiei Române. Dânșii au dorit să ne aducă un fragment din moaștele Cuviosului Dionisie Ignat chiar înainte de proclamarea canonizării lui deoarece, la deshumarea osemintelor Părintelui Dionisie, o părticică din craniu s-a desfăcut, iar aceștia au considerat că este un gest binecuvântat să ne ofere acest fragment din cinstitul cap al Cuviosului care și-a petrecut întreaga viață la Sfântul Munte Athos. Părintele Dionisie Ignat l-a primit, în 1963, cu multă bucurie, evlavie și smerenie pe vrednicul de pomenire Patriarh Justinian al României, care a participat, împreună cu alți întâistătători de Biserici, la aniversarea mileniului Sfântului Munte Athos. Vă mulțumim pentru acest dar și ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să primim și tomosul de proclamare a canonizării Cuviosului Părinte Dionisie Ignat ca sfânt al Bisericii Ortodoxe. Patriarhia Ecumenică este îndreptățită să îl treacă în rândul sfinților din calendar, deoarece el a trecut la Domnul pe teritoriul canonic al acesteia, în Muntele Athos. În general, îi trec în rândul sfinților pe creștinii dreptmăritori evlavioși sau cuvioși întâistătătorii Bisericilor unde ei și-au sfârșit viața pământească. Prin acest act noi apropiem și cele două popoare, grec și român, care de-a lungul veacurilor au dat o mulțime de rugători și de îndrumători duhovnicești în Sfântul Munte Athos”.
În semn de recunoștință, Părintele Patriarh Daniel a acordat celor doi monahi athoniți de la Chilia „Sfântul Gheorghe”-Colciu Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”. La rândul său, părintele ieroschimonah Dionisie Alb și-a exprimat recunoștința: „Mulțumim Preafericirii Voastre pentru dragostea pe care o arătați față de noi, chiar dacă suntem departe, și pentru că ați avut în vedere ca unul dintre părinții alături de care Dumnezeu a binecuvântat să trăim să fie propus spre canonizare”.
„Părintele Dionisie Ignat a fost cunoscut de o mulțime de pelerini, români, greci și de alte neamuri. Avem speranța că, prin rugăciunile și cu ajutorul sfinților din neamul nostru, vom birui încercările și greutățile vieții, ei fiind pentru noi, în același timp, și exemple de urmat. Pe lista de canonizare în interiorul Patriarhiei Române mai sunt aproximativ zece părinți mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul comunismului și care au fost duhovnici și îndrumători ai poporului. Din România, din fiecare mitropolie am propus câte doi părinți care să fie trecuți în rândul sfinților în anul 2024 pentru anul 2025, când se împlinesc 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie. Din Muntele Athos, a mai fost propus de către noi pentru canonizare și părintele Petroniu Tănase, care a fost și secretar patriarhal în timpul Patriarhului Nicodim, fiind un om foarte râvnitor. El a viețuit mai mult în România, dar, în partea a doua a vieții, a mers la Schitul Prodromu pentru că era nevoie acolo de o prezență românească mai intensă. A fost un părinte foarte smerit și în același timp foarte râvnitor, mai ales în privința disciplinei vieții monahale și a muzicii bisericești”, a concluzionat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.