Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Monahi din Arhiepiscopia Bucureştilor în Ţara Sfântă

Monahi din Arhiepiscopia Bucureştilor în Ţara Sfântă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 20 Ianuarie 2014
Un grup de 45 de stareţi, stareţe, monahi şi monahii din Arhiepiscopia Bucureştilor se află de ieri, 20 ianuarie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru şapte zile, în pelerinaj prin Ţara Sfântă. Majoritatea sunt pentru prima oară la Locurile Sfinte şi acest pelerinaj pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos înseamnă un prilej de împrospătare a vieţii duhovniceşti, de întărire a credinţei şi de mărturisire a iubirii Preasfintei Treimi.
 
Pentru toţi cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos, Sfintele Locuri din Ţara Sfântă reprezintă un deosebit prilej pentru intensificarea credinţei şi a iubirii pentru Dumnezeu. Cu aceste gânduri, s-au adunat ieri, 20 ianuarie, cei 45 de monahi şi monahii din Administraţia Patriarhală, de la sectoarele şi mănăstirile Arhiepiscopiei Bucureştilor, la capela Aeroportului Internaţional „Henri Coandă“ din Otopeni, pentru a pune început bun şi binecuvântat călătoriei lor duhovniceşti. După rostirea rugăciunii de călătorie şi închinarea pelerinilor, am stat de vorbă cu câteva maici, care ne-au mărturisit despre gândurile şi emoţiile pe care le trăiesc şi simt înaintea plecării. „Acest pelerinaj reprezintă ceva deosebit. În primul rând acum trăim o emoţie sfântă pentru faptul că ne gândim că vom ajunge pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos, în locul unde Mântuitorul ne-a lucrat mântuirea. Astfel, mergem acolo cu multă credinţă ca să ne rugăm atât la mormântul Mântuitorului, cât şi în celelalte locuri sfinte, atât pentru noi, cât şi pentru maicile pe care le-am lăsat în mănăstire, dar şi pentru toţi cei vii, cei adormiţi şi pentru tot neamul românesc, ca Dumnezeu să ne apere şi să ne ajute să avem împliniri“, a spus monahia Lucia Bostan, stareţa Mănăstirii Samurcăşeşti. 

Pelerinajul, prilej de apropiere mai mare de Dumnezeu

„A îngăduit Dumnezeu ca anul acesta omagial al Sfintei Împărtăşanii să mergem, noi cei care suntem stareţi şi avem responsabilităţi, acolo în locul unde Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii şi tot ceea ce ţine de credinţa noastră ortodoxă. Este o mare bucurie şi un moment emoţionant, care cu greu se pot exprima în cuvinte. Dumnezeu să ne dea linişte în acele momente când vom ajunge la Locurile Sfinte. Mă rog ca Domnul să dilate timpul când ajungem acolo, să ne rugăm mai mult pentru a simţi mai mult“, a mărturisit maica Teofana Popescu, stareţa Mănăstirii Suzana.
 
„Este prima dată când merg într-un asemenea pelerinaj, pe care mi l-am dorit foarte mult şi care a venit pe neaşteptate. Când am aflat că la Bucureşti se organizează pelerinajul, am făcut tot posibilul ca să merg, deoarece oricine crede în Mântuitorul îşi doreşte ca să ajungă acolo. Pentru un monah, pelerinajul reprezintă un prilej de apropiere mai mare de Dumnezeu. Desigur, Îl avem pe Domnul Hristos în Sfânta Liturghie, dar să mergem în locurile pe unde a trăit şi a propovăduit Mântuitorul Iisus Hristos este un sentiment aparte, o apropiere mai palpabilă şi mă încredinţez că voi trăi ceva ce nu am mai trăit niciodată“, a spus emoţionată rasofora Tavita Vârlan de la Mănăstirea „Sfânta-Maria“-Techirghiol.

„Un astfel de pelerinaj este necesar pentru vieţuitorii din mănăstiri“

În acest pelerinaj se află monahi şi monahii care au mai trăit primele emoţii la Locurile Sfinte din Ţara Sfântă, dar fiecare pelerinaj reprezintă un prilej de îmbogăţire duhovnicească. „Ne bucurăm şi sperăm ca prin acest pelerinaj, în afară de rostul acesta al schimbării noastre sufleteşti şi trupeşti spre toată fapta cea bună şi plăcută lui Dumnezeu, să venim mai îmbogăţiţi sufleteşte. Ne rugăm în continuare la Dumnezeu ca să avem un pelerinaj binecuvântat şi să ne întoarcem cu nădejdea bucuriei şi a mântuirii“, a spus maica stareţă, stavrofora Mihaela Costache, a Mănăstirii Pasărea.  
 
Iniţiatorul şi organizatorul pelerinajului este arhimandritul Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a precizat că acest pelerinaj doreşte să fie un prilej de binecuvântare, bucurie şi întărire în credinţă. „De-a lungul timpului, mai multe grupuri de pelerini din întreaga ţară, unele numărând chiar peste 120 de persoane, s-au dus în Ţara Sfântă, la Ierusalim, la Iordan, aşa cum s-a întâmplat la punerea pietrei de temelie a Căminului românesc de la Ierusalim sau la Schitul românesc de la Iordan, dar niciodată, după ştiinţa mea, din această zonă nu a fost vreun grup atât de numeros de monahi. 45 de monahi şi monahii din Arhiepiscopia Bucureştilor în pelerinaj mi se pare un lucru special, deosebit. Toţi merg cu acelaşi dor, de a fi în comuniune cu sfinţii şi de a fi mai ales pe urmele Mântuitorului pelerini în Ţara Sfântă. Am considerat că este necesar ca şi vieţuitorii din mănăstiri să facă un astfel de pelerinaj şi am dori ca aceste călătorii duhovniceşti să le facem periodic atât la Ţara Sfântă, cât şi la celelalte Locuri Sfinte de închinare“, a arătat arhim. Timotei Aioanei. 
 
Pelerinajul, organizat prin intermediul Agenţiei de pelerinaj „Basilica Travel“ a Patriarhiei Române, cuprinde închinări la Ierusalim, Betleem, mănăstirile istorice ale Ţării Sfinte, precum cea a Sfântului Sava cel Sfinţit, Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte, Sfântul Gherasim de la Iordan, dar şi alte locuri importante de pelerinaj din Ţara Sfântă.