Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Monument dedicat eroilor transmisioniști inaugurat în București
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a participat miercuri, 20 decembrie, la inaugurarea elementului central al Monumentului eroilor transmisioniști din Capitală. După ceremonia militară și dezvelirea monumentului, ierarhul l-a binecuvântat cu apă sfințită. La evenimentul care a marcat și împlinirea a 150 de ani de la înființarea armei transmisiuni au participat reprezentanți ai autorităților centrale, locale și ai Armatei României.
Evenimentul organizat de Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, împreună cu Primăria Sectorului 5, a cuprins atât un ceremonial militar de dezvelire a noului monument, cât și săvârșirea unei slujbe de pomenire a eroilor transmisioniști, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Din soborul de slujitori au făcut parte și părintele arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale, părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal, precum și preoți militari.
După cuvintele transmise cu acest prilej de ofițeri și oficialități de stat, a urmat depunerea de coroane de flori la noul monument ridicat în cinstea eroilor transmisioniști. „Cinstirea eroilor de către Biserică este un lucru care face parte din însăși menirea ei. Evenimentul de astăzi ilustrează acest lucru, pentru că am binecuvântat deodată noul monument înălțat aici, în sectorul 5 al Capitalei, dar am făcut și pomenirea eroilor transmisioniști și a eroilor Revoluției din 1989. Este semnificativă ziua aleasă pentru acest eveniment, întrucât se împlinesc 150 de ani de la întemeierea armei transmisiuni. De asemenea, în 20 decembrie 1989, orașul Timișoara a fost prima localitate care s-a proclamat liberă de comunism și au căzut primii eroi ai revoluției, iar Biserica face pomenirea Sfântului Ierarh Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei, care este cinstit drept un strălucit erou al credinței. El a murit în contextul încheierii ceremoniilor sărbătorilor ordonate de împăratul Traian în cinstea cuceririi Daciei”, a declarat pentru TRINITAS TV Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul. În încheierea ceremoniei, a avut loc defilarea militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, care au prezentat onorul.
Monumentul este amplasat în sectorul 5, la intersecția bulevardului Ghencea cu strada Antiaeriană.