În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Mulţi copii înseamnă o mare binecuvântare“
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitului Ardealului, Asociaţia Pro-Vita Sibiu a organizat în cursul săptămânii trecute mai multe acţiuni dedicate Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, precum şi Zilei Internaţionale a Copilului (1 iunie) şi Duminicii părinţilor şi copiilor (5 iunie).
În perioada 27 mai - 3 iunie au fost amplasate standuri stradale informativ-educative în cadrul campaniei "Vreau să aflu despre viaţă", în Piaţa Mare, Parcul Astra şi la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu. Apoi, miercuri, 1 iunie, a avut loc "Marşul vieţii", pe traseul Catedrală - Piaţa Mare - Consiliul judeţean - str. Nicolae Bălcescu - str. Andrei Şaguna - Prefectură - Catedrala mitropolitană, la care au participat membrii Asociaţiei Pro-Vita, membrii ASCOR Sibiu, credincioşi. Duminică, la Catedrala mitropolitană a avut loc un program de rugăciune pentru copiii nenăscuţi, urmat de un cuvânt duhovnicesc al părintelui profesor dr. Vasile Mihoc. În cuvântul de învăţătură, părintele prof. univ. dr. Vasile Mihoc a arătat că "în Evanghelia de astăzi am auzit în rugăciunea arhierească a Mântuitorului acest cuvânt al Său: "Viaţa veşnică este aceasta ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe cel pe care L-ai trimis Tu, pe Iisus Hristos". Viaţa veşnică înseamnă să-l cunoşti pe Dumnezeu. Adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu este cunoaşterea în Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu ne devine apropiat, avem o cunoaştere lăuntrică puternică, ştim cine este Dumnezeu, ştim ce înseamnă relaţia noastră cu el. În lumea noastră sunt oameni care sunt necredincioşi, care refuză să afirme însăşi existenţa lui Dumnezeu". Poruncile lui Dumnezeu sunt viaţă Părintele profesor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu a arătat că sunt mulţi care îşi spun credincioşi, "având o credinţă raţională, ştiu că Dumnezeu există. Atât ştiu, dar nu-l cunosc pe Dumnezeu. Îl cunoaşte pe Dumnezeu numai cel care trăieşte întru El, cel care trăieşte în Hristos. Nu-l poţi cunoaşte pe Dumnezeu fără Hristos şi fără Duhul Sfânt. Or, foarte mulţi creştini se poartă ca unii care nu îl cunosc pe Dumnezeu". Părintele Vasile Mihoc a remarcat că "un om care poate să-şi permită un astfel de păcat, al avortului, care este culmea păcatelor de moarte, strigător la cer, dovedeşte clar că nu-l cunoaşte pe Dumnezeu. Este o contradicţie, un om care-şi spune credincios, care mai merge şi la biserică îşi permite un astfel de păcat îngrozitor". În cuvântul de învăţătură, părintele se întreabă "ce fel de creştini putem fi noi dacă în ţara noastră copiii sunt ucişi în masă?", arătând că "dacă păcătuim mai ales cu voia păcate de moarte, ne renegăm botezul nostru, ne renegăm naşterea noastră din Dumnezeu. Când îl cunoşti pe Dumnezeu, totul este altfel. Înţelegi că voia lui este în favoarea ta, că poruncile lui sunt viaţă. A face poruncile este în favoarea noastră, nu în defavoarea noastră. Când îl cunoaştem pe Dumnezeu ne asumăm altfel îndatoririle noastre faţă de El şi unii faţă de ceilalţi. Când îl cunoaştem pe Dumnezeu nu avem nici o ezitare în a urma calea poruncilor Lui. Când îl cunoaştem pe Dumnezeu înţelegem că pruncii nenăscuţi sunt o binecuvântare şi că o familie care naşte şi creşte copii este cu adevărat binecuvântată. Mulţi copii înseamnă o mare binecuvântare". Părintele Mihoc a arătat că totuşi oamenii care îşi spun credincioşi nu înţeleg aceste lucruri. "Eu nu cred că cineva este ortodox dacă îşi permite să facă un avort. Nu am în vedere numai avortul chirurgical. E la modă acum avortul chimic cu aceste pesticide umane care se numesc fals anticoncepţionale. E la modă orice mod de a refuza voia lui Dumnezeu. Un creştin care refuză crucea, care crede că copiii sunt pentru el pedeapsă, o cruce prea greu de purtat îşi reneagă creştinismul." "Unde vă sunt copiii?" Astfel, "când văd o familie, şi asta e majoritate, cu un copil, doi, întreb unde sunt ceilalţi? Părintele Arsenie Boca întreba unde sunt copiii? Întreb şi eu acelaşi lucru, şi pe preoţi, şi pe credincioşi: Unde sunt ceilalţi copii? Dacă ne e ruşine să răspundem la această întrebare, înseamnă că avem nevoie cu adevărat de pocăinţă. Asta înseamnă să ieşim din păcat şi să îi ajutăm şi pe alţii să iasă din păcat. Sunt femei care au făcut avort şi spun: "N-am ştiut. Acum ştiu, dar e prea târziu". Nu e prea târziu! Nu e prea târziu să mărturiseşti, să spui altora să fugă de păcat. E o îndatorire pentru noi toţi să ne asumăm misiunea aceasta de a propovădui viaţa. Hristos a murit ca noi să avem viaţă. Hristos se identifică cu toţi pruncii deveniţi victime ale păcatelor de moarte ale oamenilor. Când este ucis un prunc, Hristos este ucis în el. Oare ce trebuie să mai spunem ca să ne trezim? Trebuie să propovăduim creştinilor porunca Să nu ucizi?". Astfel, părintele Mihoc îi îndeamnă pe cei care au făcut avorturi, "să deveniţi luptători împotriva suprimării vieţii copiilor". Botezul, o chestiune de viaţă Prof. conf. Sebastian Moldovan, secretarul Asociaţiei Pro-Vita Sibiu, a remarcat, la rândul său, că e de datoria noastră să susţinem viaţa, "cel mai important nu este să măsurăm eficienţa acţiunilor noastre, ci să le facem cu inimă, punând suflet, pentru că aşa am fost învăţaţi, aceasta este porunca. Dacă iubim, să iubim cu tot cugetul, cu toată puterea, cu tot sufletul, în aşa fel încât să nu avem în conştiinţă sau în sufletul nostru că lucrăm cu jumătate de inimă sau că ar putea fi multe alte lucruri pe care le-am putea face". Astfel, Asociaţia Pro-Vita are "printre scopuri acela de a transmite credincioşilor, cetăţenilor, de a le aduce aminte că trăim o tragedie naţională, globală, pentru că se întâmplă la nivelul întregii umanităţi şi că ne vor aştepta vremuri deosebit de grele, îmbătrânirea populaţiei nu este o glumă. Dacă acum săvârşim cu uşurinţă, sau cu greutate, poate, un păcat atât de mare cum este avortul ca să ne fie mai bine, noi ne pregătim de fapt o situaţie mult mai grea şi mai rea decât ne putem imagina", a spus Sebastian Moldovan. De asemenea, dacă nu este mărturisită credinţa, "cu siguranţă ne părăsim datoria de a fi creştini, dezertăm de la îndatoririle noastre, abandonăm poruncile, calea pe care ne-a arătat-o Mântuitorul Iisus Hristos". Astfel, "dacă suntem sensibili la o problemă, dacă avem în noi înşine o lumină pe care o primim din credinţă, să nu o punem sub obroc, să nu o ascundem. Mântuitorul a spus: "Aşa să lumineze lumina voastră", anume unde? "Înaintea feţei oamenilor". Acolo trebuie să mărturisim". Sebastian Moldovan a amintit că anul acesta este anul omagierii Tainei Botezului: "Botezul nu este o chestiune care se împlineşte într-o oră în cadrul unei ceremonii la biserică. Botezul este o chestiune de viaţă. În fiecare moment al vieţii noastre ne răstignim cu Hristos ca să trăim împreună cu el. Ori de câte ori nu facem acest lucru şi ne permitem păcatele pe care le facem, unele mai mici, altele mai mari, precum avortul, practic nu suntem următori ai lui Hristos".