Mulțime de credincioși au prăznuit-o pe Sfânta Teodora la Mănăstirea Sihla

Sâmbătă, 7 august, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Sihla din județul Neamț.

Mulțime de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată la altarul de vară din incinta mănăstirii de către IPS Părinte Mitropolit Serafim, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de grupul „Daniil Protopsaltul” din București.

Înainte de momentul împărtășirii credincioșilor, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură.

„Nimeni nu se mântuiește cu traiul bun”

„Sfinții ne-au dat exemplul cel mai înalt de rugăciune, de viețuire în sfințenie, pentru că ei s-au rugat toată viața și au postit, s-au nevoit, iar postul și rugăciunea le-au sfințit sufletul și trupul. Câtă nevoință, câtă suferință a îndurat Sfânta Cuvioasă Maica noastră Teodora de la Sihla, zeci de ani de zile petrecând în munții aceștia singură și într-o lipsă desăvârșită; numai păsările îi aduceau din când în când mâncare. Și ea se mulțumea cu ce îi aduceau aceste păsărele, cu ce găsea ea în pustia aceasta. Nimeni nu se mântuiește cu traiul bun, ci ne mântuim cu toții prin nevoință, prin suferință, prin purtarea crucii. Fiecare are, rânduit de Dumnezeu, o cruce de purtat în lumea aceasta. De cele mai multe ori crucea este rodul păcatelor noastre. Suferim boli, necazuri, neîmpliniri în viață din cauza păcatelor noastre. Dacă n-ar fi păcatul, n-ar exista suferință în lume. Se întâmplă, însă, să suferim în viață nu numai pentru păcatele noastre proprii, ci și pentru păcatele înaintașilor noștri. Sfânta Teodora Cuvioasă Teodora și toți ceilalți sfinți n-au suferit o viață așa de aspră pentru păcatele lor, ci au suferit pentru păcatele lumii întregi. Să încercăm cu toții să-i avem model pe sfinții care ne-au dat exemplu prin viețuirea lor înaltă, prin rugăciunea lor, prin nevoința lor, prin faptele lor bune, începând aici cu Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, dar și cu toți părinții care s-au nevoit aici.”

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Pahomie Catană, starețul Mănăstirii Sihla, i-a oferit în dar o icoană IPS Părinte Serafim, mulțumindu-i pentru binecuvântarea adusă obștii mănăstirii și tuturor pelerinilor care au ținut să ia parte la această frumoasă sărbătoare.

A urmat, o slujbă de parastas pentru Părintele Marius Gabriel Bărăscu, mutat la Domnul în urmă cu doi ani, în urma unui accident rutier petrecut chiar de ziua sa de naștere, în drumul de la Mănăstirea Sihla spre casă.

De-a lungul întregii zile, pelerinii s-au putut închina la un fragment din moaștele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, dar și la peștera Sfintei Cuvioase Teodora, aflată în proximitatea așezământului monahal, unde s-a săvârșit, după tradiție, slujba Acatistului Cuvioasei, moment care încheie sărbătorile sfinților nemțeni.

Sfânta Teodora, ocrotitoarea schitului de pe Obcina Sihlei

Începuturile de sihăstrie la Sihla se pierd departe în istorie, înainte de anul 1200. Prima menționare scrisă că la Sihla există sihăstrie datează din anul 1326. În anul 1604, Sihla este amintită în documentul numit „Hotarnica domnească”, emis de domnitorul Ieremia Movila Vodă, pentru fixarea hotarelor dintre Mănăstirile Secu și Agapia. Arhiereul Narcis Crețulescu spune că pustnicii de la Sihla au ajutat la întocmirea acestui act. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea la Sihla a sihăstrit, circa 40 de ani, Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla.

Perioada de apogeu a isihasmului la Sihla a fost între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea. La mijlocul secolului al XVIII-lea, odată cu dezvoltarea schiturilor Sihăstria și Sihla, o mare parte din sihaștri au preferat să se liniștească în împrejurimile schiturilor, mai ales pe Valea Pârâului Negru și la Râpa lui Coroi. Astfel, puteau ajunge uneori la slujbe sau la un duhovnic mai apropiat. În a doua jumătate a sec al XVIII-lea, în pădurile Sihlei va sihaștri Cuviosul Iosif Pustnicul, marele duhovnic al Mănăstirii Văratec, împreună cu cei doi ucenici ai săi, Gherontie și Gherasim.

În anul 1813, părintele ieromonah Benedict Ardeleanu de la Mănăstirea Secu va rectitori biserica mare cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” reconstruind-o și dându-i înfățișarea din zilele noastre. Totodată, ridică și un rând de chilii, ceea ce va duce la dezvoltarea vieții de obște în Schitul Sihla.

În noiembrie 2011, schitul devine mănăstire, cu denumirea „Mănăstirea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” - Sihla.