Naşterea Domnului - începutul luminării noastre

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei....“ (Troparul Naşterii Domnului)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Evanghelia de la Vecernia sărbătorii Naşterii Domnului (Luca 2, 1-20) ne spune că vestea Naşterii lui Hristos, adusă păstorilor de la Betleem de îngerul Domnului, a fost însoţită de slava Domnului care a înconjurat pe păstori în timp ce îngerul a stat lângă ei (cf. Luca 2, 9). Aşadar, vestea Naşterii Domnului se face deodată prin cuvânt ceresc şi prin vedere cerească, pentru că Dumnezeu-Cuvântul, Cel nevăzut cu ochii trupeşti, necuprins cu mintea şi neatins cu mâinile, Se face Om văzut cu ochii, ascultat cu urechile, înţeles cu mintea şi atins cu mâinile. De ce? Pentru ca să ne dăruiască nouă oamenilor, limitaţi şi trecători, slava Lui cea nemărginită şi veşnică. Să ne ridice la sfinţenia Lui pe noi, cei căzuţi în păcat. Să ne dăruiască viaţă veşnică nouă, celor muritori. Să ne înveţe ascultarea smerită şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe noi, cei neascultători şi nerecunoscători. Stăpânul lumii Cel atotputernic şi preaslăvit de îngeri S-a făcut Om sărac şi slujitor smerit, pentru ca pe noi să ne elibereze din robia lăcomiei după cele materiale şi din tirania orgoliului şi a slavei deşarte.

Pruncul Iisus avea nevoie să fie crescut într-o familie, adică într-o stare a vieţii binecuvântată de Dumnezeu

Sfânta Evanghelie după Matei (2, 1-12), care se citeşte în ziua de Crăciun, la Sfânta Liturghie, ne arată modul în care Mântuitorul Iisus Hristos, născut în peştera Betleemului, este cinstit de trei înţelepţi, regi sau magi de la Răsărit. Aceşti magi sunt călăuziţi de o stea minunată, neobişnuită, care îi conduce până în Iudeea, la Betleem. De asemenea, Evanghelia ne prezintă întâlnirea acestor trei magi cu regele Irod, care auzind că magii de la Răsărit au venit să se închine unui nou Împărat născut de curând, el şi întreg Ierusalimul s-au tulburat. Această tulburare a lui Irod va culmina cu uciderea a patrusprezece mii de prunci din Betleem şi împrejurimi, cu intenţia de a ucide şi pe Pruncul nou născut, pe Iisus. Însă, tot ceea ce este scris în Sfintele Evanghelii despre Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos conţine o lumină sau o semnificaţie duhovnicească.

Locul unde Se naşte Mântuitorul, modul în care El Se naşte, felul în care El este primit de unii oameni şi respins de alţii, modul în care magii vin de la Răsărit călăuziţi de o stea şi se închină Pruncului Iisus, darurile pe care ei le oferă, totul are un înţeles duhovnicesc profund şi ne descoperă lumina cunoştinţei, adică lumina mântuirii şi a sfinţirii noastre în Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor.

Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte din Fecioară, fără tată pe pământ. Dreptul Iosif nu este tatăl Său după trup, ci tată adoptiv, pentru ca Maica Domnului să fie protejată de ocara publică, de vorba rea că ar fi născut un copil în afara căsătoriei. În acelaşi timp, dreptul Iosif este tatăl adoptiv al lui Iisus sau ocrotitor al Lui, pentru că şi Pruncul Iisus, ca orice copil, avea nevoie atât de iubirea mamei, cât şi de iubirea tatălui. El avea nevoie să fie crescut într-o familie, adică într-o stare a vieţii binecuvântată de Dumnezeu.

Trebuie precizat, totuşi, că naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este mai presus de fire şi de înţelegere, adică neobişnuită, deşi uneori Iisus este prezentat ca fiind copilul unei familii, adică fiul lui Iosif şi al Mariei. Naşterea lui Hristos este mai presus de fire şi mai presus de gândirea umană, pământească, întrucât Cel ce Se naşte pe pământ din mamă fără tată este Fiul veşnic al lui Dumnezeu-Tatăl, Care Se naşte veşnic din Tatăl Cel ceresc fără mamă. Prin această minune a zămislirii şi a naşterii Mântuitorului Hristos ca Om de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria se leagă viaţa cerească spirituală cu viaţa pământească. Şi anume, prin însăşi naşterea după trup a lui Iisus Hristos se pune temelie pentru o nouă naştere, adică naşterea cea de sus sau naşterea de la Duhul Sfânt. Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, devine Om, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, pentru ca noi oamenii cei născuţi din femeie să ne naştem din nou prin Duhul Sfânt, adică prin Botez. De altfel, până în secolul al IV-lea, sărbătoarea Naşterii Domnului era unită cu sărbătoarea Botezului Domnului, tocmai pentru că în însăşi Naşterea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din femeie se pune început pentru naşterea duhovnicească a omului, dăruită prin Botezul în apă şi în Duhul Sfânt, ca taină a înfierii omului prin har (cf. Ioan 1, 12).

Nimeni nu poate deveni om adevărat dacă nu a fost mai înainte copil

Mântuitorul Se întrupează şi Se naşte ca Om din femeie, din interiorul naturii umane, din pântecele Fecioarei, pentru că Dumnezeu doreşte să înnoiască lumea din interiorul ei, cu acordul voinţei omului şi cu participarea deplină a omului la mântuirea sa. Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos are loc numai după ce zămislirea Lui s-a făcut cu acordul liber al Maicii Domnului: „Fie mie după cuvântul tău“ (Luca 1, 38) - a spus Fecioara Maria din Nazaret, la Bunavestire, îngerului Gavriil. Astfel, naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este deodată lumina mântuirii omului şi lumina libertăţii omului în relaţia sa cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne mântuieşte împotriva voinţei noastre, ci în conlucrare cu noi, din interiorul nostru, cu acordul voinţei sufletului nostru. El nu doreşte să fie doar un vizavi al nostru, ci El doreşte să fie prezent în noi prin har, să fie Viaţa vieţii noastre, să ne înnoiască şi să ne lumineze din interior, să ne dăruiască arvuna vieţii cereşti veşnice, încă din timpul vieţii noastre pământeşti, începând cu Taina Sfântului Botez.

De aceea, lumina cunoştinţei despre care vorbeşte Troparul Naşterii Domnului este lumina care luminează fiinţa interioară a omului, cugetul şi simţirea, sufletul şi trupul, viaţa şi activitatea sa.

Dar naşterea Mântuitorului Iisus Hristos din femeie mai are şi alt înţeles, şi anume, după cum odinioară prin femeie a venit în rai ispita păcatului ca neascultare, pentru că Eva a fost cea dintâi care s-a lăsat înşelată de diavol, acum, prin întruparea şi naşterea lui Hristos, tot prin femeie vine şi mântuirea, în înţelesul că Eva cea nouă, adică Fecioara Maria, naşte pe Fiul lui Dumnezeu ca Om prin ascultare smerită, împlinind voia lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

Mântuitorul Iisus Hristos vine în lume, nu ca un om matur de 30 sau 40 de ani, ci ca Prunc; El este Dumnezeu-Copilul, iar prin aceasta ni se arată taina Omului-Copil, şi anume, nimeni nu poate deveni om adevărat dacă nu a fost mai înainte copil.

De ce? Pentru că, dacă cineva nu a fost copil, el nu a simţit şi trăit deplin taina iubirii părinteşti. Astfel, tocmai prin naşterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ ca Prunc sau Copil se descoperă taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu-Tatăl faţă de toţi oamenii născuţi din femeie ca prunci.

Taina Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos ne îndeamnă să iubim mai mult pe Dumnezeu şi pe semenii noştri

Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte în peşteră, în interiorul pământului, ca să sfinţească şi pământul. El a venit în lume ca să sfinţească nu numai sufletul şi trupul omenesc, născându-se din Fecioara Maria, ci să sfinţească şi întreg universul. Mântuitorul nostru Iisus Hristos născut în peşteră este aşezat apoi în iesle, pentru că ieslea are aici şi un înţeles duhovnicesc. Proorocul Isaia zice: „Boul şi asinul îşi cunosc stăpânul lor, dar Israel nu cunoaşte pe Domnul său“ (Isaia 1, 3). Pornind de la această constatare a proorocului Isaia, foarte adesea în iconografia creştină, lângă ieslea unde S-a născut Mântuitorul, apar boul şi asinul, care, deşi sunt animale necuvântătoare, sunt mai ascultători faţă de stăpânul lor decât mulţi oameni care uită adesea de Dumnezeu, Stăpânul lor, şi nu mai iubesc pe semenii lor.

Însă, aşezarea lui Iisus Hristos în iesle după naşterea Sa ca Prunc mai are şi alt înţeles duhovnicesc, şi anume: ieslea este locul unde animalele primesc hrana. În Sinaxarul sărbătorii Naşterii Domnului se spune că Mântuitorul S-a născut „în ieslea dobitoacelor ca pe noi oamenii de dobitocie să ne izbăvească“. Cu alte cuvinte, să ne înveţe să nu trăim numai trupeşte, hrănindu-ne doar cu hrană din lumea pământească trecătoare, ci să ne hrănim şi cu Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a făcut Om, adică să ne hrănim şi spiritual, cu înţelesurile duhovniceşti ale Sfintei Evanghelii şi cu prezenţa vieţii şi iubirii lui Hristos din Sfânta Euharistie. Deci, sfinţirea omului prin hrănirea lui cu iubirea lui Dumnezeu-Omul, cu Trupul şi Sângele lui Hristos din Sfânta Euharistie este înţelesul adânc al tainei punerii lui Hristos în iesle. De aceea, icoana Naşterii lui Hristos în peşteră se pictează la Proscomidiar, unde se pregătesc darurile pentru Sfânta Euharistie.

Mântuitorul Iisus Hristos este cinstit de magi, de oameni înţelepţi veniţi de la mari depărtări, de oameni necunoscuţi, pentru ca Dumnezeu să dea o lecţie celor cunoscuţi, celor din aproape care nu L-au primit pe Iisus Hristos; nimeni dintre cei care erau de un neam cu El nu I-a adus daruri. Regele Iudeii, al patriei lui Iisus, căuta să-L omoare pe Prunc, dar alţi regi, nişte străini, I-au adus daruri. Prin această lucrare tainică, neaşteptată, Sfânta Evanghelie a Naşterii Domnului ne arată că Dumnezeu doreşte să facă din oameni îndepărtaţi oameni apropiaţi, să cheme şi alte popoare la mântuire, nu doar pe poporul ales. Din străini Dumnezeu face prieteni şi închinători ai lui Iisus, din pelerini veniţi de departe Dumnezeu face mărturisitori apropiaţi ai dumnezeirii şi împărăţiei Pruncului Iisus.

Darurile aduse de magi au şi ele multe înţelesuri. Aurul este simbol împărătesc, semn al demnităţii împărăteşti. Tămâia Îl arată pe Prunc că va fi Mare Preot, care aduce jertfă lui Dumnezeu, fiind El însuşi jertfă şi jertfitor, iar smirna arată că Iisus va trece prin moarte, pentru a dărui oamenilor învierea şi viaţa veşnică.

Deci iată cum, iubiţi credincioşi, luminile cunoştinţei care strălucesc din Taina Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos ne îndeamnă să iubim mai mult pe Dumnezeu şi pe semenii noştri.

Dragi creştini,

În această perioadă a sărbătorii Naşterii Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, dar mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist. Totuşi, adevăratul înţeles al lui Moş Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin naşterea Fiului Său Celui veşnic, Mântuitorul lumii.

Moş Crăciun vine dintr-o ţară îndepărtată - de obicei se spune că vine din Nord, de acolo unde este frig şi întuneric mai mult, adică în mod simbolic el vine de acolo unde este transcendenţă şi mister, unde este inaccesibilitate şi nepătrundere a înţelesurilor. Însă, Moş Crăciun se arată nouă într-un mod minunat, care contrastează cu întunericul şi cu frigul, şi anume el aduce lumina feţei sale şi căldura interioară a inimii sale, aduce atâta iubire milostivă şi atâta dărnicie, încât întunericul, îndepărtarea şi frigul sunt biruite de bunătatea şi căldura sa sufletească. Prin aceasta, Moş Crăciun ne mai arată că iubirea lui Dumnezeu-Tatăl este mai tare decât întunericul păcatului şi decât răceala sau frigul înstrăinării omului de Dumnezeu şi al înstrăinării oamenilor unii faţă de alţii.

Moş Crăciun cel bun este iubirea lui Dumnezeu - Tatăl Cel Bun, Părintele luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul“ (Iacov 1, 17) şi Care ne-a dăruit pe Fiul Său ca Mântuitor (cf. Ioan 3, 16).

Astfel, Moş Crăciun, care personifică iubirea Tatălui ceresc, ne îndeamnă să fim buni, să răspundem la bunătatea lui Dumnezeu cu bunătatea noastră faţă de El şi faţă de semeni, să răspundem prin rugăciune de mulţumire şi prin fapte bune, prin daruri ale recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi prin daruri ale iubirii noastre faţă de săraci şi străini, bolnavi şi bătrâni, orfani şi călători.

Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos ne îndeamnă, de asemenea, la bucurie şi speranţă, pentru că, în ciuda dificultăţilor, a păcatelor şi a relelor din lume, există totuşi speranţă şi bucurie pentru oameni, dacă oamenii iubesc pe Dumnezeu şi pe semenii lor.

Totodată, Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că noi nu suntem singuri, că Fiul lui Dumnezeu din ceruri coboară la noi, pe pământ, Se face Om pentru ca pe oameni să-i înalţe la ceruri, să-i unească veşnic cu Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt. De aceea cântă Biserica acum: „Hristos Se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!“

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

În tot timpul anului comemorativ-omagial 2009, poporul român drept-credincios a cinstit, cu multă bucurie şi cu mult folos duhovnicesc, pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare şi pe toţi Sfinţii Capadocieni. Noul an 2010 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind: „Anul omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române“.

Ca atare, în anul 2010 suntem chemaţi să înţelegem mai bine şi să mărturisim mai mult credinţa ortodoxă, ca lumină a vieţii creştine şi temelie a mântuirii noastre, ca arvună a vieţii şi a fericirii veşnice.

De asememea, în anul 2010, cu preţuire şi recunoştinţă, vom pomeni pe toţi slujitorii sfintelor altare şi ai instituţiilor noastre bisericeşti, clerici şi mireni, care au contribuit timp de 125 de ani, din 1885, anul recunoaşterii Autocefaliei Bisericii noastre, până acum la păstrarea şi promovarea credinţei ortodoxe în poporul român, la dezvoltarea culturii creştine româneşti, la întărirea unităţii noastre naţionale, la dialogul şi cooperarea Bisericii noastre cu alte Biserici şi popoare creştine, precum şi la cultivarea demnităţii româneşti.

La începutul anului 2010 se va publica o „Enciclopedie a Ortodoxiei Româneşti“ şi, sperăm, mai multe cărţi dedicate Crezului ortodox, istoriei şi vieţii Bisericii Ortodoxe Române.

În noaptea de 31 decembrie 2009 spre 1 ianuarie 2010, toţi suntem chemaţi să înălţăm rugăciuni de mulţumire (TE DEUM) pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2009 şi să-I cerem ajutorul Său pentru a ne îmbogăţi cu faptele bune ale credinţei în anul nou 2010.

Să nu uităm în rugăciunile noastre nici pe românii din afara hotarelor României, care se bucură când simt preţuirea şi dragostea noastră a tuturor celor din ţară.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou - 2010 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor calde şi părinteşti doriri de pace şi sănătate, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună!

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi“! (II Corinteni 13, 13)

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† DANIEL

Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei

şi Dobrogei, Locţiitor

al Tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române