Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Naşterea Mântuitorului, bucurie trăită în parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ Cotnari
În cinstea marelui praznic împărătesc al Naşterii Mântuitorului, în data de 25 decembrie 2012, cu binecuvântarea părintelui Silimon Ştefan, parohul Bisericii "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Cotnari, corul Liceului Tehnologic "Ştefan cel Mare" - Cotnari, coordonat de profesorii Vasile Simon şi Iulia Vornicesei, a susţinut un concert de colinde în biserica din Cotnari, la finalul Sfintei Liturghii. Cu această ocazie, corul a primit numele de "Sfântul Voievod Ştefan", lansând totodată şi primul album de colinde. La această acţiune a Şcolii Cotnari, organizată în parteneriat cu Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva", au participat oficialităţi şi televiziuni locale. La sfârşitul programului, cei 20 de copii au fost binecuvântaţi de către părintele paroh Ştefan Silimon, de la care au primit în dar iconiţe şi dulciuri.
În tradiţia poporului român, colindele au o încărcătură spirituală, morală şi teologică de o profunzime aparte. În colinde se reflectă atât Sfânta Naştere a lui Hristos, cât şi viaţa spirituală a neamului românesc. Prin colinde se reuşeşte păstrarea identităţii spirituale şi culturale, dar şi o bogată teologie despre care ne vorbeşte învăţătura creştină cu privire la Naşterea Domnului. Credincioşii prezenţi la concertul de colinde de la biserica din Cotnari au fost impresionaţi şi încântaţi de activitatea copiilor, bucuria Crăciunului învăluindu-le inimile. Glasurile copilaşilor au răsunat, iar mesajul lor a fost impregnat de adevărul teologic al sărbătorii Naşterii Mântuitorului. (prof. şi scriitor Vasile Simon)



.jpg)
