„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
„Nerecunoştinţa este o stare de insensibilitate a sufletului“
▲ Patriarhul României a arătat ieri că învăţătura fundamentală care reiese din Evanghelia celor 10 leproşi este importanţa recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni ▲ La finalul cuvântului, PF Patriarh Daniel a evocat figura marelui teolog Olivier Clément, recent mutat la Domnul ▲
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ţinut ieri cuvânt de învăţătură în Paraclisul Reşedinţei patriarhale şi a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei duminicii a XXIX-a după Rusalii, pilda celor 10 leproşi. Patriarhul României a arătat că învăţătura fundamentală care reiese din această evanghelie este importanţa recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni şi a subliniat, de asemenea, că această pildă arată, pe de o parte, milostivirea şi iubirea de oameni nemărginită a lui Dumnezeu, iar pe de altă parte ne arată comportamentul diferit al oamenilor faţă de binefacerile primite de la Dumnezeu. „Această iubire milostivă al lui Dumnezeu este vindecătoare şi mântuitoare. Iubirea lui Dumnezeu ridică, nu umileşte. Milostivirea lui Dumnezeu vindecă, nu răneşte. Milostivirea lui Dumnezeu este o iubire smerită şi, în acelaşi timp, compătimitoare care suferă împreună cu cei care suferă şi se bucură împreună cu cei care se bucură“, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre. În continuare, Părintele Patriarh Daniel a arătat că cel care a venit şi a mulţumit Mântuitorului Hristos a primit, pe lângă vindecare, şi mântuire, pentru că a arătat mulţumire, a arătat recunoştinţă, iar că ceilalţi nouă bolnavi au primit vindecarea trupească, dar sufletul lor nu a fost suficient de sensibil pentru a mulţumi pentru darul primit. „Mântuitorul Iisus Hristos arată că, deşi acelaşi har, aceeaşi iubire, aceeaşi milostivire s-a arătat tuturor celor 10, numai unul a mulţumit, simţind deplin harul lui Dumnezeu lucrând în el. Ceilalţi au profitat de vindecare, dar nu au reflectat prin recunoştinţă întâlnirea profundă cu Dumnezeu în darul vindecării. Nerecunoştinţa este o stare de insensibilitate a sufletului care a primit binefaceri de la Dumnezeu prin oameni“, a mai spus Patriarhul României. S-a mutat la Domnul „un prieten al părintelui Stăniloae şi al poporului român“ În finalul cuvântului său, Preafericirea Sa a remarcat că, în acest context al îndemnului Evangheliei la recunoştinţă, trebuie să aducem mulţumire şi celor care au slujit Biserica prin darurile primite de la Dumnezeu şi a evocat astfel figura marelui teolog Olivier Clément, recent mutat la Domnul. „Olivier Clément este un mare mărturisitor în conştiinţa Bisericii noastre, al credinţei creştine într-o ţară foarte secularizată. Olivier Clément a fost un prieten al părintelui Stăniloae şi al poporului român. El a descoperit valorile Ortodoxiei româneşti, filocalice şi filosofice şi admira foarte mult pe părintele Stăniloae pentru profunzimea teologiei lui, pentru curajul mărturisirii credinţei trecând prin închisorile comuniste, iar aceşti doi mari teologi au devenit prieteni. Părintele Stăniloae îl admira pe Olivier Clément pentru frumuseţea limbii sale teologice, a limbajului său spiritual şi filosofic creştin-ortodox“, a spus Părintele Patriarh Daniel. În final, Preafericirea Sa a pomenit şi pe poetul Grigorie Vieru, care s-a mutat la cele veşnice în noaptea de sâmbătă, 17 ianuarie, spre duminică, 18 ianuarie, după ce a stat în comă 48 de ore, în urma unui accident rutier. ▲ Olivier Clément a fost pomenit la Catedrala patriarhală Teologul şi istoricul ortodox Olivier Clément, trecut la Domnul în seara zilei de 15 ianuarie, la vârsta de 87 de ani, a fost pomenit ieri la Catedrala patriarhală din Bucureşti, în cadrul Sfintei Liturghii. Olivier Clément va fi înmormântat mâine, 20 ianuarie 2009, la Paris. Ceremonia va avea loc în jurul orei 11:30, ora locală, şi va fi precedată de slujba Sfintei Liturghii, care se va oficia la Institutul de Teologie „Saint-Serge“ din capitala Franţei. Născut în anul 1921 într-un sat din Franţa, într-o familie ale cărei origini erau protestante şi catolice, Olivier Clément s-a convertit în 1940 la ortodoxie. Autor al peste 30 de scrieri teologice, Olivier Clément a realizat şi o serie de dialoguri având ca interlocutori personalităţi marcante ale teologiei creştine, printre care patriarhul Athénagoras, papa Ioan Paul al II-lea, fratele Roger de la Taizé şi părintele Dumitru Stăniloae. Mesajul lui către credincioşii Bisericii este unul care îndeamnă la găsirea unui loc şi a unei voci clare a Ortodoxiei în societatea secularizată, unde pseudo-religiile şi ideologiile pot deruta. Timp de 35 de ani, Olivier Clément a predat Teologia comparată şi Morala la Institutul de Teologie „Saint-Serge“ din Paris. Personalitate ilustrativă a culturii occidentale din secolul al XXI-lea, Olivier Clément a fost membru al Comisiei mixte de dialog catolic-ortodox şi al Conferinţelor bilaterale ortodocşi-protestanţi. În cadrul slujbei de pomenire săvârşite ieri la Patriarhie de către PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a fost pomenit şi cunoscutul poet basarabean Grigore Vieru.