În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Noi lăcaşuri de cult în Transilvania
În duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, numeroase lăcaşuri de cult din Transilvania au fost târnosite sau au primit binecuvântarea ierarhilor. De asemenea, în unele localităţi s-a pus piatra de temelie a unor noi biserici. Sărbătoarea prilejuită de prezenţa ierarhilor a fost completată, în unele comunităţi, de întâlnirea fiilor satului, veniţi din lumea largă la locul de obârşie.
După câţiva ani în care a fost supusă la ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare, Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Parohia Meşendorf, Protopopiatul Rupea, judeţul Braşov, a fost sfinţită pentru prima oară de un arhiereu. Vizita Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în satul atestat documentar din secolul al XIII-lea a adunat fiii satului, răspândiţi prin ţară sau străinătate şi reîntorşi la vatră pentru a admira lăcaşul de cult renăscut şi pentru a se bucura de sărbătoarea sfinţirii alături de cei care au rămas în Meşendorf. Ultimele reparaţii la biserica zidită în 1936-1941 au început din 2004, când a venit la Meşendorf actualul paroh, pr. Marius Ioan Horjea. Pictată şi înfrumuseţată, dotată cu mobilierul şi obiectele de cult necesare, biserica a fost târnosită de IPS Laurenţiu. Din soborul de preoţi au făcut parte protopopul de Rupea, pr. Matei Dan Sucaciu, şi preoţi slujitori la parohiile învecinate şi de mai departe. Biserica a primit la sfinţire şi al doilea ocrotitor, pe marele mitropolit Andrei Şaguna al Transilvaniei. La altarul nou-sfinţit a fost oficiată Sfânta Liturghie, răspunsurile liturgice fiind date de Grupul vocal "Anatoly" din Braşov. În cuvântul de învăţătură, IPS Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită în Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, prin care Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să-L urmăm, prin lepădarea de egoism şi prin asumarea crucii acestei vieţi, primită după măsura putinţelor noastre sufleteşti şi trupeşti. Ierarhul a oferit acte de cinstire deputatului Mihai Donciu, Consiliului local şi Primăriei Buneşti, Adunării şi Consiliului parohial, mulţumindu-le pentru jertfa adusă la Meşendorf în timpul lucrărilor de renovare la biserică. Parohul a mulţumit ierarhului, preoţilor şi credincioşilor care au ajutat biserica din Meşendorf şi i-a dăruit IPS Laurenţiu o icoană a Maicii Domnului. Pr. Marius Ioan Horjea a fost hirotesit iconom şi a primit dreptul de a purta brâul roşu. Liturghie arhierească în localitatea clujeană Negreni Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Negreni, Protopopiatul Huedin. Din sobor au făcut parte consilierul bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cristian Baciu, consilierul pe probleme de protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Huedin, pr. Ciprian Taloş, stareţul Mănăstirii Piatra Craiului, pr. Antonie Flore, şi pr. paroh Ioan Mureşan. Construcţia Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" a început în 1846 şi a fost finalizată 10 ani mai târziu. La doi ani de la începerea lucrărilor, lăcaşul de cult a fost binecuvântat de mitropolitul de atunci, Andrei Şaguna. Potrivit pr. paroh Ioan Mureşan, în 1996 au fost refăcute frescele care împodobesc interiorul bisericii. De asemenea, IPS Andrei a pus, sâmbătă, 15 septembrie, piatra de temelie a unei biserici în Parohia Buza, Protopopiatul Gherla, care va avea hramul "Naşterea Maicii Domnului". Binecuvântare de lucrări în Parohia Ghiorac Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a sfinţit pictura şi noul iconostas al Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Ghiorac, Protopopiatul Tinca, unde a săvârşit Sfânta Liturghie. Biserica din Ghiorac a fost construită în 1957, iar în 2007-2012, prin purtarea de grijă a pr. paroh Remus Iga, ajutat de membrii Consiliului şi Comitetului parohial şi de credincioşi, biserica a fost reparată şi renovată. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Sofronie a subliniat înţelesurile ce se desprind din pericopa evanghelică. "Răstignirea omului vechi din noi presupune o cuminţenie a vieţii noastre, o înlăturare a răutăţii, o dezbrăcare de egoism, o zdrobire a patimilor egoiste prin crucea pe care acceptăm de bunăvoie", a spus ierarhul. Pr. paroh Remus Iga a fost hirotesit iconom-stavrofor. Ierarhul a oferit diplome de apreciere atât membrilor Consiliului parohial, cât primarului şi membrilor Consiliului local. Sfinţiri şi binecuvântări arhiereşti Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, în fruntea unui sobor format din preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în filia Bocşiţa, Parohia Coşeiu, ocazie cu care a fost târnosită noua biserică din localitate. Vechea biserică de lemn, monument istoric, s-a dovedit a fi neîncăpătoare, iar după 1990 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică de zid. Mai mulţi preoţi au condus lucrările la biserică, iar cel ce a finalizat lucrările este pr. Pop Silviu, care a fost hirotesit iconom. Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Stoiana, Protopopiatul Gherla, apoi a sfinţit iconostasul lăcaşului de cult. Acesta a fost reînnoit cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la ridicarea bisericii. La slujbă s-au mai aflat protopopul de Gherla pr. Paul Isip, pr. paroh Daniel Izidor şi alţi preoţi din parohiile învecinate. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a resfinţit biserica din Parohia Supuru de Sus, Protopopiatul Carei, unde a oficiat Sfânta Liturghie. Pr. paroh Bogdan Mureşan a primit rangul de iconom stavrofor, iar fiul satului Mircea Govor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, care a contribuit la restaurarea bisericii, precum şi alţi binefăcători au primit diplome. Sărbătoarea a prilejuit întâlnirea tuturor personalităţilor bisericeşti şi laice, din ţară şi străinătate, care îşi au rădăcinile în localitate, alături de toate autorităţile judeţene şi locale. De asemenea, PS Iustin Sigheteanul a resfinţit, sâmbătă, 15 septembrie, biserica din Parohia Valea Morii, Protopopiatul Carei. Pr. paroh Ovidiu Tamaş a primit rangul de sachelar, iar binefăcătorii diplome de vrednicie. În aceeaşi zi, ierarhul a binecuvântat noua capelă de cimitir din Parohia Beltiug, Protopopiatul Carei, acordând pr. paroh Ardelean Ovidiu rangul de iconom stavrofor şi diplome de vrednicie binefăcătorilor. Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae la Deva La Catedrala episcopală "Sfântul Nicolae" din Deva au fost aduse spre închinare, duminică, 16 septembrie, de la Mănăstirea Tuturor Sfinţilor din Atena, o parte din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae. În aşteptarea sosirii raclei cu sfintele moaşte, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit slujba Vecerniei. Racla a fost adusă de pr. Nectarie de la Mănăstirea Tuturor Sfinţilor din Atena, însoţit de pr. Mihail de la Mănăstirea Râşca. Pr. Vasile Vlad, consilier administrativ-bisericesc la Centrul eparhial al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a arătat importanţa sfinţilor în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios. Moştele Sfântului Ierarh Nicolae au rămas la Deva până ieri seară. (Pr. Mircea M. Mihuleţ)