La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Noi preoți duhovnici în Arhiepiscopia Bucureștilor
18 preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor au primit ieri, 7 august, hirotesia întru duhovnic, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe~ din Reşedinţa Patriarhală. Slujba de hirotesie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit la final un cuvânt de învăţătură despre importanța slujirii de duhovnic în Biserica Ortodoxă.
În Arhiepiscopia Bucureştilor îşi desfăşoară de curând activitatea 18 noi preoţi. Aceştia au primit ieri hirotesia întru duhovnic de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. După slujbă au primit din partea Preafericirii Sale certificatul de hirotesie întru duhovnic, câte un Molitfelnic şi o cruce de binecuvântare, precum și alte daruri.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Patriarhul Bisericii noastre a spus că, pe lângă slujirea specifică Tainei Sfintei Spovedanii, preoții duhovnici și credincioșii sunt datori să se roage unii pentru alții. „Credinciosul penitent care se pocăiește trebuie să simtă, prin lucrarea duhovnicului sau a părintelui duhovnicesc, milostivirea lui Dumnezeu Tatăl, îndrumarea Bunului Păstor, Iisus Hristos, și căldura prezenței Duhului Sfânt care Se dăruiește mai ales prin rugăciunea duhovnicului pentru fiii duhovnicești, dar și prin rugăciunea fiilor duhovnicești pentru părintele lor duhovnicesc. Această experiență a prezenței și lucrării Sfintei Treimi în Biserică se simte în mod deosebit prin slujirea părintelui duhovnicesc care trebuie să îi îndemne pe oameni să cunoască milostivirea lui Dumnezeu Tatăl, să le vorbească în cateheze și în predici, mai ales în timpul postului, despre importanța întoarcerii la Dumnezeu, a părăsirii păcatului și a întoarcerii la virtute”, a spus Părintele Patriarh Daniel.
De asemenea, Patriarhul României a mai spus că preotul duhovnic trebuie să evite extremele în păstorirea fiilor duhovnicești. „Îndrumarea duhovnicească trebuie făcută cu multă înțelepciune, evitând extremele, rigorismul exagerat, dar și o îngăduință prea mare, așa cum se spune în Canonul 102 al Sinodului Trulan din 692. Avem în acest canon o comparație între duhovnic și medic. Preotul duhovnic trebuie să fie asemenea unui medic care ține cont de specificul fiecărei persoane, care evită atât rigorismul ce poate duce pe om la deznădejde, cât și o îngăduință prea mare care îl duce pe om la delăsare duhovnicească”, a explicat Preafericirea Sa.
Preoţii care şi-au început de ieri slujirea de duhovnic sunt: ierom. Iachint Vardianu; pr. Dragoș Mihail Cârciu; pr. Alexandru Dimulescu; pr. Costel Dinu; pr. Dragoș Gheorghe Dumitrescu; pr. Sorin Petre Georgescu; pr. Adrian Ionuț Gomoescu; pr. Cosmin
Grigorescu; pr. Daniel Ilinca; pr. Cosmin Manea; pr. Adrian Nicolae Petrescu; pr. Mihail Radu; pr. Constantin Raiciu; pr. Răzvan-Cornel Sima; pr. Dumitru Dragoș Stoian; pr. Ionuț Alexandru Turcu; pr. George Vlad; pr. Cosmin Voicea.