În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Noi programe de studiu și cercetare la Centrul „Dumitru Stăniloae” din Paris
Centrul ortodox de studii și cercetare „Dumitru Stăniloae” din Paris organizează patru noi programe de studiu teologic care se vor desfășura în perioada aprilie-iunie. Toate cursurile vor avea loc online, pe platforma Zoom, o dată pe săptămână. Prelegerile, susținute de unii dintre cei mai cunoscuți teologi ortodocși români, vor fi întotdeauna urmate de sesiuni de dialog. Printre aceste programe se numără și unul de pastorație și duhovnicie, dedicat formării preoților.
Părintele conferențiar dr. Patriciu Vlaicu, coordonatorul Secțiunii în limba română a Centrului „Dumitru Stăniloae”, a oferit detalii suplimentare pentru TRINITAS TV privind viitorul program de studii pastorale: „În perioada 8 aprilie - 1 iulie 2021, centrul reia un program deosebit de așteptat, acela de #Pastorație și duhovnicie$. De data aceasta, încercăm să îi ajutăm pe preoți să înțeleagă legătura dintre lucrarea duhovnicului și dimensiunea psihologică a vieții bisericești. Aceștia vor participa la o serie de întâlniri cu psihologi și duhovnici cu experiență, în cadrul cărora vor ajunge să înțeleagă în ce măsură cele două domenii pot fi complementare. Binomul duhovnic-psihoterapeut este foarte important pentru vremurile pe care le trăim. Este bine să înțelegem ceea ce putem face și ceea ce poate fi de folos pentru cei care ni se adresează, respectând competențele fiecărui domeniu”.
Pe lângă programul „Pastorație și duhovnicie”, cursurile pe care instituția le organizează în aceeași perioadă sunt: „Sfântul Apostol Pavel: omul, opera, moștenirea”, un nou program de teologie biblică prezentat în 12 sesiuni; „Preoteasa: vocație, slujire, provocări”, un curs dedicat susținerii preoteselor pentru a răspunde nobilei misiuni încredințate lor; „Pâinea cea spre ființă: originea, istoria și rânduiala actuală a Dumnezeieștii Liturghii”, un program de teologie liturgică ce conține noțiuni de bază despre originile biblice, dezvoltarea în timp și rânduiala actuală a Sfintei Liturghii, centrul cultului creștin-ortodox.
De asemenea, Centrul „Dumitru Stăniloae” din Paris, în colaborare cu Centrul de Studii Misionare și Nomocanonice al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, lansează un amplu proiect de cercetare dedicat misiunii, provocărilor și perspectivelor comunităților românești din diasporă. Programul include conferințe, dezbateri și publicații, dar și un concurs pentru acordarea a cinci granturi de cercetare. În acest sens, părintele Patriciu Vlaicu a afirmat: „În contextul declarării de către Sfântul Sinod a anului 2021 ca An omagial al pastorației românilor din afara României, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale a lansat un program de cercetare care va fi realizat de centrul nostru în parteneriat cu Centrul de Studii Misionare și Nomocanonice al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Este vorba despre un amplu program dedicat analizei acestei teme, obiectivul principal fiind acela de a încuraja profesori și cercetători din diferite domenii ale teologiei, istoriei și sociologiei pentru a întocmi un set de studii și analize care vor fi valorizate în cadrul unor serii de conferințe, dezbateri și publicații, pe parcursul a trei ani. Vom încerca să înțelegem mai bine valențele misiunii Bisericii Ortodoxe în contextul migrației și să valorizăm ethosul și vocația diasporei ortodoxe române”.
Înscrierile pentru programele de studiu și cercetare organizate de Centrul „Dumitru Stăniloae” din Paris se fac exclusiv pe site-ul teologie.eu.