În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Noi realizări la Cimitirul Eroilor din Buzău
Credincioșii buzoieni au participat duminică, 3 noiembrie, la un moment important pentru comunitate: sfințirea picturii bisericii din incinta Cimitirului Eroilor și a noului complex din vecinătatea lăcașului de cult, săvârșită de chiriarhul locului, înconjurat de un sobor de slujitori.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit duminică pictura bisericii Cimitirului Eroilor, din orașul Buzău, cu hramurile „Duminica Tuturor Sfinților” și „Sfântul Ioan Rusul”, realizată în perioada 2019-2022, în tehnica frescă, de pictorul Ioan Tcaciuc-Dobrin. Ierarhul a săvârșit după aceea Sfânta Liturghie, în cadrul căreia l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Doru Mafteiu, pe seama parohiei vrâncene Măicănești din Protoieria Focșani II. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
Soborul de clerici a fost alcătuit din: pr. Alin-Leontin Balica, consilier eparhial, pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, pr. paroh Constantin-Ciprian Grigore, pr. Ioan Necula, pr. Nicolae Mușat, paroh al Parohiei „Sfântul Spiridon” din Buzău, pr. Constantin Vânătoru, slujitor la aceeași parohie, pr. Marcel Micu, paroh al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Buzău, pr. Gheorghe Stoica, paroh al Parohiei Gherăseni, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul Buzăului și Vrancei a reliefat înțelesurile fragmentului evanghelic al Duminicii a 22-a după Rusalii (Luca 16, 19-31), care ne relatează Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat noul complex al Parohiei „Tuturor Sfinților”, construit de Primăria Municipiului Buzău, în anii 2023-2024. Clădirea cuprinde la parter o capelă mortuară, iar la etaj un muzeu al eroilor, unde vor putea fi desfășurate și activități catehetice, culturale și educaționale.
Pentru eforturile depuse la ridicarea edificiului eclesial și la înfrumusețarea sfântului lăcaș, părintele paroh Constantin-Ciprian Grigore a fost răsplătit cu Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă, iar părintele coslujitor Ioan Necula a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, respectiv alți binefăcători au primit Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și icoane.



.jpg)
