„Noi, tinerii, avem nevoie de Religie, la fel ca toată lumea“

Mesaje de susţinere a campaniei „Nu vrem liceu fără Dumnezeu!“, organizată de Patriarhia Română, continuă să sosească pe cele două adrese de poştă electronică: invatamant@patriarhia.ro şi info@ziarullumina.ro. Vă prezentăm, în continuare, câteva dintre aceste mesaje:

Diana Iuliana Barbu: Este nevoie să ne exprimăm în mod clar dorinţa ca în şcoli să se înveţe adevărul, astfel încât societatea noastră să îşi păstreze în continuare acea caracteristică, suport real pentru români în cele mai dificile momente personale sau naţionale, şi anume: credinţa în Dumnezeu. Din păcate, în societatea românească se observă aplicarea constantă a unor lovituri gradate, de către „liberii cugetători“, Bisericii Ortodoxe Române şi celorlalte culte. Mulţi dintre ei omit însă că şcoala, cu implicaţiile ei fundamentale, are obligaţia de a oferi alternative de echilibru şi stabilitate generaţiei viitoare. Totodată, trebuie să conştientizăm şi să recunoaştem că românul s-a născut creştin, că Ortodoxia face parte din fiinţa acestui neam. În acest context, consider că Religia e singura disciplină care are resursele necesare, şi poate forma generaţia viitoare în spiritul integrităţii morale şi al responsabilităţii sociale, al păstrării valorilor tradiţionale, culturale şi fiinţiale ale acestui popor. „Religia transformă poporul într-o masă de oameni culţi“… Oare, noi, nu mai avem nevoie de acest ajutor?!

Ioan Dordea: „Nu vreau un liceu fără Dumnezeu“ este o sintagmă foarte potrivită pentru această minunată mobilizare pentru păstrarea Religiei în şcoala românească. Dacă în plan parlamentar va fi aprobată scoaterea Religiei din liceu, nu ne mai rămâne decât să ne mobilizăm la nivel naţional, şi să cerem organizarea unui referendum. Sunt sigur că răspunsul va fi un DA în faţa Domnului, pentru că răspundem cu toţii în faţa Lui pentru mântuirea neamului nostru.

„S-au făcut destule experimente pe elevi“

Marian Duţă: Susţin predarea în continuare a Religiei la liceu, argumentând că s-au făcut destule experimente pe elevi şi profesori de religie. Ca unul ce am predat această disciplină pe parcursul tuturor acestor schimbări, ştiu ce înseamnă termenul „facultativ“, înţeles ca motiv de refuz al disciplinei pentru directorii necredincioşi, pentru elevii indisciplinaţi sau leneşi sau pentru părinţii vanitoşi şi inconştienţi. De asemenea, compătimesc pe profesorii care s-au chinuit în facultăţi, pe cei care au depus atâtea eforturi chinuitoare pentru crearea unor cabinete de religie, pe elevii buni creştini care suferă pentru lipsa unor cunoştinţe specifice, pe profesorii care şi-au uitat menirea de a căuta binele copiilor şi atitudinea de înţelegere pentru colegii de breaslă. Un profesor de Religie, fără sprijinul unui sistem de prezenţă şi notare, măcar la nivelul celui prezent, devine un baby-sitter. Nu se poate îmbunătăţi sistemul tăindu-l de la rădăcină.

„Această idee «măreaţă» s-a născut din încercarea de fi în pas cu Occidentul“

Crina Balaban: Vă scriu speriată de gândul că s-a ajuns şi la noi în ţară la situaţia de a se propune eliminarea orelor de Religie în liceu. Am aproape 20 de ani, locuiesc de doi ani şi ceva în Spania cu familia şi vă ascult prin internet. Aşa am aflat de această idee, care mi se pare absurdă şi foarte periculoasă. Din toţi prietenii pe care îi am aici, doar o fată crede în Dumnezeu, în felul ei, dar nu este de acord cu instituţia şi ierarhia bisericească catolică. Aş vrea să vă mai spun că, atunci când am ajuns prima dată aici, ştiam că spaniolii sunt un popor catolic, dar mare mi-a fost mirarea când am văzut că majoritate sunt atei. Am vorbit, şi mai vorbesc uneori, cu prietenii mei spanioli despre religie, nu prea mă înţeleg, uneori li se pare că le spun lucruri ciudate, dar îmi respectă credinţa şi opiniile. Câteodată îmi mai spun, mai mult în glumă decât în serios, să mă rog pentru ei ca să li se îndeplinească vreo dorinţă. De ce s-a ajuns la situaţia asta? Răspunsul e foarte simplu: Religia în şcoală nu este obligatorie, de la clasa I până la clasa a XII-a. Nu ştiu de cât timp este în vigoare legea aceasta, dar sunt foarte, foarte puţini cei care mai fac Religia. De asta eu nu pot să mă simt aici, în viaţa de zi cu zi, şi mai ales de sărbători, la fel de bine ca acasă. Chiar şi aşa, în general sunt oameni cu suflet mare aici, doar că mie mi se pare că vieţii lor le lipseşte ceva, le lipseşte esenţialul, credinţa. Cum bine am auzit pe cineva spunând la radio, din păcate, s-a ajuns la o interpretare greşită a libertăţii iar acum, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, suntem în pericol de a ne pierde, puţin câte puţin, valorile şi obiceiurile, din tendinţa sau dorinţa de a deveni mai cosmopoliţi sau mai moderni. Acest lucru se poate realiza şi fără a pierde caracterul esenţial al poporului nostru, care şi aşa a avut şi are în continuare un destin zbuciumat. Tare mi-e teamă că această idee „măreaţă“ s-a născut din încercarea de fi în pas cu Occidentul, de a demonstra că se poate schimba ceva în ţară, dar schimbările trebuie să înceapă cu alte domenii, poate chiar de la cei care au propus-o. Dar ce pot face eu de aici, de departe?!... Doar să-mi spun părerea şi să mă rog ca Dumnezeu să nu permită să se meargă mai departe. Noi, tinerii, avem nevoie de Religie, la fel ca toată lumea, şi poate chiar un pic mai mult. Sper din tot sufletul ca tineretul din România să ştie să aprecieze şi să păstreze bogăţia spirituală cât mai mult timp şi să nu se ajungă la goliciunea sufletească pe care o întâlnesc aici în fiecare zi.