„Noi trebuie să vedem în perioada de criză o judecată a lui Dumnezeu“

Duminică, 16 noiembrie a.c., în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“, din Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a deschis Simpozionul „Serile Filocalice“, organizat de Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români - filiala Bucureşti. Evenimentul, organizat în colaborare cu Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfăşura până pe 30 noiembrie 2008. În deschiderea oficială a „Serilor Filocalice“, Părintele Patriarh a prezentat conferinţa cu tema „Biserica - locul întâlnirii oamenilor cu Dumnezeu“ şi a răspuns întrebărilor adresate de publicul participant.

Serile filocalice organizate anul acesta au fost deschise duminică seara de cuvântul festiv al părintelui Vasile Gavrilă, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae“, paraclis universitar. „Începutul Postului Naşterii Domnului este marcat de sărbătoarea unor mari sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, mari ierarhi şi cuvioşi, iar în această atmosferă, tinerii care se ocupă de studiu şi de probleme culturale şi de suflet ne adună în această sărbătoare a «Serilor Filocalice». Patriarhia şi-a deschis braţele părinteşti şi, prin bunăvoinţa Părintelui Patriarh Daniel, care a binecuvântat acest simpozion, deschidem cea de-a XIV-a ediţie a Simpozionului «Serile Filocalice», care a fost determinat de personalitatea marelui teolog român, părintele profesor Dumitru Stăniloae, care a copleşit pe cei care l-au cunoscut“, a spus părintele Vasile Gavrilă.

Părintele Stăniloae rămâne un izvor de inspiraţie pentru toată teologia

În deschiderea conferinţei susţinute, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române şi-a exprimat bucuria pentru faptul că aceste seri filocalice păstrează o continuitate, mai ales pentru faptul că anul acesta s-au împlinit 15 ani de la trecerea la cele veşnice a marelui teolog român.

Părintele Stăniloae rămâne o lumină peste timp şi un izvor de inspiraţie pentru toată teologia noastră şi, în acelaşi timp, este, prin îndemnul pe care l-a lăsat tinerilor de a continua lucrarea sa, nu doar un cunoscător al Sfinţilor Părinţi, ci şi un continuator. El a adus ofrandă gândirea sa pentru preamărirea Preasfintei Treimi şi pentru binele Bisericii. Avem de-a face cu o cultură profundă, solid teologică, dar şi cu o bună cunoaştere a gândirii contemporane în opera părintelui Stăniloae, după cum a spus Preafericirea Sa.

Asumarea istoriei, cu toate încercările ei

La începutul conferinţei, „Biserica - locul întâlnirii oamenilor cu Dumnezeu“, Părintele Patriarh a subliniat faptul că Biserica, ca trup al Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să aibă aceleaşi calităţi ca şi Hristos, adică să fie aceiaşi ieri, astăzi şi în veci, şi a evidenţiat că este foarte important să cunoaştem că Ortodoxia adevărată este lumină şi nu trebuie să se limiteze la o arie geografică: „Isihasmul athonit şi constantinopolitan din secolul al XIV-lea a pregătit pe credincioşi să nu cadă în deznădejde după căderea Constantinopolului, iar isihasmul româno-slav din secolele XVIII-XIX a pregătit pe credincioşi să nu cadă în deznădejde după ce imperiul ţarist a căzut sub stăpânire atee, pentru că Împărăţia nu este din lumea aceasta, dar este în inimile celor ce-L iubesc pe Hristos şi împlinesc în viaţa lor voia Lui. În ceea ce priveşte legătura pe care trebuie să o aibă Ortodoxia cu istoria, avem nevoie de o gândire sănătoasă. Noi trebuie să ne asumăm istoria, cu toate încercările ei, şi să vedem în perioada de criză o judecată a lui Dumnezeu şi o provocare pentru un început nou. Criza secularizării de astăzi, vidul spiritual este o problemă şi din cauza acestei realităţi se va căuta o înnoire a credinţei, o aprofundare. Nu se va mai conta pe un context masiv creştin, ci pe insule care au mai rămas, dar acestea pot fi puncte de aprofundare, nu printr-o credinţă moştenită, ci printr-o credinţă asumată într-un mod liber şi responsabil. Părintele Stăniloae a făcut un efort deosebit în a arăta că Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie sunt actuale şi nu sunt doar obiecte de studiu istoric şi filologic“.

„Cea mai biblică viaţă liturgică este cea ortodoxă“

În continuare, Patriarhul românilor a spus că, după modelul mărturisirii înaintaşilor noştri, noi, care ne aflăm în libertate, trebuie să folosim suficient acest context pentru a mărturisi pe Hristos, de a fi creatori, de a transmite valori, de a interpreta moştenirea spirituală primită de la Sfinţii Părinţi. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a punctat câteva aspecte de legătură dintre Sfânta Scriptură şi viaţa liturgică, între ceea ce Sfânta Scriptură ne spune despre Biserică, despre locul sacru de întâlnire a omului cu Dumnezeu şi modul de înţelegere a Bisericii ca lăcaş sfânt, ca loc de întâlnire în spiritualitatea liturgică ortodoxă, cu referire specială la slujba de sfinţire a locului pentru construirea unei noi biserici şi la slujba de sfinţire a lăcaşului deja construit. „Dacă noi înţelegem legătura dintre Scriptură şi Liturghie, vom vedea că cea mai biblică viaţă liturgică este cea ortodoxă. Totul este luat din Sfânta Scriptură şi transpus în Sfânta Liturghie atât prin cuvinte, ca rugăciuni, cât şi prin gesturi şi simboluri liturgice. Noi folosim atât cuvintele, cât şi simbolurile vizuale pentru a exprima inexprimabilul, întâlnirea cu Dumnezeu. Toate aceste simboluri sunt adaptări la modul nostru de a gândi pentru a ne ridica la modul lui Dumnezeu de a gândi“, a precizat Preafericirea Sa.

„Dumnezeu este pretutindeni, dar există un spaţiu în care prezenţa Sa este împărtăşită“

Referindu-se la sursele de inspiraţie ale Ortodoxiei, atunci când se sfinţeşte locul de biserică şi când se sfinţeşte o nouă biserică, Patriarhul a arătat taina bisericii ca loc sfânt, prefigurată în Vechiul Testament prin scara văzută de Iacob când dormea, având capul rezemat de piatră, scară care uneşte cerul cu pământul şi, de asemenea, prin templul lui Solomon şi rugăciunea lui Solomon la târnosirea templului. „Această vedere a templului, ca spaţiu al prezenţei celei mai intense al lui Dumnezeu, este preluată din Vechiul Testament, în formă rezumată, de către Biserica Ortodoxă şi se citeşte rugăciunea lui Solomon de la sfinţirea templului la începutul slujbei de sfinţire a unei biserici ortodoxe. Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar există un spaţiu în care prezenţa Sa este prezenţă de relaţie, este prezenţă sfinţită, prezenţă ascultată, prezenţă împărtăşită. Locul prezenţei lui Dumnezeu din cer şi locul prezenţei Lui pe pământ este subliniată exact în rugăciunea pe care Solomon a rostit-o în momentul sfinţirii templului“, a mai zis Părintele Patriarh.

Sălăşluirea Sfintei Treimi împreună cu oamenii

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că biserica sfinţită prefigurează Ierusalimul ceresc. Acest chivot al lui Dumnezeu cu oameni este sălăşluirea Sfintei Treimi împreună cu oamenii. „Casa pe care o sfinţim este casa Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre. Aici se arată care este scopul sfinţirii lăcaşului de cult, sfinţirea noastră. O biserică se sfinţeşte pentru ca cei care intră în ea, care se roagă în ea, care se pun în stare de comuniune cu Dumnezeu Care vede totul, Care aude, Care e prezent, să se sfinţească din sfinţenia lui Dumnezeu.

▲ Cum ar fi posibil ca Ortodoxia să redevină loc de întâlnire cu ştiinţa terapeutică?

Sunt deja preoţi ortodocşi în ţară şi în străinătate care cultivă dimensiunea spirituală medicală. Sunt foarte impresionat de conexiunile pe care le fac unii medici între sănătate şi spiritualitate, între ştiinţa medicală şi comportamentul duhovnicesc al omului. Există un potenţial de dialog foarte mare. Cel mai nimerit este ca această legătură să aibă loc mai întâi în interiorul unei persoane şi apoi între mai multe persoane, unde teologul să fie medic şi medicul să fie teolog. Este vorba de o sinteză creatoare, care trebuie să dăinuiască şi, totodată, descoperim şi vocaţia preotului de altă dată, care este sfătuitor în ceea ce priveşte darul sănătăţii, pentru a ajuta credincioşii. Minuni se fac şi atunci când reuşeşte o operaţie şi atunci când se recomandă cel mai bun tratament.

▲ Există o condiţie prealabilă pentru construirea unei biserici?

Prima condiţie este ca terenul să fie disponibil. Există unele situaţii în care nu prea ai de ales şi totuşi biserica trebuie construită. Biserica se clădeşte cu altarul spre răsărit, dar răsăritul nu e numai cel geografic. Paradisul pierdut era construit de Dumnezeu la răsărit. Era vorba de un răsărit ceresc. De aceea, Dumnezeu este numit Răsăritul de sus, nu cel de jos, de pe pământ. „Constituţiile Apostolice“ spun că atunci când terenul nu permite îndreptarea altarului spre răsărit, se va construi biserica după cum permite terenul, „pentru că Dumnezeu pretutindeni este“. Există excepţii în care altarul nu este îndreptat spre răsărit, dar este bine ca el să fie poziţionat spre astfel.

▲ Biserica de pe pământ - icoana celei din cer

În a doua parte a conferinţei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a răspuns întrebărilor adresate de către public. Privind rânduiala sfinţirii unei biserici, cu referire la intrarea femeilor în sfântul altar, Preaferictul Părinte Daniel a spus: „Intrarea bărbaţilor şi a femeilor în sfântul altar, în ziua sfinţirii bisericii, simbolizează faptul că toţi sunt chemaţi la sfinţire. Se sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi sfânta masă a sfântului altar. Prezenţa femeilor în sfântul altar le face părtaşe sfinţeniei. Întrucât biserica de pe pământ este icoana celei din cer, toţi sunt chemaţi, şi bărbaţi şi femei, la sfinţenia vieţii, pentru a intra în împărăţia cerurilor. Această intrare trebuie să se facă într-o rânduială şi pace speciale. Trebuie un minim de disciplină“. Mai departe, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a continuat: „Venerarea moaştelor sfinţilor, care la noi sunt cinstite cu mai mare intensitate decât în Occident, poate să contribuie la întărirea evlaviei şi la conştientizarea faptului că sfinţii ne pot ajuta să înfruntăm timpurile acestea ale secularizării, de pierdere a simţului sacrului“.