Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Nu putem fi izolaţi din punct de vedere spiritual”
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Capela Mitropolitană „Sfântul Nichita Romanul” din Sibiu, unde s-a rugat pentru întreaga comunitate de credincioşi, amintind că în rugăciune nimeni nu este în izolare: „Am fost alături şi împreună în Liturghia noastră cu îngerii din ceruri, cu sfinţii lui Dumnezeu, cu sufletele tuturor celor care au plecat din lumea aceasta şi sunt în lumea veşniciei”.
În Duminica a 4-a din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Capela Mitropolitană „Sfântul Nichita Romanul” din Sibiu. Ierarhul a înălţat rugăciuni către Dumnezeu pentru încetarea acestei pandemii care a cuprins întreaga lume, iar la final a vorbit despre înţelesurile duhovniceşti ale Duminicii a 4-a din Postul Mare, un nou popas spiritual în călătoria duhovnicească din această perioadă spre Pătimirile şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
„Minunile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ni se adresează astăzi nouă, tuturor celor care am auzit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie şi cu sufletul am participat la acest eveniment ceresc al comuniunii cu Hristos, prin Sfânta Euharistie. Suntem chemaţi cu toţii ca să ne întărim în credinţă, să ne convertim în aşa fel încât, dacă am zis: «Doamne, dacă poţi, arată-ne nouă acum ce poţi!», trebuie să fim în stare şi să strigăm din adâncul sufletului nostru: «Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!» Dacă tatăl din Evanghelia de astăzi s-a adresat Mântuitorului numindu-L «Învăţător», la sfârşit, după convertirea sa, L-a recunoscut ca Dumnezeu: «Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!» Apoi, vindecarea săvârşită demonizatului ne arată nouă că diavolul nu are putere asupra noastră, iar îngăduinţa avută de a ne ispiti este spre folosul nostru, de a-l putea învinge, birui”.
De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe toţi să ţină postul şi să înalţe rugăciuni cu smerenie şi împletite cu fapte, care sunt arme puternice prin care demonii pot fi izgoniţi.
„În aceste clipe în care ne-am simţit din punct de vedere fizic într-o retragere, într-o izolare, nu putem fi izolaţi din punct de vedere spiritual. Am fost alături şi împreună în Liturghia noastră cu îngerii din ceruri, cu sfinţii lui Dumnezeu, cu sufletele tuturor celor care au plecat din lumea aceasta şi sunt în lumea veşniciei, dar şi cu cei care sunt în spitale şi mai ales cu cei care zi şi noapte străjuiesc la capul celor care sunt în frica morţii în orice clipă a vieţii lor. Comuniunea aceasta trebuie întărită cu putere şi cu nădejdea că Dumnezeu, după încercare, ne va da şi mulţumire şi bucurie, şi va fi mare bucuria întâlnirii noastre cu bisericile noastre, cu slujbele noastre de obşte, cu slujbele în care cerul şi pământul Îl laudă pe Dumnezeu spre slava Lui şi spre mântuirea noastră”, a mai spus ierarhul.