La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a reliefat însemnătatea acestei sărbători, subliniind că Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie își extinde patronajul spiritual asupra întregii eparhii de la Curbura Carpaților, dincolo de ctitoria sa istorică de la Brazi. Totodată, ierarhul a evocat personalitatea remarcabilă a Mitropolitului de Neapolis și Stavroupolis, evidențiind zelul său misionar și implicarea jertfelnică în dinamizarea vieții duhovnicești și edilitare a mitropoliei pe care o păstorește. Îndemnul adresat credincioșilor a fost acela de a descoperi în statornicia credinței Sfântului Teodosie un izvor permanent de mângâiere și întărire sufletească în fața tuturor încercărilor vieții.
O biserică veche de peste 120 de ani, resfințită
Zi de sărbătoare în Duminica a 18-a după Rusalii, 24 septembrie, pentru credincioșii din localitatea Cerchejeni, comuna Blândești, județul Botoșani: biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, care datează din anul 1901, a fost resfințită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. După sfințire, ierarhul a slujit Sfânta Liturghie, dimpreună cu un sobor de clerici din Protopopiatul Botoșani, pe un podium amenajat în fața lăcașului de cult.
Ca semn de mulțumire pentru coordonarea lucrărilor de renovare, precum și pentru toată activitatea pastoral-misionară săvârșită în comunitatea parohială, părintele paroh Liviu Rotaru a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.
Biserica din Cerchejeni a fost zidită între anii 1893-1901 cu osteneala preotului Mihail N. Lăpușneanu și cu sprijinul credincioșilor de atunci, fiind ridicată lângă vechiul lăcaș de rugăciune construit în 1765 de către ctitorii Constantin și Safta Kogălniceanu, străbunicii politicianului Mihail Kogălniceanu.



.jpg)
