Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O carte despre femeie în creştinism
Preotul Ion Cârciuleanu a lansat zilele trecute, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi, o nouă carte intitulată "Femeia în viziunea creştină". Volumul reprezintă cea de-a noua lucrare a părintelui Ion Cârciuleanu, care va împlini anul acesta 96 de ani.
Manifestarea s-a bucurat de prezenţa unui număr impresionant de participanţi, numeroase persoane importante rostind alocuţiuni, cum ar fi academicianul Valeriu Cotea, prof. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, pr. Vasile Nechita de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa sau părintele protopop Constantin Andrei, al Protopopiatului Iaşi I. În deschiderea evenimentului, părintele paroh Mircea Stoleriu, cel care a şi moderat întâlnirea, a amintit că la cei 96 de ani ai săi, părintele Ion Cârciuleanu mai dăruieşte publicului o carte. "Viaţa sa este acum înaripată de puterea rugăciunii, iar rugăciunea îşi arată darul: după vârsta de 86 de ani, părintele Ion Cârciuleanu a mai scris şase cărţi. Iată, părintele acum, prin această carte, ne arată că femeia creştină este cea care poate să salveze lumea din răul care o cuprinde", a spus pr. paroh Mircea Stoleriu. La final, părintele Ion Cârciuleanu a amintit câteva date din biografia Sfinţiei Sale, îndreptându-şi apoi mulţumirea faţă de cei care au sprijinit apariţia cărţii intitulate "Femeia în viziunea creştină". "Fie ca Bunul Dumnezeu să răsplătească femeilor credincioase tot binele pe care l-au făcut în această lume. Fie ca Mântuitorul să le păzească pe cărările vieţii lor. Dacă există un dor în lumea aceasta care nu se poate exprima în cuvinte, este dorul de mamă. Anii mei sunt grei şi mulţi. În urmă cu 70 de ani, era mai puţină ştiinţă, dar mai multă trăire, mai multă dragoste. Dragostea să ne unească şi să o prezetăm în faţa lui Dumnezeu. Mulţumesc Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru arhiereasca binecuvântare. Mulţumesc părintelui paroh Mircea Stoleriu, care mi-a mângâiat sufletul de când slujesc la această biserică", a mărturisit pr. Ion Cârciuleanu. Părintele Ion Cârciuleanu s-a născut pe 22 octombrie 1915 în satul Corjeuţi, comuna Pomârla, la poalele Codrului Herţei, judeţul Botoşani. După absolvirea Liceului "Anastasie Başotă" din Pomârla, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie şi Filosofie a Universităţii din Cernăuţi (1936-1940). În 1938, fiind student la Cernăuţi, a făcut parte din echipele de cercetare sociologică, prin anchete de teren a satelor româneşti, cercetări iniţiate de prof. Dimitrie Gusti. În 1940 a fost încorporat la Şcoala de ofiţeri de rezervă din Ploieşti, iar după terminarea ei a fost încadrat în Regimentul 16 Fălticeni. La 1 octombrie 1942, părintele Ion Cârciuleanu a fost chemat la Taina Hirotoniei de către vrednicul de pomenire episcop Partenie Ciopron. A slujit în parohiile Dolineni, aflată la cinci kilometri de Hotin (Basarabia), Pomârla, Belceşti şi Galata (judeţul Iaşi). De când a ieşit la pensie, părintele Ion Cârciuleanu slujeşte la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi.