Liceul Tehnologic Sântana a organizat marţi, 17 decembrie, a V-a ediţie a concursului de folclor, tradiţii şi obiceiuri de Crăciun „O, ce veste minunată!“. Concursul este cuprins în Calendarul Activităţilor Regionale şi Interjudeţene aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi a fost organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, Primăria oraşului Sântana şi ISJ Arad.
La vernisajul expoziţiei concursului, organizată în incinta Primăriei Sântana, au fost prezenţi pr. Gabriel C. Mariş, consilier eparhial, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, ing. Daniel Tomuţa, primarul oraşului Sântana, prof. Mircea Căruntu, director adjunct - Grupul Şcolar Sântana, şi pr. Nicolae Rădulescu de la Parohia Comlăuş.
În deschiderea concursului, pr. Gabriel C. Mariş, consilier eparhial la Arhiepiscopia Aradului, a precizat: „Concursul acesta este susţinut şi promovat de o trinitate de instituţii: Biserica, Şcoala şi Statul. Fiecare îşi aduce aportul, în felul său, la propovăduirea cuvântului Sfintei Scripturi care aminteşte de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeii“. A amintit mai apoi de rolul icoanelor şi al colindelor în propovăduirea Evangheliei. Deoarece ziua desfăşurării concursului a fost şi ziua de pomenire a Sfântului Proroc Daniel, părintele consilier l-a felicitat pe Daniel Tomuţa, primarul oraşului Sântana, cu ocazia onomasticii.
Concursul a continuat în sala festivă a liceului, unde mai multe coruri de copii au susţinut un frumos concert de colinde. În cadrul acestui concurs, Primăria Sântana a acordat diplome şi premii mai multor familii care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsnicie. Au participat coruri ale şcolilor din Sântana, Olari, Zimand şi ale parohiilor din Seleuş şi Moţiori. La final, juriul a acordat premii tuturor corurilor prezente şi au fost aduse aprecieri organizatorilor acestui concurs: prof. Cornelia Pamfiloiu, înv. Lucia Pelinari, înv. Nicoleta Rotar, ed. Monica Nadiu.
Scopul concursului constă în afirmarea, cunoaşterea şi stimularea potenţialului artistic al copiilor din învăţământul preşcolar şi primar, precum şi cunoaşterea şi valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor poporului român în vederea păstrării şi promovării valorilor tradiţionale din diferitele regiuni ale ţării prin diverse activităţi implicând copii şcolari şi preşcolari, cadre didactice, specialişti din alte domenii.