În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
O comunicare mai amplă pentru o misiune mai dinamică
Hristos a înviat!
În aceste zile luminate de sărbătoarea Învierii Domnului, troparul de biruinţă „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând“ binevesteşte lumii întregi, în toate limbile pământului şi prin toate mijloacele de comunicare, bucuria vieţii veşnice, dăruită oamenilor. Chiar dacă multe s-au schimbat în lume în ultimii două mii de ani, fidelitatea mărturisitoare a Bisericii întru lumina lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne păstrează mereu aproape de Izvorul Vieţii. Pentru că „Hristos, ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi“ (Evrei 13, 8).
Globalizarea economică, mobilitatea populaţiei şi dezvoltarea rapidă a mijloacelor de comunicare au provocat, mai ales în ultimele decenii, mutaţii majore în viaţa oamenilor, cu consecinţe asupra contextului social în care Biserica îşi desfăşoară misiunea ei mântuitoare. Accelerarea ritmului de viaţă al persoanelor, relativizarea timpului şi a spaţiului în raporturile dintre comunităţile statale, culturale şi religioase influenţează direct mentalităţile tradiţionale şi comportamentele sociale. De aceea, mondializarea comunicării prin extinderea globală a mass-mediei şi a reţelelor digitale reprezintă o temă comună de cercetare, reflecţie şi acţiune pentru toate Bisericile Ortodoxe locale.
Cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura“ (Marcu 16, 15), se extinde astăzi şi asupra universului cultural şi informaţional. Consecventă zelului misionar al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi, Biserica noastră are datoria de a înţelege modul de funcţionare a societăţii informaţionale din zilele noastre, pentru a folosi cu discernământ mijloacele de comunicare spre a comunica valorile Ortodoxiei şi de a intra în reţelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi, utilizator de noi tehnologii comunicaţionale în Areopagul modernităţii.
Utilizarea media digitală în lucrarea pastoral-misionară presupune responsabilitate eclesială şi înţelepciune pastorală, deoarece, deşi o tehnologie nouă oferă oamenilor noi posibilităţi de dezvoltare, totuşi ea poate aduce şi noi provocări sau pericole în privinţa păstrării valorilor spirituale, culturale şi sociale tradiţionale ale persoanelor şi popoarelor. În acest sens, reţelele de socializare pot contribui la o mai bună cunoaştere reciprocă a diferitelor tradiţii şi la consolidarea comunităţilor de credinţă, dar multitudinea de idei şi opinii exprimate liber în spaţiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice şi selective, potrivit valorilor permanente ale credinţei şi moralei creştine.
Salutăm iniţiativa Institutului „Sfântul Maxim Grecul“ de a organiza o conferinţă internaţională despre media digitală şi pastoraţia ortodoxă, la Atena, în perioada 7-9 mai 2015, felicităm pe organizatori şi dorim mult succes în desfăşurarea lucrărilor conferinţei.
Pomenim cu evlavie liturgică pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan şi ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască tuturor participanţilor lumina şi bucuria lui Hristos Cel înviat, ca să lucreze pentru intensificarea misiunii Bisericii în societatea de azi.
† Daniel
Patriarhul României
Mesaj transmis la Prima Conferinţă internaţională despre media digitală şi pastoraţia ortodoxă, Atena, 7-9 mai 2015. Delegaţii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment sunt: Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, şi pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal coordonator al Centrului de Presă BASILICA.