Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri „O experienţă ca un imens măr otrăvit“

„O experienţă ca un imens măr otrăvit“

Un articol de: Dragoș Dâscă - 11 Dec, 2009

Una dintre bucuriile aduse de căderea regimului comunist a fost recâştigarea libertăţii de exprimare a cuvântului: în discuţii private/publice, în ziare, cărţi etc. Parcurgând presa ultimilor 20 de ani, constatăm că exprimarea unei opinii creştin-ortodoxe asupra unui subiect de interes public a stârnit, nu rareori, nemulţumire sau iritare. Iar cel care a avut şi pronunţat o astfel de opinie a riscat etichete de genul „retrograd“, „taliban“ pentru că a susţinut valorile Ortodoxiei, valori care nu se „potrivesc“ cu toate inovaţiile modernităţii.

E de neînţeles, totodată, slaba mediatizare a unor creaţii literare creştin-ortodoxe într-o ţară majoritar ortodoxă. Nu ne referim aici la promovarea unui produs editorial printr-o campanie publicitară mediatică, ci la spaţiile alocate în ziare şi reviste pentru promovarea unei cărţi prin publicarea unor cronici literare sau articole de opinie. Or, apariţia unor lucrări de excepţie pentru Ortodoxie, precum cele ale lui V. Lossky, L. Uspensky sau chiar studiul strălucit al maestrului Sorin Dumitrescu despre bisericile-chivot ale lui Petru Rareş, au trecut aproape neobservate de mass-media românească şi aceasta în condiţiile în care nu poate fi invocată lipsa de target (cititorii interesaţi de Ortodoxie).

Anul acesta, una dintre cele mai importante edituri din ţară, Polirom, a iniţiat o intensă campanie mediatică pentru promovarea ultimei cărţi a scriitorului ieşean Dan Lungu - „Cum să uiţi o femeie“. Această carte are un conţinut cel puţin provocator. Un ziarist, Andi, tipul anti-eroului, învaţă să se acomodeze cu realitatea dureroasă a despărţirii de prietena sa, Marga. Trimis să facă un reportaj pentru ziarul său, Andi se duce la o biserică neoprotestantă, unde se întâlneşte cu un fost coleg de facultate. Prin el, Andi face cunoştinţă cu un pastor, Set, întruchiparea vocaţiei religioase. Ce urmează este uşor de intuit, romanul neprezentând prea multe cifruri: Andi, încercând să uite eşecul unei iubiri, trece printr-o convertire religioasă. Pentru a prezenta această convertire, una dintre strategiile lui Dan Lungu este cea a punerii în paralel a două comunităţi, strict delimitate: cea ortodoxă şi cea neoprotestantă. Rezultă clar din această carte că ortodocşii sunt intoleranţi, violenţi, agramaţi, preoţii sunt veroşi, needucaţi, interesaţi doar de cele lumeşti, în timp ce mica, dar inimoasa comunitate neoprotestantă este întruchiparea harismatică a Bisericii primare. Ba mai mult, ortodocşii nici măcar nu sunt creştini, ci păgâni - datorită tradiţiilor moştenite -, iar adevăraţii creştini - cel puţin aşa reiese din scriitura domnului Lungu - sunt neoprotestanţii. Iată şi un citat: „Bunicul a fost închis, alături de alţi pocăiţi din întreaga ţară. Dintre toţi deţinuţii scoşi la muncă, creştinii erau singurii care nu erau păziţi... Legionarii în frunte cu un preot i-au vânat sistematic“ („Cum să uiţi o femeie“, Polirom, Iaşi, 2009, pp. 282-283). Într-un alt episod, ni se oferă o mostră de intoleranţă ortodoxă şi de bună cunoaştere a firii ţăranului român: în drum spre o înmormântare neoprotestantă care trebuia să aibă loc într-un sat, neoprotestanţii sunt atacaţi de un grup de români. Iată o mostră din dialogul „spumos“ închipuit de Dan Lungu: „... v-am spus să vă căraţi acasă... Satanelor! - Lăsaţi-ne să trecem. Nu v-am făcut nimic!... Suntem nişte creştini care vor să meargă la o înmormântare. Asta e tot... - Crucea mamii voastre! Voi sunteţi creştini? Se înfurie cel mai în vârstă. Satane sunteţi, nu creştini!“. Apoi, „creştinii“ sunt bătuţi de ortodocşi, autorul neomiţând pigmentarea acţiunii cu un neaoş „F...-vă-n dumnezeii mamii voastre de scârbe!“ adresat neoprotestanţilor (Ibid., pp. 326-328). Iar ca scena să atingă apoteoza, dâra de praf lăsată de caii ortodocşilor bătăuşi aduce aminte unui neoprotestant de un film al lui... Tarkovski. Sublim. Mai adăugăm faptul că în carte sunt inserate copios citate din ceea ce pare a fi un manual de „evanghelizare“ şi putem folosi cu încredere o expresie a autorului pentru a caracteriza acest roman: „o experienţă ca un imens măr otrăvit“ (p. 219).

Aşadar, avem o carte antiortodoxă promovată intens şi nimeni nu a avut ceva de comentat. Dar dacă ar fi fost vorba de o convertire la Ortodoxie, ce editură ar fi publicat-o, cu excepţia celor de „profil“? Poate singurul roman românesc având drept subiect o convertire la Ortodoxie, scris de un scriitor laic, romanul „Lucrarea“, de Cornel C. Ciomâzgă, a beneficiat doar de mediatizarea Ziarului „Ziua“. Asta în condiţiile în care „Lucrarea“ a beneficiat de mai multe ediţii şi este scrisă într-un spirit irenic, fără atacuri la adresa altor confesiuni. Concluziile le lăsăm la latitudinea cititorilor.