Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
O întâlnire interortodoxă în memoria Sfântului Ierarh Martir Gorazd
Cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la întronizarea Sfântului Neomartir Gorazd al Cehiei, în catedrala din Belgrad, Serbia, s-a oficiat o Sfântă Liturghie arhierească la care au prezidat Preafericitul Părinte Irineu, Patriarh al Serbiei, şi Preafericitul Christofor, Mitropolit primat al Cehiei şi Slovaciei, informează doxologia.ro. Au participat numeroşi preoţi din Arhiepiscopia de Belgrad-Karlovac şi din Cehia, Slovacia, Rusia, Ucraina şi Serbia. Mitropolitul Christofor împreună cu un grup de preoţi, călugări şi pelerini au vizitat locurile sfinte din Serbia, pe unde Sfântul Episcop Gorazd a slujit lui Dumnezeu acum un secol. Astfel, pelerinii au vizitat Mănăstirea Krusedol, unde neomartirul Gorazd a luat votul monahal, apoi mănăstirile Hopovo şi Grgeteg, unde a fost hirotonit arhimandrit, şi apoi catedrala din Belgrad, acolo unde a fost hirotonit episcop de Praga de mâna patriarhului Serbiei, Preafericitul Dimitrie. Pelerinii din Cehia şi Slovacia au vizitat şi mănăstirile Rakovica şi Slanci, Biserica "Sf. Sava" şi alte locuri sfinte ale sârbilor.



.jpg)
