Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
O nouă apariţie în colecţia „Acatiste şi Vieţi de Sfinţi“
La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viaţa şi Acatistele Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, ale Sfântului Mucenic Oprea şi ale Sfinţilor Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel, în noua colecţie de "Acatiste şi Vieţi de Sfinţi".
Lucrarea poate fi achiziţionată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6, accesul se face din strada 11 Iunie), Librăria "Ortodoxia" (Calea Victoriei nr. 45, lângă Biserica Kreţulescu), prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum şi de la pangarele bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Aceşti Sfinţi Mărturisitori au strălucit cu propovăduirea dreptei credinţe şi cu sfinţenia vieţii în veacul al XVIII-lea, fiind apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, împotriva unirii ei silnice cu Roma. Pentru mărturia lor ortodoxă şi moartea lor martirică, aceşti cinci Mărturisitori din Ardeal sunt cinstiţi ca sfinţi de către obştea credincioşilor de pretutindeni, şi mai cu seamă de cei din mijlocul cărora s-au ridicat, fiind pomeniţi de Biserica Ortodoxă Română în data de 21 octombrie. (C.B.)



.jpg)
