Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
O nouă apariţie în colecţia „Sfinţii Părinţi pe înţelesul tuturor”
La Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a fost publicat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul al doilea din colecţia „Sfinţii Părinţi pe înţelesul tuturor”, informează Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor.Volumul realizat de preot prof. dr. Constantin Pătuleanu poartă titlul „Sfinţii Părinţi despre educaţie”.
În acest volum sunt prezentate şi explicate diferite texte patristice privitoare la educaţie şi cunoaştere, cu referire specială la educaţia religioasă a tinerilor.
În Cuvântul înainte la această carte, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel evidenţiază importanţa educaţiei religioase fundamentate pe învăţăturile Sfinţilor Părinţi: „Textele cuprinse în acest volum sunt cu atât mai importante, cu cât ne confruntăm cu o abordare tot mai secularizată a educației din partea societății actuale, ce dorește excluderea contribuției creștine la dezvoltarea învățământului, ignorând vocaţia creştină a elevilor și a studenţilor şi propunând în schimb un sistem educațional limitat doar la cunoașterea acestei lumi, fără a dezvălui și lucrarea providențială a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa contemporanilor. […] Cu toate că Sfinții Părinți au studiat la marile școli ale timpului și au folosit în mod responsabil contribuția științei și a filosofiei în operele lor, nu au transformat niciodată cultura într‑un scop în sine, punând deasupra acesteia eliberarea sufletului de patimi, împodobirea acestuia cu lucrarea virtuților creștine și cunoașterea duhovnicească a lui Dumnezeu. […] Precum nici cunoaşterea lui Dumnezeu nu are limită, în acord cu afirmaţia părintelui Dumitru Stăniloae, care ne învaţă că: «aşa cum Dumnezeu este nesfârșit, ținta unirii cu El, sau a desăvârșirii noastre, nu corespunde niciodată unui capăt de la care să nu se mai poată înainta», la fel şi educaţia creştină, educaţia pentru sfinţire şi îndumnezeire, nu trebuie să cunoască limite impuse vremelnic de societatea contemporană”.
Volumul poate fi achiziționat de la pangarele bisericilor şi din librăriile şi magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor.



.jpg)
