Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O nouă biserică a fost târnosită în Protopopiatul Fălticeni
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Lămăşeni I a fost sfinţită duminică, 31 iulie, de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Sfântul lăcaş a fost ridicat între anii 1998-2011 prin stăruinţa preotului Ioan Guşă de la parohia Baia, Protopopiatul Fălticeni, şi a părintelui Petru Gavril, cu ajutorul enoriaşilor.
Credincioşii din parohia Lămăşeni I-Rădăşeni, Protopopiatul Fălticeni l-au avut în urmă cu două zile în mijlocul lor pe Înalt Preasfinţitul Pimen. Ierarhul locului a fost întâmpinat de dimineaţă de călăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale. În faţa sfântului lăcaş, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a fost aşteptat de soborul de preoţi şi de mulţimea de credincioşi. A urmat rânduiala sfinţirii bisericii mai întâi la exterior şi apoi la interior, după care oamenii au trecut prin sfântul altar pentru a se închina la sfânta masă. Evenimentul religios de la Lămăşeni este al doilea din luna iulie în Protopopiatul Fălticeni, pe 3 iulie Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor sfinţind Biserica "Înălţarea Domnului" din parohia Mălini. "Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Pimen, alături de un sobor de 20 de preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat în curtea bisericii parohiale, în prezenţa unui număr foarte mare de credincioşi. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni. Oamenii au cinstit papucul Sfântului Ierarh Spiridon, care a fost adus în pelerinaj de la Mănăstirea Râşca din judeţul Suceava. Înalt Preasfinţitul Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a punctat semnificaţiile Evangheliei din Duminica a VII-a după Rusalii", a relatat pr. paroh Petru Gavril. Piatra de temelie a lăcaşului de închinăciune târnosit a fost pusă în anul 1998 de Înalt Preasfinţitul Pimen, lucrările fiind coordonate până în anul 2010 de pr. Ioan Guşă, iar ulterior de pr. paroh Petru Gavril. Mobilierul a fost lucrat în lemn de stejar, iar pictura a fost realizată în tehnica frescă de către pictorul Mircea Dascălu din Fălticeni. Pridvorul a fost ridicat în anul 2011. "Pentru toţi credincioşii, momentul sfinţirii a fost o mare bucurie. Ne-am bucurat de prezenţa unui număr mare de preoţi slujitori şi de pelerini care au trecut prin sfântul altar. Am avut parte de o vreme frumoasă, sub ocrotirea Sfântului Ierarh Spiridon, al cărui odor a fost aşezat spre închinare", a adăugat pr. paroh Petru Gavril.