O nouă vatră monahală timişeană

Există întâlniri pe care posteritatea le pecetluieşte cu o însuşire distinctă, aceea de a fi providenţiale. Şi îşi revendică şi descoperă, în acelaşi timp, această însuşire prin valenţele edificatoare soteriologic în raport, pe de o parte, cu Dumnezeu şi, pe de altă parte, cu oamenii. Aceasta, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni pentru oameni, Se apropie de oameni prin oameni, îi luminează şi îi mântuieşte pe aceştia tot prin oameni.

O asemenea poveste frumoasă, ca desprinsă din vechi sinaxare, ne-a desluşit-o şi credinciosul Aurel Filip din Ierşnic, localitate din partea de nord-est a judeţului Timiş. E o poveste ce-l are în slovele ei prezent pe "Duhovnicul Ardealului", părintele Arsenie Boca.

Pentru mulţi creştini care au bătut drumul Sâmbetei de la poalele Făgăraşului, fie al Prislopului din Ţara Haţegului sau al bisericii de la Drăgănescu, drum pe care oamenii, în simplitatea lor, îl gândeau de multe ori într-o dimensiune prea pământească, prea profană, contactul cu părintele Arsenie devenea o apocalipsă, un drum al Damascului, o terapie şi în acelaşi timp o lucrare pentru cealaltă parte a vieţii. Tot aşa şi pentru fratele Aurel, întâlnirea cu înainte-văzătorul Arsenie a devenit descoperire şi lucrare întru zidirea unui aşezământ de rugăciune, de alinare şi vindecare sufletească pentru credincioşii din ţara Banatului.

Acesta a fost motivul pentru care la Ierşnic s-a dorit, s-a gândit şi s-a înălţat "loc de mănăstire şi de pomenire", casa lui Dumnezeu ce se desăvârşeşte în Sfânta Liturghie, mângâind şi mântuind pe toţi cei care se însoţesc în viaţa lor cu Domnul.

Actul Sfântului Sinod nr. 235, datat 22 februarie 1996, urmarea adresei Arhiepiscopiei Timişoarei nr. 2229-C/1995 cu recomandarea înfiinţării unei mănăstiri pentru călugări, în apropierea localităţii Ierşnic-Cladova, judeţul Timiş, semnat de patriarhul de vrednică memorie Teoctist Arăpaşu şi contrasemnat de secretarul Sfântului Sinod Teofan Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, azi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi regăsit de atunci după ani de zile în arhiva Arhiepiscopiei Timişoarei, a reprezentat momentul în care Biserica binecuvânta sfatul unui duhovnic şi râvna unui credincios într-o lucrare ce se dorea folositoare Bisericii înseşi.

La truda ridicării mănăstirii au contribuit numeroşi credincioşi, precum şi clerici din zona Lugojului şi Făgetului. În acest sens, evocările părintelui protopop Bujor Păcurar despre eforturile depuse de-a lungul timpului pentru amenajarea locului, a căii de acces şi a altor utilităţi necesare (precum curentul electric) sau de construcţie efectivă a lăcaşului bisericesc, a casei monahale, constituindu-se în mărturii de înfăptuire creştină pentru memoria vie a Bisericii bănăţene. Şi, bineînţeles, în vâltoarea tuturor acestor lucrări s-a aflat fratele Aurel Filip, care ani de-a rândul şi-a canalizat strădaniile pentru susţinerea şi ducerea mai departe a construcţiei mănăstireşti. De precizat că într-o perioadă, prin purtarea de grijă a părintelui protopop Bujor Păcurar, s-au săvârşit aici sfinte slujbe de către preoţi din Protopopiatul Făget, inclusiv Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu, la care au participat numeroşi credincioşi din împrejurimi, zidirea duhovnicească începând a-şi rostui împlinirea în sufletele creştinilor ce veneau, cu credinţă, cu nădejde şi dor de Dumnezeu, la mănăstirea de la Ierşnic.

Un alt moment important în creionarea destinului aşezământului monahal de la Ierşnic l-a constituit hotărârea Consiliului Eparhial din 21 octombrie 2010, când, examinându-se raportul Sectorului Exarhatul mănăstirilor, de lua în considerare transferul de proprietate al terenului de 4 ha şi al construcţiilor aferente conform C.F. nr. 400123 şi C.F. nr. 400124, ambele ale localităţii Ohaba Lungă, de la credinciosul Aurel Filip, în proprietatea Arhiepiscopiei Timişoarei. Având în vedere şi precizările hotărârii sinodale din anul 1996, se trece la etapa organizării aşezământului monahal, supunând problema spre analiză şi aprobare Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, conform noului statut de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, Sinodul Mitropolitan, întrunit în şedinţa de lucru din 18 noiembrie 2010, decide ca, până la dezvoltarea obştii monahale corespunzătoare pentru statutul de mănăstire, să se organizeze şi să funcţioneze ca schit de monahii, arondat Mănăstirii Timişeni, urmând a fi numită o egumenă care va organiza şi coordona activitatea duhovnicească şi gospodărească, atât pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a bisericii şi a corpului de chilii, precum şi a întregii incinte care va găzdui comunitatea de călugăriţe, dar şi pe pelerinii ce vor dori să poposească aici.

De precizat că până în prezent s-a construit "în roşu" biserica, după proiectul arhitectului Marin Viorel din Lugoj şi al inginerului Benkoczi Ludovic, abordând stilul neobizantin, cu trei turle, caracteristică bisericii fiind structura naosului de tip "cruce greacă înscrisă". Dimensiunile în plan ale bisericii înscrise într-un dreptunghi sunt de 12,50 × 18,25 m, iar înălţimea turlei principale este de 14,00 m (date preluate din Foaie de capăt, proiect nr. 4/1998). Întregul ansamblu mănăstiresc, proiectat şi realizat până în prezent, este aşezat într-o poieniţă înconjurată de pădure, în apropierea localităţii Ierşnic, valorificând frumuseţile naturii înconjurătoare. Nu poate părea întâmplător că un loc de o asemenea frumuseţe şi linişte şi-a găsit împlinirea prin a găzdui o vatră monahală de rugăciune, contemplaţie şi alinare sufletească.

În această nădejde, a împreună lucrării, a bucuriei de a sluji lui Hristos şi oamenilor, de a clădi "loc de mănăstire şi de pomenire", a întări viaţa duhovnicească din eparhie, suntem încredinţaţi că gândurile concretizate în fapte de zidire materială şi spirituală vor îmbogăţi tradiţia monahală din Banat şi tezaurul de viaţa creştin-ortodox.