Intrând în rândurile creatorilor de poezie destul de târziu, când prestaţia sa în plan social se apropia de finiş, poetul Vasile Mustaţă se afirmă în lirica românească postdecembristă ca o voce distinctă, aducând în faţa cititorilor o poezie în care se pot vedea bine ecourile unei vieţi bogate în experienţă, familiarizată, în bună măsură, cu cele ce ţin de lumea duhovniciei.
Ultimul său volum, "Cristalizări", apărut în 2011 la Editura "Eminescu", este o carte compusă în întregime din catrene, în care, dacă virtuţile poeziei sale de până acum, semnalate de comentatori, se menţin, pe de altă parte, creaţia sa poetică din acest ultim volum, privită din perspectiva calităţii mesajului şi a puterii de comunicare, se postează, am putea spune, pe o treaptă superioară în plan valoric.
Conştient de valoarea şi frumuseţea gândurilor şi a simţămintelor ce se comunică prin poezia sa, poetul ne pofteşte pe noi, cititorii săi, la o cină cu totul deosebită, acolo unde el, cu dragoste, ne oferă roadele trudei sale creatoare (jertfa făcută "cu har şi stăruinţă"). Aceste roade nu sunt altceva decât bucuria contemplaţiei devenită posibilă prin poemele sale, forme nemuritoare "inspirate de credinţă":
De m-am jertfit cu har şi stăruinţă,/Eu vă poftesc cu drag la cină/Cu tot ce am primit prin rădăcină/În forma inspirată de credinţă. (Emil Baltag)
.jpg)
