În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
O săptămână de cinstire Sfântului Antim Ivireanul
Arhiepiscopia Râmnicului organizează, în perioada 21-27 septembrie, o serie de manifestări aniversare, cu prilejul apropierii praznicului Sfântului Antim Ivireanul. Începând de astăzi, fiecare zi va fi închinată unui eveniment cu rezonanţă culturală, pastorală sau misionară pentru întreaga eparhie.
Ca în fiecare an, apropierea sărbătorii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, prilejuieşte organizarea mai multor evenimente cu caracter spiritual, pastoral sau cultural, menite să adune laolaltă mulţime de credincioşi din întreaga ţară, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Activităţi culturale la Mănăstirea Hurezi Prima manifestare este dedicată "Tripticului spiritual-cultural închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni" de la Mănăstirea Hurezi. Programul începe astăzi de la orele 11:00, prin Simpozionul internaţional "Jertfa creştină şi sacrificiul uman în Europa medievală şi premodernă", fiind programat în Sala Spătăriei din cadrul cinstitului aşezământ monahal. Tot astăzi, de la orele 18:00, în aceeaşi locaţie, este programat un concert de muzică bizantină susţinut de Corala "Sfântul Grigorie Decapolitul" a Mănăstirii Bistriţa şi de coralele "Ioan Zmeu Protopsaltul" şi "Iosif Naniescu" ale Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Mâine, de la orele 19:00, pelerinii vor putea viziona, tot în cadrul Mănăstirii Hurezi, colajul teatral "Brâncoveanu". Duminică, 23 septembrie, după Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va pune piatra de temelie la Biserica parohială "Sfântul Antim Ivireanul" din zona fostei autogări "Traian", str. Remus Bellu, municipiul Râmnicul Vâlcea. Perioada 25-27 septembrie Marţi, 25 septembrie, de la orele 10:00, va avea loc, în cadrul Complexului spiritual-cultural "Sfântul Antim Ivireanul" din Râmnic, vernisajul expoziţiei "Monahism şi artă", ajuns anul acesta la cea de a XIII-a ediţie. Tematica lucrărilor expuse a fost inspirată de mănăstirile şi schiturile din Arhiepiscopia Râmnicului. Activitatea este organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea. De la orele 17:00, Biblioteca judeţeană "Antim Ivireanul" din municipiu va găzdui expoziţia de fotografie "De dragul Părintelui Teofil". De la orele 18:00, coralele protopopiatelor din Arhiepiscopia Râmnicului se vor întrece în cadrul Concursului naţional de muzică eclesială "Lăudaţi pe Domnul", faza pe eparhie. Concursul va avea loc în Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnic. Ultima manifestare va avea loc la filarmonica din oraş, unde Corul "Euphonia", dirijat de prof. Mihail Ştefănescu, va concerta pentru publicul larg. În cursul zilei de miercuri, 26 septembrie, arhiereii râmniceni, alături de soborul preoţilor şi credincioşilor, vor întâmpina moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse de la Mănăstirea Bistriţa la Catedrala arhiepiscopală. După slujba Vecerniei cu Litie, participanţii, clerici şi credincioşi, vor pleca în procesiune cu icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, pe traseul Arhiepiscopie - Calea lui Traian - Biserica "Cuvioasa Parascheva" - Paraclisul arhiepiscopal "Buna Vestire" - Primărie - Troiţa Sfântului Antim Ivireanul. Manifestările vor culmina joi, 27 septembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul, cu Sfânta Liturghie, oficiată la Catedrala "Sfântul Nicolae" în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.