În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
O vacă turbată a băgat în carantină 16 localităţi din judeţul Suceava
▲ Medicii sanitar - veterinari au descoperit, ieri, în localitatea suceveană Preuteşti, un caz de turbare la o vacă ▲ Medicii veterinari susţin că, cel mai probabil, animalul a fost muşcat de o vulpe turbată ▲ Pentru a preveni răspândirea bolii, autorităţile au dispus instituirea carantinei pe o rază de 30 de kilometri în jurul focarului, incinerarea animalului, vaccinarea oamenilor şi a celorlalte animale din zonă şi împuşcarea câinilor fără stăpân din focar ▲
Un număr de 16 localităţi din judeţul Suceava şi alte câteva din judeţele Neamţ, Iaşi şi Botoşani sunt în carantină sanitar - veterinară, după ce s-a depistat un focar de rabie în localitatea suceveană Preuteşti. Direcţia Sanitar Veterinară Suceava a impus carantină pe o rază de 30 de kilometri în jurul focarului, după ce la Preuteşti a fost confirmat un caz de turbare la o vacă. Medicii veterinari susţin că, cel mai probabil, animalul a fost muşcat de o vulpe turbată. Cazurile de turbare la animalele domestice sunt foarte rare, iar boala se poate transmite la alte animale din gospodărie şi chiar la oameni. Imediat după ce focarul de rabie a fost confirmat, veterinarii suceveni au incinerat cadavrul vacii şi au vaccinat oamenii care au intrat în contact cu ea şi animalele din focar. De asemenea, pentru a preveni răspândirea bolii, medicii veterinari au hotărât împuşcarea câinilor fără stăpân din focar şi a vulpilor cu semne clinice de turbare. „Acesta este al patrulea caz de turbare la bovine din judeţul Suceava, înregistrat în ultima lună“, a precizat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Suceava, Petrea Dulgheru. Nouă persoane sunt supravegheate de medici Nouă persoane, printre care un copil de 13 ani, se află în atenţia Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Suceava, după ce au venit în contact cu animalul turbat. Directorul DSVSA Suceava a precizat că s-a dispus vaccinarea tuturor animalelor din focar, inclusiv a celor 330 de oi de la două stâni din zonă, catagrafierea şi vaccinarea tuturor câinilor şi pisicilor din focar şi din zona de protecţie antiepizootică. De asemenea, a fost informată ASP Suceava, care a luat măsuri pentru vaccinarea antirabică a celor nouă persoane venite în contact cu animalul bolnav. Au mai fost anunţate AJVPS Suceava şi Direcţia Silvică Suceava pentru a lua măsuri privind populaţia de carnivore, din fondurile de vânătoare aflate în zona de protecţie antiepizootică. În această zonă se află localităţile Dolheşti, Liteni, Vultureşti, Udeşti, Dolhasca, Bosanci, Buneşti, Rădăşeni, Baia, Forăşti, Vadu Moldovei, Bogdăneşti, Fântâna Mare, Drăguşeni, Fălticeni. Tot în această zonă de protecţie antiepizootică se află şi localităţi din judeţele Neamţ, Iaşi şi Botoşani, fapt pentru care situaţia a fost prezentată şi direcţiilor veterinare din aceste judeţe.