O viaţă alături de Sfânta Parascheva

În vremea comunismului, ideea de pelerinaj nu ar fi trebuit să existe. Cel puţin, în mintea unora. Asta nu înseamnă că n-au fost creştini care, după modelul femeilor mironosiţe, plecau cu mult curaj de acasă şi cu multă dragoste de Dumnezeu. Plecau în diferite colţuri de ţară, dar ajungeau şi la Iaşi, la Sfânta Cuvioasă Parascheva. „Ceauşescu nici nu te lăsa să vii măcar. Dar, iaca, aşa veneam, ne suiam la tren mai multe femei şi veneam“, îşi aminteşte Ecaterina, o femeie de 75 de ani.

A îndrăgit-o pe Sfântă aproape dintotdeauna. Aproape - zice ea - pentru că, înainte de a se putea înfăţişa înaintea ei, a avut şi o încercare. „Prima dată când am venit la hramul Sfintei nu era rând, nu era nimic, dar lumea venea buluc. Eu eram slăbuţă, bolnăvicioasă şi, când au început toţi să se împingă, am ieşit din rând. N-am mai putut să mai stau. Am plecat la tren şi direct acasă, la Bârlad. Acolo am povestit, iar băiatul meu, care era mic tare, mi-a spus o vorbă pe care n-am uitat-o niciodată: Ai fost rea, de asta nu te-a primit Cuvioasa! Am venit, apoi, al doilea an şi, de atunci, mai mereu - şi-am încercat să fiu mai bună. Măcar am încercat... Cum să nu venim, dacă aici căpătăm credinţă şi sănătate?“, se întreabă, fără a aştepta răspuns, femeia.

Sănătatea ei stă în mâinile Sfintei Parascheva şi de aceea s-a întors şi în acest an, să mulţumească. „Anul acesta, pe 2 februarie, de Întâmpinarea Domnului, mi s-a făcut rău. Şi-am fost operată la cap de o tumoare. N-am ştiut atunci ce-i cu mine. Medicii erau rezervaţi, dar, slavă Domnului, n-am rămas cu defecte. Am venit să mulţumesc lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui“, a încheiat Ecaterina din Bârlad.