În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
O viziune creştină asupra secularismului
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bise-ricii Ortodoxe Române, ediţia a II-a a lucrării Pentru viaţa lumii. Sfintele Taine şi Ortodoxia, a pr. prof. Alexander Schmemann, tradusă de pr. prof. dr. Aurel Jivi.
Autorul vede secularismul ca pe un mod de viaţă autonomizat, în care omul se dispensează de legătura sa vie cu Dumnezeu, lăsându-se pradă consumismului, ca deznădăjduită încercare a omului de a-şi potoli insaţiabila foame şi sete de viaţă prin devorarea iraţională a bunurilor finite ale lumii create. În acest fel însă, omul secularizat nu mai are comuniune cu Creatorul acestora, adevăratul Izvor al vieţii. Părintele Alexander Schmemann, una din cele mai limpezi, respectate şi influente voci ale Ortodoxiei contemporane, încearcă în cartea sa să aducă lămuriri cu privire la aceste provocări şi pericole spirituale majore apărute în sânul lumii creştine actuale. Ca decan al prestigiosului aşezământ de învăţământ teologic ortodox "Sfântul Vladimir" din New York, SUA, şi responsabil pentru modul de formare a viitorilor slujitori bisericeşti şi misionari ortodocşi din acea parte a lumii, părintele Schmemann a cercetat cu multă pătrundere fenomenul secularizării societăţii, dezvăluindu-i bazele ascunse, dar şi redutabilele urmări asupra vieţii duhovniceşti a creştinilor. "Secularismul înlocuieşte insidios viziunea creştină bimilenară despre om, lume şi viaţă cu o concepţie în care valorile creştine fundamentale sunt fie rediscutate, fie de-a dreptul respinse, instaurându-se astfel un mod de viaţă străin de exigenţele şi duhul Evangheliei Fiului lui Dumnezeu, întrupat pentru ca lumea "viaţă să aibă şi din belşug să aibă" (Ioan 10, 10). Mai este cu putinţă viaţa sacramentală - prin care omul şi materia îşi redobândesc, datorită puterii transformatoare a harului Sfintelor Taine, sensul şi valoarea - într-o lume care suferă mutaţii atât de adânci, care nu-şi mai cunoaşte nici natura, nici vocaţia? Răspunsul părintelui Alexander Schmemann răzbate şi din frumoasa definiţie pe care el o dă creştinului autentic: "Un creştin este cel care, oriunde priveşte, Îl găseşte pe Hristos şi se bucură în El. Şi această bucurie transformă toate planurile şi programele sale, toate hotărârile şi faptele sale omeneşti, făcând din întreaga sa misiune sacramentul reîntoarcerii lumii la Hristos, Cel care este Viaţa lumii"", se arată în prefaţa lucrării. Cartea poate fi achiziţionată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6, accesul se face din Strada 11 Iu-nie), Librăria "Ortodoxia" (Calea Victoriei nr. 45, lângă Biserica Kreţulescu), prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum şi de la pangarele bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor. (Cristian Bostan)