Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Oamenii vor fi judecaţi pentru neomenie”
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne), în mijlocul obştei monahale de la mănăstirea ilfoveană Ţigăneşti. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat faptul că pericopa evanghelică a duminicii (Matei 25, 31-46) ne arată în rezumat „că oamenii vor fi judecaţi pentru neomenie, pentru lipsa de iubire faţă de semenii lor”.
Patriarhul României a subliniat că din pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii învăţăm că Judecata de Apoi va fi înfricoşătoare, atât prin forma ei, cât şi prin conţinutul acesteia. „Judecata de Apoi se va realiza atunci când universul întreg va intra în colaps. Ea va fi înfricoşătoare prin forma ei, dar şi pentru conţinutul ei, pentru că descoperă ceva neaşteptat, şi anume că Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, Cel plin de slavă în ceruri, este mereu prezent în formă smerită şi neaşteptată în fiecare om care suferă, care aşteaptă iubirea semenilor din jur. Hristos este prezent în cei flămânzi, în cei însetaţi, în cei străini, în cei săraci. Domnul slavei din ceruri este prezent în cei bolnavi şi în cei întemniţaţi. Deci, această descoperire este neaşteptată, deoarece în oamenii cei mai umili şi mai umiliţi, în oamenii cei mai neînsemnaţi şi neglijaţi, se află El prezent, Împăratul veacurilor şi Domnul slavei. Aceasta face ca Judecata finală să fie înfricoşătoare. Dar ea este înfricoşătoare şi pentru faptul că nu sunt judecate doar faptele rele ale oamenilor, ci şi binele pe care ar fi putut să-l facă dar nu l-au făcut. Hristos nu judecă doar faptele rele, ci întreabă dacă am făcut suficient bine după putinţa noastră, în jurul nostru”, a reliefat Preafericirea Sa.
Făcând referire la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că Mântuitorul Iisus Hristos ne va judeca pentru neomenie. „Nu judec păcatul, răspunde Domnul, ci neomenia. Nu judec pe păcătoşi, ci pe cei ce nu s-au pocăit. Pentru neomenie vă osândesc. Aţi avut un leac atât de bun pentru mântuire: milostenia, cu care puteaţi şterge orice păcat, şi aţi dispreţuit o binefacere atât de mare. Ocărăsc neomenia, ca rădăcină a păcatului şi a toată necredinţa. Laud omenia, ca rădăcină a tuturor bunătăţilor. Pe unii îi ameninţ cu focul cel veşnic, iar altora le făgăduiesc Împărăţia cerurilor, zice Domnul. Iată, aceste cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur ne arată că nu este suficient să nu facem rău nimănui, ci trebuie să facem şi mult bine în jurul nostru (...). Judecata lui Dumnezeu este o judecată după un singur criteriu: criteriul iubirii milostive, adică o iubire care are milă faţă de cel aflat în suferinţă. Nu ne întreabă nici cât am postit, nici cât ne-am rugat, ci cât am iubit pe cei care aveau nevoie de ajutor”, a spus Părintele Patriarh Daniel.
În continuare, Patriarhul României a arătat că Judecata Universală, deşi este înfricoşătoare, ea aduce bucurie drepţilor. „Celor milostivi Domnul le spune: «veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia ce pregătită vouă de la întemeierea lumii» (Matei 25, 34), iar celor care au fost nemilostivi, egoişti şi răi le spune un cuvânt aspru: «duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui» (Matei 25, 41). Deci lumea este împărţită în două: în binecuvântaţi şi blestemaţi. Dar depinde de libertatea omului dacă vrea să fie binecuvântat sau blestemat”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a mai explicat că pictura bizantină ortodoxă Judecata Finală prezintă pe Mântuitorul Dreptul Judecător în Tronul de judecată, pe Maica Domnului în dreapta, care se roagă pentru cei care s-au pocăit, dar nu au mai trăit pentru ca să arate şi fapte de pocăinţă, iar în partea stângă pe Sfântul Ioan Botezătorul care a chemat la pocăinţă pe oamenii din vremea sa. „În mod foarte atent, Biserica Ortodoxă a pictat acel moment când Mântuitorul spune: veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu. Nu s-a pictat al doilea moment duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor. În mod surprinzător, acest moment în care Dreptul Judecător apare supărat este pictat de Michelangelo în Capela Sixtină de la Vatican. Acolo accentul nu a căzut pe binecuvântare, ci pe dreptatea şi pe sentinţa severă a Mântuitorului Hristos. În iconografia ortodoxă s-a dat în general întâietate milostivirii lui Hristos, Care copleşeşte dreptatea Sa”, a explicat Părintele Patriarh Daniel. Patriarhul României a vorbit şi despre milostenia care poate fi de mai multe feluri: milostenie materială şi milostenie spirituală. La final, Preafericirea Sa a oferit pentru biblioteca mănăstirii mai multe cărţi apărute recent la editurile Patriarhiei Române.