În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Obiceiuri şi colinde europene la şcoala de la Iazu Nou
Ieri, 21 decembrie, Şcoala din satul Iazu Nou, comuna Şipote, judeţul Iaşi a fost în sărbătoare. Programul festiv, intitulat „Colind în Uniunea Europeană“, a fost organizat de preotul paroh Florin Călugăru, care este şi profesor de religie în şcoală. Elevii din clasele IV-VIII au fost îngeraşi, păstori, Irod, Fecioara Maria în piesa „Naşterea Domnului“, care a cuprins trei acte. Piesa a fost montată după scenariul preotului Sebastian Hogea din Bistriţa Năsăud. În cadrul serbării, elevii au prezentat obiceiuri de sărbători şi colinde din diferite ţări ale Europei, cum ar fi cel al bradului împodobit cu hârtie colorată şi al lumânărilor din Germania, au povestit despre talentul cu care italienii regizează iesle în care oamenii şi animalele figurează împrejurările Naşterii lui Hristos, despre cântecul de Crăciun „Stille Nacht“ al austriecilor. De asemenea, au vorbit despre obiceiul arderii lemnelor sau cel al arderii scrisorilor adresate lui Moş Crăciun al englezilor, despre tăiatul pâinii în formă de cruce al francezilor, despre procesiunea celor trei magi a spaniolilor sau despre colindatul copiilor greci, care poartă cu ei o iesle sau o corabie miniaturală, care simbolizează viaţa şi mântuirea. La sfârşit, copiii au primit şi câteva daruri de la Moş Crăciun.
„Ne-am pregătit îndelung pentru acest program, am început încă de pe 14 noiembrie. Ne întâlneam la şcoală în fiecare sâmbătă şi duminică, câte două ore pe zi. Părinţii se întrebau de ce lipsesc copiii lor de acasă. Am vrut să fie o surpriză“, ne-a declarat organizatorul, pr. Florin Călugăru. În şcoala din Iazu Nou funcţionează şi un atelier de pictură, sub genericul „Mâini şi suflete de aur“, coordonat de dna preoteasă, Ramona Călugăru, care este profesor titular la catedra de limba română. Câteva dintre lucrările micilor artişti au fost expuse ieri, în sala de festivităţi. În aceste zile, Corul „Sf. Pantelimon“, format din elevii şcolii, va colinda în parohiile vecine. Pe 11 decembrie, corul de copii i-a colindat pe bolnavii de la Şipote, o secţie a Spitalului „Socola“ Iaşi. (Nicoleta OLARU)