Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ocrotitorii Episcopiei Slatinei și Romanaților, cinstiți la Mănăstirea Brâncoveni
În ziua pomenirii Sfinților Martiri Brâncoveni, ocrotitorii Episcopiei Slatinei și Romanaților, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, au săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Brâncoveni din județul Olt, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe episcopiaslatinei.ro.
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a evidențiat dimensiunea jertfelnică și sfințitoare a vieții Brâncovenilor: „Sunt puțini oameni care au păstrat în istorie dubla semnificație: de a fi oameni de stat, oameni cu funcții alese și ranguri înalte și sfinți în același timp. Mulți conduc lumea în diferite chipuri: unii cu puterea lumească, cu autoritatea aceasta trecătoare, seculară, dar sunt puțini aceia care au credință în Dumnezeu și o păstrează nealterată până la sfârșitul vieții lor, fiind trecuți apoi în rândul martirilor, al mărturisitorilor, în Împărăția cerurilor. Trebuie să știm că viața acestor sfinți a fost întotdeauna o preocupare permanentă pentru rugăciune, sfinții mucenici nu devin, în momentele dificile ale vieților lor, apropiați de Dumnezeu, ci, ca să păstrezi credința cea adevărată, trebuie să o cultivi totdeauna, adică să te nevoiești în viața aceasta permanent, căci dacă nu răsare această sămânță a evlaviei și apoi nu crește în sufletul nostru, noi nu putem să-L mărturisim pe Dumnezeu atunci când viața ne va duce la momentul alegerii capitale: mucenicia”.
La final, Preasfințitul Părinte Sebastian le-a mulțumit credincioșilor pentru prezență și i-a îndemnat la continuarea rugăciunii, ca Dumnezeu să înmulțească credința, curajul și puterea.