Ocrotitorul Bucureştilor

Astăzi îl cinstim pe Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Încă de vineri, 23 octombrie, pelerinii s-au aşezat la rândul ce duce spre racla cu sfintele sale moaşte. Au venit din toate colţurile ţării, chiar şi de peste hotarele ei. Sfântul îi adună în jurul său, nu de azi, de ieri, ci de peste 200 de ani. Din 1792 este considerat ocrotitor al Bucureştiului. Pelerinii primesc de la moaştele sale făcătoare de minuni vindecarea bolilor trupeşti şi pleacă uşuraţi, senini, luminaţi şi îndreptaţi prin rugăciunile şi binecuvântarea Sfântului.

Ceva îi adună pe creştini, îi îndeamnă să revină an de an aici. Nu îi interesează intemperiile vremii. Se luptă folosind ca arme răbdarea, rugăciunea şi căldura sufletească izvorâtă din aceasta. Şi ce câştigă? Doar câteva secunde, cât sărută sfintele sale moaşte? Nu. Ci încă o treaptă pe scara nevoinţei. La capătul Colinei Bucuriei, îi aşteaptă Sfântul Dimitrie, care le ascultă cererile, ducându-le mai departe lui Dumnezeu. Pelerinii ştiu aceasta. Şi vin de fiecare dată cu bucurie şi recunoştinţă să îi mulţumească.

Dintotdeauna Sfântul Dimi-trie cel Nou i-a adunat în jurul sfintelor sale moaşte. Încă din 1774, de când trupul său neputrezit şi făcător de minuni se află în ţara noastră, credincioşii îşi pleacă genunchii în faţa raclei sale. Iniţial a fost cinstit doar de bucureştini, deoarece moaştele sale au fost aşezate în Catedrala mitropolitană pe atunci, astăzi patriarhală - Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat ocrotitorul oraşului Bucureşti în timpul mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793). Apoi, cultul închinat lui s-a extins în toată ţara. Pelerinii mergeau uneori zile întregi doar ca să îi sărute sfintele moaşte. Patriarhul Justinian Marina, constatând recunoaşterea naţională a Sfântului Cuvios Dimitrie, a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului său în întreaga Biserică Ortodoxă Română. Ceremonia de proclamare a Sfântului, care a primit ca zi de prăznuire 27 octombrie, a fost în anul 1955. Această hotărâre istorică a fost considerată un act de curaj al patriarhului Justinian, deoarece regimul comunist nu vedea cu ochi buni pelerinajele organizate pe Dealul Patriarhiei.

Mare făcător de minuni

Continuatori ai tradiţiei vechi de peste 200 de ani, pelerinii care stau ore în şir, în picioare - uneori în frig şi ploaie - pentru a se pocăi şi curăţa sufleteşte ori a primi de la moaştele sale făcătoare de minuni vindecarea bolilor trupeşti, pleacă uşuraţi, senini, luminaţi şi îndreptaţi prin rugăciunile şi binecuvântarea Sfântului, după cum recunosc mulţi dintre ei. Nu de puţine ori mantia sa păstorească, ruptă şi ponosită, a fost ca un scut împotriva cataclismelor şi bolilor abătute asupra lor. Mulţi dintre cei care au primit ajutorul său se întorc la racla sa şi îi mulţumesc cu lacrimi în ochi. Aşa am aflat de la preoţii slujitori ai Catedralei patriarhale că Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a vindecat oameni bolnavi de cancer, o mamă a cinci copii care era pe patul de moarte, un paralitic, dar şi o femeie care avea deficienţe grave de vorbire. Rugăciunile Sfântului Dimitrie nu doar vindecă, ci şi ajută. Elevii şi studenţii primesc ajutor la examen, tinerii îşi găsesc perechea, iar ceilalţi, sprijin şi ajutor în încercările vieţii.

Cu toate acestea, pe cei care îi vor răul îi pedepseşte. Aşa s-a întâmplat cu o femeie care, invidioasă că familia sa petrecea prea mult timp la moaştele Sfântului, a venit să se răzbune pe Cuviosul Dimitrie, zgârâind moaştele sale cu unghiile. Drept pedeapsă, femeii a început să-i curgă sânge din buricul degetelor, boală pe care nu a putut să i-o vindece nici un doctor, ci doar rugăciunile Sfântului Dimitrie, după ce aceasta s-a pocăit. Mai sunt şi alte cazuri de tentativă împotriva sfintelor sale moaşte. Amintim pe un oarecare monah Lavrentie care a vrut să rupă cu gura o părticică din moaşte, dar a rămas cu gura deschisă. Numai după ce s-a pocăit pentru gestul necugetat, Sfântul l-a iertat. Sau se ştie de cazul celor două surori, Aspra şi Ecaterina, care au vrut să ducă în biserica ridicată de ele, în Cernavodă, o părticică din moaşte. Lucrând pe ascuns, Sfântul nu le-a lăsat să plece. Caii trăsurii nu mai voiau să plece. Conştientizând fapta infamă, au readus moaştele la locul lor.

Dar cel mai cunoscut caz de furt al moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou s-a petrecut în februarie 1918, în timpul ocupaţiei germane, din timpul Primului Război Mondial, când un pluton de soldaţi bulgari a luat noaptea, pe ascuns, moaştele Cuviosului, încercând să plece cu ele în Bulgaria (Sfântul Dimitrie s-a născut în Basarabi, la nord de Dunăre). Clopotele Mitropoliei au dat alarma. Temându-se de o răscoală, autorităţile germane au intervenit imediat. Mareşalul August von Mackensen, guvernatorul militar al României ocupate, a ordonat capturarea făptaşilor şi restituirea sfintelor moaşte. La Călugăreni, hoţii au fost prinşi, iar moaştele readuse în Catedrală. Sfântul nu a vrut să plece. Drept mulţumire, pelerinajul la moaştele sale a durat o lună.

Minunile Sfântului Dimitrie cel Nou

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea dinastiei româneşti a Asăneştilor. Acesta a fost păstor al vitelor din satul său Basarabi, din dreapta Dunării, vizavi de oraşul Giurgiu. La vârsta maturităţii s-a retras la mănăstire şi apoi în pustie, unde a şi murit. Peste câteva sute de ani, pe timpul stăpânirii turceşti în Peninsula Balcanică, moaştele sale neputrezite au fost descoperite în albia râului Lom şi duse în satul Basarabi. Auzind despre această descoperire, domnul creştin al Ţării Româneşti a trimis meşteri şi bani pentru a ridica acolo o biserică, unde să fie aşezate moaştele Sfântului. În vremea războiului ruso-turc din 1769-1774, generalul rus Petru Saltacov a trecut Dunărea, călcând Rusciucul şi o serie de sate, între care şi Basarabi. Găsind moaştele Sfântului Dimitrie, generalul evlavios le-a ridicat şi le-a adus la Bucureşti, în Catedrala Mitropoliei, cu gândul de a le duce în Rusia. Însă, Sfântul nu a mai voit să plece. La rugămintea bogatului şi influentului boier român Hagi Dimitrie, de a nu înstrăina sfintele moaşte, generalul rus le-a dăruit bucureştenilor.

Ca ocrotitor al Bucureştiului a păzit ca un străjer, de pe Dealul Patriarhiei, locuitorii de pe malurile Dâmboviţei. În vremurile de necaz, racla cu sfintele sale moaşte era scoasă în procesiune pe străzile Capitalei. Aşa s-a întâmplat în timpul epidemie de ciumă bubonică din anii 1813-1814, numită şi „ciuma lui Caragea“ (pe atunci era domnitor Ioan Gheorghe Caragea). Mureau zeci de oameni zilnic. La cererea domnului, s-a făcut procesiune cu moaştele Cuviosului Dimitrie. Drept răsplată pentru ajutorul invocat, epidemia a scăzut în intensitate, locuitorii Capitalei reuşind să scape de cumplitul blestem. Sfântul Cuvios Dimitrie a răspuns rugăciunilor credincioşilor şi pe timp de secetă, când sub domnia lui Grigore Ghica, pe la 1827, în Muntenia, lipsa apei făcuse ravagii mari în agricultură. Legat de procesiunea de atunci a rămas şi o întâmplare hazlie. Ploaia a căzut chiar din timpul pelerinajului, încât „Vodă, boierii şi norodul care erau după Sfânt fură udaţi până la piele. Şi ploaia a ţinut trei zile, cu mici întreruperi“, aveau să scrie cronicile vremii. Şi holera din 1831 a stârpit-o rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. La cererea generalului Pavel D. Kiseleff, preşedintele Divanului Ţării Româneşti de atunci, în data de 15 septembrie, moaştele Sfântului au fost duse pe Câmpia Filaret, unde, în prezenţa autorităţilor militare ruse, a preoţilor şi credincioşilor, mitropolitul şi călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei. „Din ziua aceea şi până la începutul lunii octombrie a scăzut repede numărul morţilor, care până atunci atinsese 160 pe zi“, mai consemnează cronicile.